de Ana-Maria Dincă, clasa a X-a B
Sursă imagine: www.pinterest.com
Într-un miez de noapte, cu câteva zile înainte de Crăciun, m-am trezit brusc și am mers să-mi iau un pahar cu apă.
Am pășit în hol, pe jumătate adormită, încercând să nu mă lovesc de nimic. Brusc, luminile bradului de Crăciun mi-au captat privirea. Un sentiment pătrunzător și nou m-a cuprins pe neașteptate, făcându-mă să mă opresc și să privesc cu uimire splendoarea lor.
Zeci de gânduri mi-au trecut prin minte, ca și cum creierul meu s-ar fi trezit dintr-o transă. M-am așezat și am analizat fiecare globuleț, fiecare instalație, fiecare ren și gingașii îngerași agățați în pom, iar pentru un moment, m-am simțit din nou copil.
Atunci am realizat că bucuria și entuziasmul pe care le aveam odată, în apropierea Crăciunului, se diminuaseră încetul cu încetul, pe măsură ce am crescut. Adrenalina care mă ținea trează nopți la rând dispăruse în totalitate, iar bucuria pură a sărbătorilor părea să se fi înstrăinat și ea de mine.
Până și luminițele, odinioară vibrante, păreau acum mai șterse, iar lumea devenea tot mai monotonă, mai tristă, mai rece.
Privind bradul, am realizat cât de mult îmi doream, cândva, să „fiu mare”, cât de „tare” mi se părea să crești și cât de fericită eram, de fapt, pe atunci. Am simțit pe pielea mea adevărul că nu realizezi valoarea unui lucru decât în momentul în care îl pierzi. Am pierdut zâmbetele și râsetele care răsunau în sufragerie atunci când mă jucam cu sora mea, încercând să nu dărâmăm bradul împodobit. Am pierdut curiozitatea cu care mă străduiam să-l „prind pe Moșul” în timp ce lăsa cadourile sub brad. Am pierdut sclipirea din ochi asemenea steluțelor ce luminau ramurile pomului.
Am pierdut magia.
Sau cel puțin așa am crezut.
Pentru că, stând acolo, în liniștea nopții, am înțeles că magia nu dispare cu adevărat. Ea doar se ascunde, așteptând să fim suficient de liniștiți ca să o simțim din nou. Poate copilăria nu se întoarce, dar dorul de ea ne amintește cine am fost și cine am putea rămâne, dacă nu ne grăbim să uităm.
Iar în acea noapte, sub lumina caldă a bradului, mi-am promis că voi încerca să păstrez, măcar într-o oarecare măsură, copilul din mine… cel care credea cu adevărat în Crăciun.
