Alegerile parlamentare și prezidențiale din 1990: un nou început

de Cristian Păun, clasa a XI-a A

Imaginea reprezentativă: „Întoarcerea la Europa a țărilor fost comuniste”, desen de Fritz Behrendt pentru revista Frankfurter Allgemeine Zeitung

Sursă imagine: https://www.reddit.com/r/PropagandaPosters/comments/172u3wy/the_return_of_the_eastern_bloc_countries_to/

Este o frumoasă zi de mai, te trezești datorită unei raze de soare care ți-a pătruns prin fereastră, având grijă să nu pui prea multă presiune asupra rănii de glonț. Dar aceasta nu este o zi obișnuită. Îți termini rutina de dimineață și ieși din casă. Sunetul întregului oraș îți umple urechile, oamenii se înghesuie în școli, în biblioteci și în multe alte locuri publice, pentru a participa la ceva pentru care tu și frații tăi ați sângerat și ați murit: democrație.

Pe măsură ce tu votezi cu prilejul primelor alegeri libere care au loc în România după anul 1937, nu poți decât să speri că acțiunile tale și voința poporului tău vor crea un viitor mai bun pentru cei care vin după tine.


Sursă imagine: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/ebrietate-verbala-in-prima-sedinta-a-cpun-535241.html

I. Context

După Revoluția din 1989, majoritatea organelor de stat comuniste au fost dizolvate sau înlocuite, inclusiv Marea Adunare Națională, parlamentul comunist. A fost substituită prin Frontul Salvării Naționale, un grup de 145 de revoluționari, care au condus România prin decret, până în februarie 1990, când a fost stabilit Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, un organism guvernamental temporar alcătuit din 253 de membri ai diverselor partide, condus de Ion Iliescu, cu mandat până la desfășurarea alegerilor.

II. Candidații și partidele


Sursă imagini: https://hunedoaralibera.ro/15-ani-de-la-moartea-lui-ion-ratiu-politicianul-al-carui-papion-devenit-simbolul-democratiei/ și https://aliantadreptei.wordpress.com/2011/01/08/memoria-istoriei-8-ianuarie1990-reinfiintarea-pntcd/


1. Ion Rațiu și Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD)
„Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, ca să ai dreptul de a nu fi de acord cu mine!”

PNȚCD este partidul succesoral al PNȚ-ului, care fusese principalul partid de opoziție al PNL-ului în perioada interbelică, fiind interzis pentru prima dată in 1938 de regele Carol al II-lea și pentru a doua oară de autoritățile comuniste, după război.

PNȚ nu a avut neapărat un program politic, doar a militat pentru interesele țărănimii, o tradiție pe care PNȚCD-ul o va urmări, dar accentuând conservatorismul și, bineînțeles, democrația.

Candidatul ei pentru președinție în 1990, Ion Rațiu, este o figură complexă.

Născut în 1917, într-o familie cu tradiție în militarea pentru emanciparea românilor din Transilvania, a absolvit de la Facultatea de Drept din Cluj și a avut norocul de a fi în Londra când Garda de Fier a venit la putere în România. A trăit în Anglia până la Revoluție.

În perioada exilului, a avut mare succes în afaceri, iar din 1975 a început să-și folosească averea pentru a organiza distrugerea regimului comunist. În 1984, fondează Uniunea Mondială a Românilor Liberi.

Perseverența sa i-a asigurat statutul de lider al mișcării anti-Ceaușescu. Se pare că Elena Ceaușescu a încercat să-l asasineze în 1989, cu o „echipă de agenți feminini”.

După Revoluție, a organizat „ajutoare” (mâncare, medicamente etc.) pentru o populație ce traversase 10 ani de austeritate și o revoluție violentă, iar acest lucru, excentricitatea sa (reprezentată de papionul pe care îl purta în mod constant) și rolul său major în căderea lui Ceaușescu l-au făcut o figură specială în clasa nouă de politicieni români, acesta câștigând nominalizarea prezidențială pentru PNȚCD, la 6 aprilie 1990.

