
Autor: Joavină Irina Teodora, clasa a XI-a B
Eforie Colorat revine în vara 2025 cu un program bogat în evenimente culturale, desfășurate între 1 iulie și 24 august, în Grădina Cinemascop din Eforie Sud. Festivalul, organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Eforie, al unor institute culturale naționale și europene, dar și al altor parteneri, propune zilnic activități diverse, de la expoziții de artă, proiecții de film, muzică și performance-uri live, până la ateliere pentru copii și dezbateri pe teme actuale.
Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă, 5 iulie, la ora 18:00, și include patru vernisaje de artă contemporană, însoțite de tururi ghidate ale expozițiilor. Atmosfera va fi completată de un warm-up muzical cu DJ DAW1D, lansarea ediției “Poetic Hub #19” de către Cărturești, precum și un performance susținut de Clubul de Robotică al Liceului “Carmen Sylva” din Eforie Sud, coordonat de domnii profesori Șerbu Florin și Bulgaru Laurențiu. Elevii Clubului de Robotică au obținut recunoaștere atât pe plan național, cât și internațional, în cadrul diferitelor competiții și expoziții la care au participat. Seara se va încheia cu un concert de jazz susținut de Mădălina Ioana Petre și Andra Maria.
Accesul la toate evenimentele este gratuit.