Profunzimea gândirii: dar sau povară?

de Tanya Teleman, clasa a IX-a B

Imagine reprezentativă: Head of a man, Francis Bacon, 1960

De multe ori, m-am întrebat: De ce văd situațiile altfel decât o fac ceilalți? De ce consider că dramatizez atunci când mă gândesc la o problemă îndelung? De ce par o persoană pesimistă când îmi împărtășesc gândurile? Credeam că sunt întrebări la care nu voi putea găsi un răspuns, credeam că sunt întrebări la care nici măcar nu există răspunsuri și că doar mă contrazic. Totul până când am realizat că poate nu ar trebui să caut răspunsuri, poate că ar fi mult mai ușor să accept aceste nelămuriri și persoana care sunt.

Indivizii care gândesc profund – în engleză, așa-numiții „deep thinkers” –, nu au ales să fie astfel, dimpotrivă. Încă de la vârsta copilăriei, acești oameni pun mai multe întrebări decât ceilalți, nu dintr-o curiozitate pasageră, ci din nevoia disperată de a ști, de a primi un răspuns la o nelămurire. Acești copii își transformă nevoia de cunoaștere în ceea ce îi definește. Nu este o alegere, ci o sete constantă, aproape dureroasă, de a înțelege lumea și pe cei din jur.

Gândirea profundă nu vine din dorința de a părea diferit, ci din imposibilitatea de a accepta răspunsuri simple la întrebări complicate. Cei cu gândirea profundă tind să fie foarte atenți la detalii, să analizeze tot ce li se întâmplă, să observe, totuși să își țină gândurile pentru ei. Tind să fie persoane sensibile, care nu își pot pune ordine în cuvinte și în sentimente. Deși acești indivizi pot părea neorganizați, din punctul meu de vedere, gândirea profundă este o artă.

Conform psihologiei, INFJS (Introverted, Intuitive, Feeling, Judging) este una dintre cele mai rare personalități, 1-2% din populație având acest „dar” sau această „povară”. Totuși, mintea acestor oameni este un paradox, ei simt nevoia completă de afecțiune, dar își prețuiesc timpul pentru ei mai mult decât orice, apreciind momentele de singurătate, momentele în care au timp pentru ei și pentru gândurile lor.

Carl Gustav Jung considera „gânditorii profunzi” adesea potrivindu-se tipului său intuitiv și introvertit, ca indivizi care procesează informațiile intern, concentrându-se pe tipare, pe semnificații și pe inconștient. Deși oferă perspective profunde, acest tip de implicare poate duce la o izolare intensă, la un „blestem” de a vedea dincolo de iluziile sociale și la o tendință spre supraanaliză sau ruminație.

A gândi profund înseamnă să trăiești cu întrebări, nu mereu cu răspunsuri. Totuși, permanenta neliniște îi face pe acești oameni autentici, conștienți și vii. Poate că nu se potrivesc întotdeauna lumii, dar lumea are nevoie de ei mai mult decât crede.

În faimoasa piesă „Beautiful Boy (Darling Boy)”, John Lennon remarcă: „Life is what happens to you while you’re busy making other plans” – „Viața este ceea ce ți se întâmplă în timp ce ești ocupat să-ți faci alte planuri.” Din punctul meu de vedere, afirmația lui John Lennon descrie acest tip de persoană, iar cu siguranță, a fi un gânditor profund este un dar oferit unui individ copleșit de povară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miscelanee

Urmele trecutului şi drumul spre noi începuturi

de Melissa Calil, clasa a IX-a A Sursă imagine: www.pinterest.com Trecutul reprezintă o parte importantă din viața fiecărei persoane. Există amintiri care ne aduc zâmbetul pe buze și ne dau încredere, dar există și momente care au lăsat urme și ne influențează felul în care privim prezentul.De multe ori, experiențele prin care trecem ne schimbă […]

Read More
Miscelanee

Trăind azi, visând la mâine, regretând ziua de ieri

de Tanya Teleman, clasa a IX-a B Imaginea reprezentativă este generată cu inteligența artificială. În fiecare seară, închid ochii gândindu-mă la viitor, iar când mă trezesc dimineața, aceelași gând îmi ocupă mintea și asta se întâmplă în fiecare minut al zilei. Totodată, îmi răsună în minte cuvintele mamei mele: „Aceștia sunt cei mai frumoși ani […]

Read More
Miscelanee

Ne mai ascultăm cu adevărat unii pe alții?

de Ilinca Constantin, clasa a IX-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Trăim într-o lume în care comunicăm mai mult ca oricând, dar parcă ne înțelegem din ce în ce mai puțin. Avem telefoane, mesaje, apeluri video și rețele sociale care ne conectează permanent, însă multe conversații au devenit superficiale. Vorbim mult, răspundem repede, dar ascultăm din […]

Read More