Cum era și firesc, campania sa a fost concentrată pe zonele rurale ale României, principalele propuneri ale PNȚCD-ului fiind un program de modernizare a echipamentelor agricole și de protejare a proprietății private.


Sursa imagini: https://rasunetul.ro/deputatul-dolha-radu-campeanu-un-deschizator-de-drumuri-pentru-miscarea-liberala și https://logos.fandom.com/wiki/Partidul_Național_Liberal


2. Radu Câmpeanu și Partidul Național Liberal (PNL)
„Noi, cei din exil, îi apăram drepturile împotriva dictaturii lui Ceauşescu.”

Singurul partid constant în viața politică românească pentru aproape 150 de ani a fost Partidul Național Liberal, cel care a și câștigat ultimele alegeri libere, din 1937.

Cine a fost candidatul PNL în 1990?

Radu Câmpeanu are un trecut asemănător cu cel al lui Ion Rațiu. Fiind unul dintre liderii liberali arestați de autoritățile comuniste, el a emigrat în Franța în 1973, devenind un scriitor prolific în industria ziarelor destinate românilor din exil și dezvoltând relații cu politicieni din Europa de Vest și SUA, cu scopul de a doborî regimul lui Ceaușescu.

După 1989, s-a întors în România, unde a refondat Partidul Național Liberal, fiind numit primul președinte al PNL-ului în era postcomunistă și devenind candidatul partidului pentru președinție, la 11 aprilie 1990.

Printre ideile pentru care a militat s-au numărat: privatizarea industriilor, eliminare monarhiei și instituirea unei forme guvernamentale republicane, fondarea unei comunități de state fost comuniste.

Însă campania sa a fost defectuos condusă. După o perioadă lungă de exil, a pierdut legătura cu poporul român. Nu avea „gândul la țară”; s-a întâlnit cu liderii sindicatului polonez „Solidaritate”, cu funcționari și politicieni americani; a fost intervievat de BBC și de revista New York Times, astfel petrecând foarte puțin timp cu oamenii care chiar trebuiau să voteze pentru el, punctul culminant al acestei strategii eronate fiind un eveniment de campanie din 5 mai 1990, de la Brăila (localitatea natală), unde a fost aproape linșat.

O coordonată interesantă a programului său politic i-a vizat pe maghiarii din Transilvania. Au fost primele alegeri prezidențiale ce au stabilit tradiția de cooperare între PNL și UDMR, dar această opțiune a determinat și reducerea sprijinului pentru PNL, care a pierdut voturi de la elemente naționaliste din electorat.


Surse imagini: https://senspolitic.ro/20-mai-1990-minciuna-fondatoare/ și https://ro.wikipedia.org/wiki/Frontul_Salvării_Naționale


3. Ion Iliescu și Frontul Salvării Naționale
„Cred că principala realizare a Revoluţiei este libertatea. Libertatea de a vorbi, de a gândi, libertatea organizaţiilor, posibilitatea de a-ţi exprima opţiunile şi de a-ţi promova propriile interese.”

„8. Ca o consecință a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate. Prezența lor în viața politică a țării este principala sursă a tensiunilor și suspiciunilor care frământă astăzi societatea românească. Până la stabilizarea situației și reconcilierea națională, absența lor din viața publică este absolut necesară. Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foștilor activiști comuniști candidatura la funcția de președinte al țării. Președintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărțirii noastre de comunism. A fi fost membru de partid nu este o vină. Știm cu toții în ce măsură era condiționată viața individului, de la realizarea profesională până la primirea unei locuințe, de carnetul roșu și ce consecințe grave atrăgea predarea lui. Activiștii au fost însă acei oameni care și-au abandonat profesiile pentru a sluji partidul comunist și a beneficia de privilegiile materiale deosebite oferite de acesta. Un om care a făcut o asemenea alegere nu prezintă garanțiile morale pe care trebuie să le ofere un Președinte.”
Punctul 8, Proclamația de la Timișoara

Acesta a fost paragraful ce a bântuit FSN și pe Ion Iliescu pe durata campaniei. Frontul fiind un consiliu guvernamental temporar, FSN a promis să nu participe la alegerile din 1990.

