„Carmen Sylva” – o concisă introducere

Toate sunt mai mult decât observi la o primă vedere. Am învățat asta privind cu atenție.

de Antonia Mîndru, clasa a X-a B

Nu împlinisem vârsta școlară când am alergat, prima oară, pe străduța îngustă cu castani. Părea o instituție obișnuită, banală, dar era primul liceu pe care îl vedeam, spre care pășeam în persoană. Întâia impresie a fost marcată de confuzie și dorință: în mintea unui copil de cinci ani, „Carmen Sylva” a devenit școala visurilor. Cu siguranță, câțiva pași făcuți de-a lungul aleii ți-ar schimba și ție perspectiva asupra micului nostru liceu, ascuns într-un orășel provincial, la doi pași de Marea Neagră.

Clădirea în care ne „uscăm” anii tinereții este imposibil de ratat, grație fanteziei unui zugrav, care a fardat-o cu o nuanță de roz-cărămiziu. Intră pe una dintre porțile de fier și contemplă un moment aleea din față: o adevărată grădină botanică. Arbuști, pini, arțari, tei și un mesteacăn adăpostesc bănci de lemn, ca într-un parc. Vara, ai face bine să dai „bună ziua!” paznicului din gheretă, dacă vrei să închidă ochii, atunci când te înfrupți cu cireșe din livada improvizată a liceului. 

Înăuntru, vei remarca soneria înghesuită într-un colț de zid, în favoarea picturilor abstracte, ce sfidează de generații bune prozaicul var alb. La loc de cinste, panourile celor mai vechi promoții ale liceului se înșiră de-a lungul coridoarelor, cerând să fie admirate. Ca străin, le vei privi cu interes. Unui fost elev i-ar stoarce o lacrimă de melancolie…

 De-a lungul anilor, banalul nostru liceu a ținut pasul cu tehnologia: contrastând cu aerul oarecum istoric al holurilor, atmosfera fiecărei clase este actualizată de un Smartboard. Despre tablele cu cretă, pe cale de dispariție, nu este nimic de spus. Lâncezesc, trecute cu vederea, asemenea micului laborator de astronomie, scăldat în apă celestă la fiecare ploaie mai serioasă. Vei fi invitat, în schimb, în cabinetele modern dotate, înțesate cu postere, machete spațiale și altele: kit-uri CubeSat, echipament destinat programării (Arduino, Raspberry Pi), mecanisme dezasamblate, plus macheta unui motor Diesel (de aceeași vârstă cu liceul). Toate acestea sunt bine cunoscute liceenilor cu frecvență, deci, banale prin excelență. Vei trece mai departe, căci șirul de uși continuă.

Merită să arunci o privire și în sala clubului de robotică, deși e riscant să pășești înăuntru: parchetul e acoperit cu o grindină de șuruburi, piese metalice și chei. Dacă ai noroc, vreun membru amabil îți va împrtăși aspirațiile echipei de inventatori. În caz contrar, coridorul este mereu plin de elevi interesanți, cu opinii și mai interesante. Recomand chiar să ciulești urechea la grupulețele de lângă calorifere, provizoriul post de radio al școlii: bârfe, incidente, idile, tot ce-ți poftește inima. Asta, desigur, dacă pătrunzi prin vacarmul dezlănțuit în recreație.

La sunetul izolatului clopoțel, mulțimea pestriță năvălită din clase, cu obișnuitele strigăte și tropăieli, îți va aminti, cititorule, că unele lucruri nu se schimbă niciodată…

De aceea, pentru un moment de liniște, există scările înguste către bibliotecă. Într-o cămăruță ticsită de rafturi și cărți, te vor învălui arome interesante: romane de marțipan, poezie dulce-acrișoară, dicționare amărui și un misterios iz de vată de zahăr. Cu voioșia obișnuită, doamna bibliotecară îți va servi orice volum, plimbându-și, concentrată, privirea de-a lungul rafturilor. Te simți aici ca într-o cafenea intimă, din care n-ai mai pleca, dacă nu ți-ar lipsi oxigenul omului modern. În absența semnalului Wi-Fi, te vezi nevoit să părăsești „Buncărul” , optând pentru lumina zilei și a smartphone-ului.

Ieșind din bibliotecă și străbătând coridoarele, vei păși din nou spre poarta instituției, mai puțin grăbit decât la sosire. Îți va părea că lași aici o idee de suflet, numai atât cât să-i simți lipsa. Te va cuprinde nostalgia anilor de școală sau, dimpotrivă, speranța revenirii, cu rucsacul în spate…

Nu, nu ai febră. Tuturor li se întâmplă. Acesta e singurul secret al neobișnuitei noastre instituții: un descântec discret, șoptit de Mare sau de castanii de pe alee. O briză ce răstoarnă dimensiunile, abătându-ți destinul spre poarta aparent banalului liceu, „Carmen Sylva”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente Miscelanee

În ce an au primit femeile din Anglia dreptul să joace fotbal?

de Silvia Neacșu, clasa a XI-a B ,,Suntem diferite, dar toate ascundem o suferință.”; ’’We are different, but all of us hide a suffering.”; ” Farklıyız ama her birimiz içinde bir acıyı saklıyoruz.”; ” Različni-e-o smo, a v vseh se skriva trpljenje.”; ” نحن مختلفات / مختلفون، لكننا جميعًا نخفي معاناة.”.ROÎn perioada 17-21 ianuarie 2023, […]

Read More
Miscelanee

Istoria și efectele jocurilor virtuale

de Bogdan Zamfirescu, clasa a XI-a B Jocurile video au devenit deosebit de relevante în ultimele două decenii, acestea fiind considerate un hobby de către majoritatea tinerilor din epoca actuală. Jocurile video datează încă din anul 1958, când a apărut primul joc numit „Tennis for Two”, creat de fizicianul William Higinbotham. Probabil, vă întrebați de […]

Read More
Miscelanee

Scrisul de mână în era digitală: o artă estompată a caligrafiei

de Daria Nastasă, clasa a X-a B Fotografie de Ana Chiriac Recuzită: Mihaela Safta Domeniul tehnologiei a evoluat accelerat, devenind indispensabil existenței omenirii. A schimbat obiceiurile noastre, ne-a influențat modul de gândire și, mai mult decât atât, a devenit o parte integrantă a propriei rațiuni. Învățăm să scriem încă din clasele primare, rotunjind literele necunoscute, […]

Read More