Povestea S-ului Universal

de Erik Matei, clasa a XII-a B

Acum ceva timp, mi-am vizitat un verișor, la care am stat câteva ore. Totul a decurs foarte normal: multe, multe glume proaste și poate și mai multe snacksuri mult prea nesănătoase. Însă la un moment dat, am observat un simbol în formă de S, desenat pe biroul său de lemn, care mi-a aprins un circuit neuronal în creier. 

Obișnuiam să desenez simbolul ăsta în generală. Două rânduri de linii verticale conectate prin patru linii diagonale în mijloc. Capetele erau apoi închise pentru a crea forma unui S. Nu știam de unde provenea, doar ca arată „mișto” și „cool”. L-am întrebat pe verișorul meu dacă avea vreo idee despre originea acestui simbol, însă, din păcate, răspunsul său nu a fost mai mult decât un „habar n-am”. 

Acesta a fost începutul unei investigații care s-a dovedit a fi pe cât de complicată, pe atât de interesantă.

Primul pas a fost un search rapid pe Google, ce m-a convins că nu eram nici pe departe primul care căuta originea acestui simbol. Existau sute de discuții pe forumuri despre acest subiect, cu mii de comentarii de la utilizatori de pe tot globul.

Multe dintre aceste comentarii asociau simbolul cu compania americana Stüssy, numind simbolul chiar „Stussy S” sau doar „Stussy”. Și această teorie ar fi fost perfectă… dacă simbolul chiar aparținea companiei. M-am uitat la un număr mult prea mare de articole produse de Stüssy și, din păcate, pe absolut niciun articol nu apărea acel S. Mai târziu, am dat de un articol din „Vice”, 2016, în care Emmy Coates, care lucra cu Shawn Stüssy încă din 1985, nega orice legatură a companiei cu S-ul Universal. Ba mai mult, aceasta spunea că simbolul era mai vechi chiar decât compania (fondată în 1980). Deci, un dead end.

O altă asociere era cu compania japoneză Suzuki (mai exact, cu logoul companiei). Diferențele sunt însă destul de pronunțate. De exemplu, emblemei Suzuki îi lipsesc liniile verticale. Logoul Suzuki datează din 1958 însă, deci, s-ar crede că S-ul Universal este un derivat al logoului original. Chiar și-așa, nu vedeam de ce copii de pe tot globul ar fi interesați de o companie de motoare și mașini. Asocierea cu Stüssy avea sens, întrucât copiii reprezintă ținta demografică a acestora. Deci, din nou, un dead end.

Se mai fac corelații cu trupele Slipknot, AC/DC, Black Sabbath și multe, multe altele. Din păcate, toate duc din nou spre un dead end.

Acest ciclu a tot continuat până când am dat de videoul lui LEMMiNO despre subiectul în discuție. Conform acestuia, S-ul Universal își are originile în graffitiurile din anii ’60 și ’70.

Recomand videoul pentru oricine este interesat de acest subiect, însă, pentru a face o poveste foarte lungă puțin mai ușor de digerat, voi prezenta cronologic originea S-ului Universal.

  1. Există mai multe ilustrații cu S-ul Universal pe un perete (sub formă de graffiti) și pe o bancă dintr-o închisoare, ce datează din 2006. 
  1. Un moment important îl reprezintă graffitiul lui Jean-Michel Basquiat, numit „Olive Oil”, din New York, 1982. În colțul din stânga sus, se află S-ul Universal. Întrebat fiind de acest S, Jean descria simbolul ca „the classic S of graffiti”. Simbolul apare de mai multe ori în diferite graffitiuri ale lui Jean. 
  1. Filmul „Piranha” din 1978 prezintă un S ce pare să fie similar cu S-ul Universal. Acesta este mâzgălit pe un perete dintr-o celulă de închisoare, într-o scenă situată la cam două treimi din film. 
  1. Un alt moment cronologic important este albumul „The Birth of Graffiti”, publicat în 2007. În acest album, se află mai multe fotografii ce conțin graffitiuri care prezintă S-ul Universal, numite „Skin”, respectiv „Soul Food”. Aceste poze au fost realizate de fotograful Jon Naar în anul 1973. 
  1. Mai multe poze aparținându-i unui alt fotograf, Howard Gribble, prezintă cifra 8 în stilul S-ului Universal. O poză in special, numita „Avenues”, prezintă un graffiti chiar cu S-ul Universal, ce pare decolorat. Graffitiul de sub acesta pare realizat în anul 1970, deci, S-ul decolorat probabil datează din anii ’60. 
  1. Cea mai veche urmă a S-ului Universal se află în „Mechanical Graphics”, volum creat de Frederick Newton Willson. Ilustrația cu numărul 12 prezintă, fără doar și poate, S-ul Universal (sau cel puțin o variantă a acestuia). Volumul este datat 1890. 