În această calitate, de guvern temporar al României, FSN a avut un avantaj electoral masiv, controla armata, economia, justiția, poliția și cea mai mare parte a mass-mediei române, incluzând TVR-ul.

Evident, promisiunea de neparticipare la alegeri nu a fost respectată de FSN, iar acest lucru, împreună cu decizia de a lăsa birocrați aparținând regimului comunist în partid, va determina proteste în rândul opoziției, mai ales din partea PNL, PNȚCD și a „golanilor” (majoritatea studenți).

Termenul anterior a fost folosit de candidatul partidului, Ion Iliescu, o personalitate controversată: pe de o parte, membrul al Partidului Comunist din 1956, deținând mai multe funcții în guvernul lui Ceaușescu și devenind șef de propagandă al Comitetului Central în 1971, iar pe de o altă parte, liderul revoluționar ce a condus o grupare secretă pentru a desființa regimul comunist.

Se poate spune că militând împotriva lui Ceaușescu, Ion Iliescu a făcut-o în contextul unui conflict personal: Ceaușescu, amenințat de creșterea influenței lui Iliescu, l-a retrogradat de la Comitetul Central, acesta din urmă ajungând să mai dețină doar funcția de director al revistei „Editurii Tehnice”. Dar în același timp, Iliescu a avut un adevărat conflict politic cu Ceaușescu, determinat de poziționarea lor diferită în raport cu programul de reformă al liderului Uniunii Sovietice Mikhail Gorbachev. Respinsă de Nicolae Ceaușescu, perestroika – programul de reformă – este agreat de Ion Iliescu.

Bineînțeles, chiar dacă perestroika era un program extrem de moderat și chiar liberal, faptul de a sprijini anterior o idee comunistă a fost o problemă în campania lui Ion Iliescu, mai ales întrucât era singurul candidat major care fusese membru al Partidului Comunist. Astfel, adversarii săi politici l-au acuzat de apartenența la nomenclatura comunistă (termen desemnând elita din țările comuniste, ce controla partidele din respectivele state), folosind sloganul „Cine a fost 5 ani la ruși nu poate să fie ca Bush”.

Însă acest atac a fost contracarat de calitatea sa neoficială de lider al revoluției împotriva lui Ceaușescu, ce a convins majoritatea populației că nu este „neocomunist”.

Programul FSN consta în stabilirea unui sistem democratic – orientare prin care se realiza deschis disocierea de regimul comunist -, implementarea unui sistem cuprinzător prin care să se asigure bunăstarea, dar și o atitudine mai precaută în vederea tranziției la capitalism.


Sursă imagine: https://www.europafm.ro/22-aprilie-1990-incepea-fenomenul-piata-universitatii-28-de-ani-de-la-golaniada/


III. Campania

Campania a fost marcată de o disoluție a unității forțelor politice, formată în timpul Revoluției. FSN-ul și partidele de opoziție au ajuns într-un conflict constant și violent, o atmosferă de furie și frică a fost dezvoltată înaintea alegerilor.

Prăbușirea unității despre care aminteam anterior s-a reflectat în pluripartismul extrem. Chiar dacă am ilustrat numai 3 partide majore, 71 de partide au fost înregistrate pentru scrutin, fapt ce a creat haos electoral. PNL, PNȚCD și PSDR au încercat să rezolve această problemă printr-un pact de cooperare și sprijin reciproc, dar înțelegerea avea să intre în vigoare abia după alegerile din 1990.

Acest pact va duce la un episod dramatic din campanie: partidele de opoziție au organizat un miting pe 28 ianuarie, iar în ziua următoare, mineri și alți muncitori de la sindicate ce militau pentru FSN s-au mobilizat și au asediat clădirile în care își desfășurau activitatea PNL și PNȚCD, o scenă haotică producându-se când prim-ministrul Petre Roman și-a făcut apariția, împreună cu armata, pentru a evacua liderii PNȚCD.

