Toate sunt mai mult decât observi la o primă vedere. Am învățat asta privind cu atenție.
de Antonia Mîndru, clasa a X-a B
Nu împlinisem vârsta școlară când am alergat, prima oară, pe străduța îngustă cu castani. Părea o instituție obișnuită, banală, dar era primul liceu pe care îl vedeam, spre care pășeam în persoană. Întâia impresie a fost marcată de confuzie și dorință: în mintea unui copil de cinci ani, „Carmen Sylva” a devenit școala visurilor. Cu siguranță, câțiva pași făcuți de-a lungul aleii ți-ar schimba și ție perspectiva asupra micului nostru liceu, ascuns într-un orășel provincial, la doi pași de Marea Neagră.
Clădirea în care ne „uscăm” anii tinereții este imposibil de ratat, grație fanteziei unui zugrav, care a fardat-o cu o nuanță de roz-cărămiziu. Intră pe una dintre porțile de fier și contemplă un moment aleea din față: o adevărată grădină botanică. Arbuști, pini, arțari, tei și un mesteacăn adăpostesc bănci de lemn, ca într-un parc. Vara, ai face bine să dai „bună ziua!” paznicului din gheretă, dacă vrei să închidă ochii, atunci când te înfrupți cu cireșe din livada improvizată a liceului.
Înăuntru, vei remarca soneria înghesuită într-un colț de zid, în favoarea picturilor abstracte, ce sfidează de generații bune prozaicul var alb. La loc de cinste, panourile celor mai vechi promoții ale liceului se înșiră de-a lungul coridoarelor, cerând să fie admirate. Ca străin, le vei privi cu interes. Unui fost elev i-ar stoarce o lacrimă de melancolie…
De-a lungul anilor, banalul nostru liceu a ținut pasul cu tehnologia: contrastând cu aerul oarecum istoric al holurilor, atmosfera fiecărei clase este actualizată de un Smartboard. Despre tablele cu cretă, pe cale de dispariție, nu este nimic de spus. Lâncezesc, trecute cu vederea, asemenea micului laborator de astronomie, scăldat în apă celestă la fiecare ploaie mai serioasă. Vei fi invitat, în schimb, în cabinetele modern dotate, înțesate cu postere, machete spațiale și altele: kit-uri CubeSat, echipament destinat programării (Arduino, Raspberry Pi), mecanisme dezasamblate, plus macheta unui motor Diesel (de aceeași vârstă cu liceul). Toate acestea sunt bine cunoscute liceenilor cu frecvență, deci, banale prin excelență. Vei trece mai departe, căci șirul de uși continuă.
Merită să arunci o privire și în sala clubului de robotică, deși e riscant să pășești înăuntru: parchetul e acoperit cu o grindină de șuruburi, piese metalice și chei. Dacă ai noroc, vreun membru amabil îți va împrtăși aspirațiile echipei de inventatori. În caz contrar, coridorul este mereu plin de elevi interesanți, cu opinii și mai interesante. Recomand chiar să ciulești urechea la grupulețele de lângă calorifere, provizoriul post de radio al școlii: bârfe, incidente, idile, tot ce-ți poftește inima. Asta, desigur, dacă pătrunzi prin vacarmul dezlănțuit în recreație.
La sunetul izolatului clopoțel, mulțimea pestriță năvălită din clase, cu obișnuitele strigăte și tropăieli, îți va aminti, cititorule, că unele lucruri nu se schimbă niciodată…
De aceea, pentru un moment de liniște, există scările înguste către bibliotecă. Într-o cămăruță ticsită de rafturi și cărți, te vor învălui arome interesante: romane de marțipan, poezie dulce-acrișoară, dicționare amărui și un misterios iz de vată de zahăr. Cu voioșia obișnuită, doamna bibliotecară îți va servi orice volum, plimbându-și, concentrată, privirea de-a lungul rafturilor. Te simți aici ca într-o cafenea intimă, din care n-ai mai pleca, dacă nu ți-ar lipsi oxigenul omului modern. În absența semnalului Wi-Fi, te vezi nevoit să părăsești „Buncărul” , optând pentru lumina zilei și a smartphone-ului.
Ieșind din bibliotecă și străbătând coridoarele, vei păși din nou spre poarta instituției, mai puțin grăbit decât la sosire. Îți va părea că lași aici o idee de suflet, numai atât cât să-i simți lipsa. Te va cuprinde nostalgia anilor de școală sau, dimpotrivă, speranța revenirii, cu rucsacul în spate…
Nu, nu ai febră. Tuturor li se întâmplă. Acesta e singurul secret al neobișnuitei noastre instituții: un descântec discret, șoptit de Mare sau de castanii de pe alee. O briză ce răstoarnă dimensiunile, abătându-ți destinul spre poarta aparent banalului liceu, „Carmen Sylva”.