Cea mai plauzibilă explicație este că Frederick Newton Willson, profesor de geometrie la Universitatea Princeton din New Jersey, a dorit să-și învețe studenții un mod simplu și eficient de a desena un S simetric.

Și totuși, parcă lipsea ceva. În videoul lui LEMMiNO apare un comentariu (care presupun că își are originea pe platforma Reddit), conform căruia simbolul era prezent în România anilor ‘90. Astfel, încurajat de o fărâmă de speranță, m-am ridicat de pe scaunul meu confortabil și am început sa mă plimb prin Constanța, în căutarea S-ului Universal. În zilele libere încercam sa mă plimb câteva ore prin oraș, ca apoi să găsesc… nimic. Nimic până într-o zi însorită de joi, în ultima săptămână de vacanță. Prezent pe un perete al unei clădiri în renovare, ușor deteriorat, în Piața Ovidius, S-ul Universal se afla în toată splendoarea sa. 

Iar cu acel graffiti mi-am încheiat ancheta asupra S-ului Universal.

Erik Matei

Gamer mediocru, vorbitor fluent de engleza si enjoyer de psihologie. Trust El Plan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miscelanee

Arta de a spune „Nu”: cum refuzi presiunea grupului

de Alexia Oaie, clasa a X-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Vrei să mergi acasă să te odihnești, dar toată gașca pleacă în parc și îți spune că ești plictisitor dacă nu vii. Sau, mai grav, ești presat să faci o prostie doar ca să demonstrezi că ești „cool”. Să fii acceptat de ceilalți este o […]

Read More
Miscelanee

Iubirea față de viață

de Ana-Maria Dincă, clasa a X-a B Adolescența nu este doar o etapă a vieții, ci și un prag de sticlă între inocența care apune și o lume care ne cere, brutal, să fim impecabili. Ne simțim adesea ca niște actori aruncați sub lumina crudă a reflectoarelor, într-un film în care nu ni se permite […]

Read More
Evenimente Miscelanee

Între emoții, tăcere și curaj: vocea mea la „Vocea unei Generații”, ediția a II-a

de Darius Szasz, clasa a X-a B Sunt momente când inima bate mai tare, iar emoțiile eclipsează gândurile pe care, cuminte, le dictează rațiunea. Sunt clipe în care liniștea din jur pare să apese mai greu decât orice cuvânt rostit. O astfel de experiență a fost cea a urcării mele pe scena concursului de discursuri publice ,,Vocea unei Generații”, ediția a II-a. Competiția „Vocea unei Generații” este destinată elevilor de liceu din toată țara și își propune să încurajeze tinerii să-și exprime opiniile, să gândească critic și să participe activ la discuții despre societatea în care trăim. Nu este doar un concurs, ci este un mediu în care ideile sunt exprimate și curajul devine auzit. Tema ediției a II-a a fost ,,Modelele generației Z: între like-uri și valori”, un subiect profund și actual, care propune o analiză a influenței mediului online asupra valorilor reale ale tinerilor de ziua de azi. Tema evidențiaza modul în care, uneori, tinerii din generația noastră își aleg modelele și reperele mai mult în funcție de perfecțiunea afișată în fața camerei, decât de valorile autentice pe care acestea le reprezintă în realitate. Fiecare discurs a reprezentat o analiză a modului în care suntem afectați de ceea ce vedem online și a diferenței între aparență  și autenticitate. […]

Read More