Acest haos a fost alimentat de inexperiența poporului în legătură cu ceea ce presupune democrația. Potrivit sondajelor, 39% dintre alegători au votat pe baza programului partidului, iar 52% au votat în funcție de personalitatea liderului partidului, acest fenomen fiind cimentat de media, ce a folosit termene politice complexe pe parcursul campaniei, iar în ziua alegerilor, unii cetățeni au trebuit să aștepte până la 3 ore pentru a-și exprima opțiunea, din cauza confuziei pe care a presupus-o sistemul de vot și a personalului insuficient din secțiile de votare.

În legătură cu mass-media din România momentului respectiv, trebuie știut că unul dintre principalele motive de nemulțumire ale partidelor de opoziție a fost faptul că posturile de televiziune erau controlate de guvern, adică de FSN, ceea ce, evident, a constituit un avantaj electoral. Liderii FSN au beneficiat de mult mai mult timp alocat de TVR, decât liderii partidelor de opoziție, iar știrile erau în mod vădit părtinitoare, contribuind la crearea unei imagini favorabile Frontului, care s-a perpetuat prin intermediul emisiunilor difuzate la radio și prin articolele apărute în ziare și reviste.

FSN a și folosit poziția sa ca partid guvernamental „de facto” pentru a-și crește sprijinul electoral, cea mai semnificativă tactică în acest sens fiind creșterea pensiilor și a salarilor înainte de alegere. Pensia pentru țărani s-a majorat de la 80 de lei la 500 de lei pe lună, iar salariul minerilor a crescut de la 2,000 la 5,800 de lei, minerii fiind simpatizanți loiali ai FSN-ului.

FSN-ul și opoziția au abuzat și de sistemul de finanțare a campaniei electorale. FSN s-a bucurat de liberul acces la banii statului pentru a-și efectua campania, având și beneficiul folosirii clădirilor, mașinilor și informațiilor guvernamentale, dar în același timp, partidele de opoziție au primit sume mari de bani din surse străine, iar niciun partid nu a formulat o declarație financiară.

Punctul culminant al campaniei a fost protestul din Piața Universității (cunoscut și ca „golaniada”), o demonstrație masivă organizată de opoziție, unde sloganul „mai bine mort decât comunist” a fost auzit în București pentru două luni, „golanii” având scopul de a forța adoptarea punctului 8 al Proclamației de la Timișoara. Demonstrația avea să se termine violent. După alegeri, 10,000 de mineri au descins asupra pieței și o luptă masivă s-a desfășurat între susținătorii FSN-ului și cei ai opoziției, soldându-se cu 6 (oficial) sau cu 100 (conform opoziției) de oameni morți. Evenimentul, cunoscut ca „mineriadă”, reprezintă o pată neagră în istoria României postcomuniste.

Violența a fost constantă în perioada campaniei, mai ales împotriva PNL și PNȚCD, ambele partide susținând că FSN a folosit un sistem de activiști și de foști membri ai poliției secrete pentru a intimida reprezentanții opoziției, mai ales în zonele rurale, dar trebuie menționat că aceste afirmații nu au fost probate.

Dezbaterea prezidențială s-a desfășurat în aceste condiții, ale punerii sub semnul întrebării a integritatății democrației, pentru care mii de români muriseră. Radu Câmpeanu a subliniat importanța alegerilor libere și corecte, pe de altă parte, a dat răspunsuri simple, fără prea multă oratorie, în afară de câteva lovituri subtile către Ion Iliescu, care a afișat o mare încredere în sine de-a lungul dezbaterii. „Va fi mult mai simplu să faci opoziție”, a spus, cu zâmbetul pe față, candidatul FSN, care și-a apărat inclusiv statutul său de fost membru al Partidului Comunist, argumentând că doar cei familiarizați cu sistemul pot să îl schimbe. Ion Rațiu a strălucit cu „lecția de democrație”, momentul memorabil al dezbaterii: „Chintesența democraţiei se poate exprima într-o singură frază: voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.” Totuși, moderatorii, inclusiv Răzvan Theodorescu, președintele TVR desemnat în această calitate de FSN, au fost criticați pentru că au eșuat în adresarea unor întrebări dificile, mai ales lui Ion Iliescu, dar trebuie precizat și că Radu Câmpeanu și Ion Rațiu au ratat oportunitatea de a evidenția defectele lui Iliescu.

