de Andreea Ologu, clasa a XII-a B
Prof. îndrumător: Mihaela Morogan
Imagine reprezentativă: Frederick Morgan, „Caritate”
Afirmația „Frumosul va salva lumea”, inclusă în romanul „Idiotul” al lui Feodor Dostoievski, reprezintă unul dintre cele mai enigmatice și totodată profunde mesaje din literatura rusă. Prin intermediul acesteia, autorul vehiculează o problemă complexă: Cum poate frumosul, o noțiune aparent abstractă și subiectivă, să aduca salvare unei lumi care se confruntă cu suferință, război și nedreptate?
În ințelegerea comună, „frumosul” este adesea asociat cu esteticul, arta, natura și armonia. Privim o operă de artă, un peisaj natural sau chiar o persoană și percepem frumusețea drept ceva ce ne emoționează, ne ridică moralul și ne face să ne simțim bine. În schimb, pentru Dostoievski, frumosul nu este doar o trasatură exterioară, ci una profund spirituală. În romanele sale, frumusețea provine din bunătate, adevăr, puritate morală și sacrificiu.
Așadar, când Dostoievski vorbește despre frumos ca fiind salvator, nu se referă exclusiv la artă sau la natură, ci la o frumusețe interioară, la acele trăsături ce ne fac să devenim mai empatici, iertători și umani.
În contemporaneitate, există numeroase provocări – conflicte politice, crize ecologice, inegalități sociale – care ne fac să ne întrebăm cum poate frumosul să salveze o lume într-atât de zbuciumată. În această situație, trebuie să ne amintim că frumosul nu este doar un aspect admirabil, ci o realitate care ne poate modela inclusiv comportamentul. Arta, de exemplu, a fost adesea folosită pentru a denunța răul, pentru a promova justiția socială. Marii artiști au adus în prim-plan suferințele umane, însă au oferit și o speranță, o viziune a unei lumi mai drepte și mai frumoase.
De asemenea, frumosul se manifestă prin faptele noastre cotidiene. Un gest de bunătate, un zâmbet oferite cuiva aflat în suferință, o acțiune caritabilă – toate acestea sunt expresii ale frumuseții umane și au puterea de a schimba viețile celor din jur. Astfel, „frumosul” devine o forță morală, care, deși subtilă, poate transforma profund societatea.
În multe dintre scrierile lui Dostoievski, frumusețea interioară este strâns legată de iubire. În viziunea sa, iubirea este cea care ne face să vedem frumusețea în ceilalți, chiar și în momentele în care aceștia sunt marcați de defecte sau de păcate. În romanul „Idiotul”, prințul Mîșkin, personajul care întruchipează ideea de frumusețe morală, este capabil să vadă lumina și bunătatea în cei din jur, în ciuda întunericului care îi înconjoară. Acesta este convins de faptul că iubirea și compasiunea sunt capabile sa învingă orice rău.
Aceasta idee este le fel de relevantă și astăzi. Într-o lume adesea dominată de ură, de invidie și de indivizi ce se consideră într-o permanentă competiție, iubirea și compasiunea ne ajută să construim și să consolidăm ulterior relații interumane. Efectul salvator al frumosului este un ideal spre care ar trebui să tindă omenirea. Frumusețea nu este doar o trasătură estetică, ci reprezintă și o forță morală capabilă de a aduce schimbare. Prin bunătate, iubire, empatie și compasiune, „frumosul” devine o armă împotriva suferinței din lume. Dacă vom reuși să recunoaștem și să promovăm frumusețea interioară, vom contribui la salvarea lumii – o lume în care Binele, Adevărul și Frumosul coexistă în armonie.
