de Florin Cristache, clasa a IX-a B
Sursă imagine: www.pinterest.com
Despre ceea ce se întâmplă după moarte, oamenii au emis diverse teorii: reîncarnarea, accederea în rai sau în iad, rătăcirea sufletului sunt câteva dintre ipotezele vehiculate. Tot din categoria credințelor este și teoria conform căreia, în primele șapte minute după ce încetezi să respiri, îți revezi cele mai frumoase momente din viață. Ca și cum universul ar refuza să te lase să pleci fără să-ți amintească de toate clipele în care ai fost fericit, de oamenii care te-au iubit, de tot ce ai pierdut prea devreme.
Aceasta este povestea lui Alex: un băiat de 17 ani, tăcut, care zâmbea rareori și care ascundea în spatele ochilor lui albaștri o furtună. Era genul de elev care trecea neobservat pe coridoarele școlii, nu pentru că n-ar fi avut nimic de oferit, ci pentru că învățase să-și ascundă vocea. Profesorii îl descriau drept „cuminte”, colegii îl considerau „ok, dar retras”. Nimeni nu știa cât de greu îi era să ducă în spate presiunea așteptărilor părinților, glumele colegilor, eșecul sau singurătatea care îl sufoca în serile tăcute.
Într-o noapte de octombrie, copleșit de gânduri întunecate, Alex s-a convins că nu mai poate continua. A simțit că lumea ar fi mai liniștită fără el. Și totuși, exact în clipa în care inima i s-a oprit, a început ceea ce nimeni nu putea explica: cele șapte minute.
Prima amintire a fost cu el copil, alergând pe străzile prăfuite ale cartierului, cu genunchii juliți și cu râsul curat al vârstei inocente. Și-a văzut tatăl ridicându-l pe umeri și arătându-i cerul plin de stele. Apoi, brusc, a simțit din nou mirosul de vanilie din bucătăria mamei, într-o dimineață de vară, când îi făcea desertul preferat. O scenă simplă, dar atât de plină de dragoste, încât lacrimile i-au inundat ochii chiar și în acel spațiu dintre viață și moarte.
Apoi, a venit momentul primei zile de școală. Își amintea cum își ținea ghiozdanul prea mare pentru spatele lui mic și cum bunica îl îmbărbăta: „Mergi, puiule, o să-ți faci prieteni buni.” Și într-adevăr, câțiva ani mai târziu, l-a cunoscut pe Rareș, prietenul lui cel mai bun, cel cu care râdea până îl durea burta, cel care îl asculta fără să judece. În cele șapte minute, Alex l-a revăzut: un Rareș de 12 ani, jucând fotbal cu el pe terenul școlii, ambii transpirați și fericiti, strigând: „Hai, frate, dă gol!” Și pentru o clipă, Alex a simțit din nou bucuria victoriei, îmbrățișările colegilor, energia tinereții.
Minutele treceau. În altă amintire, era Ana, colega lui de clasă, care i-a fost sprijin atunci când a plâns pentru prima dragoste pierdută. Îi ștergea lacrimile și îi spunea: „Nu-i nimic, Alex. O să găsești pe cineva care să te vadă așa cum ești tu cu adevărat.” Acel „cineva” nu venise încă, dar cuvintele ei îi rămăseseră în suflet.
Și-au făcut loc apoi momente mai mici, dar pline de sens: serile când asculta muzică în căști și visa să călătorească în lume; zilele de vară la bunici, când alerga prin lanul de grâu; Crăciunurile când deschidea cadouri lângă brad, cu ochii plini de lumină. Toate aceste clipe îi arătau ceva ce nu înțelesese atunci: viața, chiar și cu durerile ei, era plină de frumusețe.
În al șaselea minut , amintirile au început să se amestece cu ceea ce putea fi viitorul. S-a văzut absolvind liceul, ținându-și părinții de mână cu mândrie. S-a văzut la 25 de ani, călătorind, iubind, trăind. Universul părea să-i arate tot ce ar fi putut să fie. Și în acel moment, pentru prima dată după mult timp, Alex și-a dorit cu disperare să trăiască.
Dar timpul era nemilos. Cele șapte minute s-au încheiat. O șansă ratată de a întoarce pașii făcuți.
Această poveste fictivă nu este doar despre Alex. Este despre toți cei care, măcar o dată, au simțit că viața e prea grea, că durerile nu se vor sfârși. Dar adevărul este că durerea e trecătoare, iar viața este plină de momente care merită să fie trăite. Nu există noapte care să nu fie urmată de zi.
Dacă vreodată simți că ești singur, amintește-ți că este doar o senzație. Există prieteni, profesori, colegi, familie, oameni care pot să-ți fie sprijin. Și mai ales, există în tine clipe, care, odată retrăite, îți vor arăta că viața e mai mult decât întunericul unei seri.
Nu aștepta cele șapte minute pentru a înțelege cât de luminoasă e existența și cât de importante sunt amintirile frumoase. Începe chiar acum să le creezi!