În același timp, o fracțiune semnificativă din populație nu era neapărat nemulțumită de sistemul comunist, ci doar dezamăgită de conducerea lui Ceaușescu. După o revoluție violentă, această stare de fapt s-a consolidat, iar Ion Iliescu a început să fie văzut drept candidatul ideal, care nu avea să schimbe toată țară sau tot sistemul agreat.

Un alt element ce l-a ajutat pe Iliescu este ideea formulată prin afirmația „n-au mâncat salam cu soia”. Candidatul FSN sublinia, astfel, că statutul de exilați al contracandidaților Rațiu și Câmpeanu i-a scutit de suferința impusă de regimul lui Ceaușescu și a dus la pierderea legăturii cu poporul român. Acest atac împotriva PNȚCD și PNL a fost foarte eficient, căci avea la bază un sâmbure de adevăr, Ion Rațiu fiind un om de afaceri bogat cu un subtil accent englez, iar Radu Câmpeanu alimentând controversa prin întâlnirile sale cu funcționari americani și cu reprezentanți ai publicațiilor străine.

Totodată, platforma partidelor de opoziție a avut contribuția ei în deznodământul nefavorabil. Militarea pentru privatizare și pentru continuarea austerității într-o țară de curând ieșită din comunism au fost interpretate de majoritatea cetățeniilor drept un program radical de schimbare nedorită. Această imagine a partidelor de opoziție, cimentată de mii de studenți cântând „imnul golanilor” în Piața Universității, a ajuns să fie în avantajul lui Ion Iliescu.


Sursă imagine: https://www.facebook.com/photo/?fbid=997416411067071&set=a.308517136623672

IV. Rezultatele

Rezultate pentru alegerile prezidențiale:
Rezultate pentru alegerile pentru Camera Deputaților:Deputați:
FSN – 263
UDMR – 29
PNL – 29
MER – 12
PNȚCD – 12
AUR – 9
PDAR – 9
PER – 8
PSDR (Socialist) – 5
PSDR (Social) – 2
GDC – 2
Alte partide/Minorități – 16

Rezultate pentru alegerile pentru Senat:Senatori:
FSN – 91
UDMR – 12
PNL – 10
Independenți – 1
PNȚCD – 1
MER – 1
AUR – 2
PDAR – 0
PER – 1
PSDR – 0

V. Consecințele alegerii

România este o țară unică prin rezultate alegerilor din 1990, când poporul nostru, care s-a dezis de regimul dinainte de ’89, a ales să fie condus chiar de „nomenclatura comunistă”.

Interesante au fost și rezultatul slab al PNȚCD-ului, respectiv performanța UDMR-ului. În virtutea rezultatelor alegerilor, simpatizanții opoziției au folosit, ulterior, sintagma „Duminica Orbului”, pentru a desemna ziua în care poporul român și-a exprimat opțiunile politice.

86% din populație a votat la aceste alegeri, un număr incredibil de mare comparat cu cifrele desemnând participarea la alegerile ulterioare (cuprinse în intervalul 20%-40%), ceea ce demonstrează că poporul român era însetat de o schimbare de guvern și că exista un entuziasm deosebit pentru democrație.

În timp ce orice altă țară din Europa de Est a votat în proporții masive pentru partide cu program solid anticomunist, de regulă, partide de dreapta, România l-a ales ca președinte pe un fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist, ceea ce a determinat o diversiune de la drumul „liberal vs conservator”, pe care alte țări din regiune l-au ales, și trecerea directă la sistemul occidental de luptă între social-democrați și liberali-conservatori, o dinamică ce încă nu s-a dezvoltat în alte țări apropiate de noi.

