Halazia

de Eliza Barbu, clasa a XI-a B

Sursă imagine: www.pinterest.com

O liniște se lăsă în depozitul în care cei opt băieți în negru își petreceau timpul așa cum le plăcea lor cel mai mult. 

Joong era ispitit să informeze autoritățile, dar ce putea să le spună? Dacă le-ar fi văzut instrumentele și locul în care înregistrau melodiile, ar fi fost ridicați imediat și aruncați în închisoare.

Joong își făcu, în cele din urmă, curaj, se îndreptă spre băiatul cu mască aidoma cu el și îl întrebă:

 – De unde veniți? Cum este… posibil… ceea ce faceți?

Băiatul care îi semăna își îndreptă privirea spre el, dar încă nu spuse nimic. Se uită spre clepsidra spartă și se îndreptă încet spre ea. Când el se apropie, băieții se dădură un pas înapoi. Încă nu știau dacă pot avea încredere în cele 8 siluete apărute de nicăieri. 

Cel care făcuse mișcarea spre clepsidră o ridică ușor și începu să adune cioburile căzute pe podea și nisipul împrăștiat pe jos de la impact. Își îndreptă atenția apoi spre cei opt și o lumină apăru din nou. Clepsidra era din nou întreagă. O ridică în mână, o întoarse de trei ori, iar cele 8 siluete disparură din nou, la fel cum și apăruseră.

Joong se grăbi să prindă clepsidra pentru a nu se sparge din nou. Se uită iar la ea și ramase tăcut. Min se apropie de el, dar privirea lui era ațintită spre clepsidră. Vorbind mai mult pentru sine, li se adresă prietenilor:

– Cred că este un portal. Nu-mi pot explica altfel asemănarea lor izbitoare cu noi.

Deloc convins de ipoteza prietenului său, Yun răspunse râzând:

– Tu glumești? Cum ar fi posibil așa ceva?

Joong, care rămăsese tăcut până atunci, interveni:

– Min are dreptate. Cum altfel vă explicați ce s-a întamplat?

San își dădu ochii peste cap gata să răspundă, dar vorbele lui Woo îl opriră:

– Încearcă să o întorci din nou. Haide să vedem unde ne duce.

Joong dădu din cap aprobator și roti clepsidra de trei ori. Lumina care însoțise apariția și dispariția siluetelor deveni din ce în ce mai puternică, absorbindu-i. Cei 8 băieți se treziră într-o spirală, iar după câteva secunde, fură aruncați pe câmpul de la periferia orașului.

Primul care se ridică fu Woo. Oftă și se strâmbă puțin de la durerea provocată de cădere. Se uită în jur și își dădu seama de locul în care este. Își mută privirea spre oraș, de unde se auzea muzica. Tresări văzând orașul, acum colorat și plin de muzică. Nu îi venea să creadă.

– Joong, Joong! Uită-te! Exclamă Woo cu o voce de copil.

Joong se ridică cu greu, din cauza durerii. Ochii, măriți, i se fixară asupra orașului.

 – Nu pot să cred!…

Va urma…