În parlament, o „adunare constituantă” (adică având menirea de a scrie constituția, ales la termen de 2 ani), fracturarea opoziției într-o multitudine de partide a făcut imposibilă tocmai opoziția organizată împotriva FSN-ului, iar Frontul a avut mână liberă de a scrie constituția, în timp ce opoziția avea să caute lideri mai tineri și să se organizeze mai bine pentru alegerile ulterioare.

Totuși, procesul electoral a fost unul controversat. Chiar dacă observatorii internaționali au judecat alegerile ca a fiind libere și corecte, PNL și PNȚCD au formulat multe capete de acuzare legitime împotriva FSN, printre care se numără violența, tacticile necinstite și controlarea totală a presei, mai ales a postului național de televiziune.

Reacția internațională a fost destul de timidă. Ambasadorul american nu a participat la învestirea lui Ion Iliescu ca președinte, din cauza „îngrijorărilor serioase” în legătură cu mineriada, precizând însă că vor „dialoga” cu guvernul nou. Totuși, exponenții celor mai multe țări vest-europene au fost prezenți.

Ion Rațiu a fost ales deputat, recâștigând mandatul în 1992, apoi în1996. A continuat lupta pentru democrație până la moartea sa, care a survenit în 2000.

Radu Câmpeanu a reprezentat o sursă de influență semnificativă în PNL, câștigând mandatul de senator în 1990 și în 2004. A fost activ în viața publică până în 2016, când a trecut în neființă.

1990 este singurul an din istoria României postcomuniste, în care un candidat a câștigat alegerile prezidențiale din primul tur.

PNL a înregistrat un rezultat deosebit la Timișoara – 32% din voturi -, ceea ce a determinat desemnarea orașului drept capitală a opoziției în timpul administrației lui Ion Iliescu.

„A-ţi fi mai puţin frică de omul de lângă tine, de ziua de mâine, a-ţi fi mai puţin frică pentru viitorul copilului tău, pentru viitorul ţării tale. Toate acestea reprezintă paşi spre libertate.”

Această afirmație a lui Ion Iliescu, formulată după victoria sa, este reprezentativă pentru locul ocupat de alegerile din 1990 în istoria României, acela de prim pas. Considerarea acestuia drept unul bun sau unul rău depinde de opinia fiecăruia, dar chiar cu toate problemele lor, alegerile din 1990 au pus bazele pentru toți pașii ulteriori, cei care ne-au adus în prezent, într-un an în care România va vota liber și corect de 4 ori. Putem să considerăm că democrația a câștigat cu adevărat aceste alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miscelanee

Misiunea eșecului în cariera de elev

de Daria Nastasă, clasa a XI-a B Fotografiile din acest articol au fost realizate de Ana-Maria Chiriac, clasa a XI-a B. „Eșecul este foarte important. Vorbim despre succes tot timpul. Reziliența la eșec sau transformarea eșecului într-o oportunitate este cea care duce la succes. Am cunoscut persoane care nu vor să încerce, de teama de […]

Read More
Miscelanee

Reflecții asupra uneia dintre direcțiile politicii britanice a ultimelor decenii

de Cristian Păun, clasa a XI-a A Sursa imagine: https://freebiesupply.com/logos/labour-party-logo/ Înainte de a porni în această călătorie prin politica britanică, vreau să clarific termenul de „Militant”.„Militant” a fost o facțiune din cadrul Partidului Laburist, care a susținut troțkismul, o formă de comunism. Ceea ce a diferențiat-o de multe alte astfel de organizații comuniste din Marea […]

Read More
Miscelanee

Explorarea artei culinare

de Maria Pătrășcuță, clasa a IX-a B Sursă imagine: https://artelesistiintelevietii.files.wordpress.com Bucătăria, mai mult decât un spațiu dedicat pregătirii hranei, devine un teritoriu vast al creativității și al descoperirii în lumea artei culinare. Pentru mulți dintre noi, a găti poate reprezenta o experiență unică, un act de expresie artistică ce îmbină pasiunea pentru arome și texturi, […]

Read More