de Bianca Damian, clasa a XI-a B
Imagine reprezentativă generată cu ChatGPT
Dan: Sunt Dan Vasilache, alături de mine este Silviu Adamescu, ne-am mutat de curând! (Cei patru își strâng mâinile)
Ada: Îmi sună atât de cunoscute numele… ești rudă cu cel care stătea aici? (arată spre casa lui Ion Vasilache) Îl chema tot Vasilache…
Dan (dând din umeri): Coincidență de nume. Și noi tot în acea casă ne mutăm.
Ada: O să vă placă aici. (Arată spre bărbatul pe care l-a alergat cu găleata) Vi-l prezint pe logodnicul meu, Anton Lovett.
Silviu: Foarte frumos! Acum cât timp v-ați cunoscut?
Ada: Acum 17 ani!
Dan (iritat, încearcă să ajungă acasă mai repede): Bine, cred că am vorbit suficient pentru prima întâlnire, vom merge acasă pentru a despacheta!
În casa lui Ion Vasilache, intră Dan și Silviu.
Silviu (zâmbind către Dan): „Smart”, dar nu ziceai că nu stai în casa mea?
Dan (iritat): Lasă-mă! Este doar un moment până îmi obțin casa înapoi! De ce? Nu mă vrei aici?
Silviu (își scoate un sendviș din rucsac și începe să îl mănânce stând jos): Nu am zis așa ceva, doar am intrebat.
Dan (se apropie amenințător de Silviu): De exemplu, ai nevoie de cineva care să îți spună sincer (îi lovește sendvișul care cade pe jos) când mănânci ca un bou. În război, mi-ai mâncat mâncarea, acum tot ce faci este să mănânci din nou!
Silviu (se ridică de jos aproape țipând): Și? Te-ai gândit că, dacă slăbesc, poate o să mă placa pe mine Ada?
Dan: Și ce câștigi tu din asta oricum?
Silviu: Bani.
Dan: Ai mare nevoie de ei? Deții ai o casă, o să îți găsești ușor un loc de muncă…
Silviu (nervos): Și tu ai o casă momentan, din care o să te dau afara dacă te mai atingi mult de mine!
Brusc, o scrisoare cade printr-o crăpătură a ușii de la intrare.
Dan desface plicul și o citește cu voce tare:
Dragi noi vecini,
Sunteți invitați, în data de 01.04, la o petrecere de bun-venit, care va avea loc în casa Adoc. Vă așteptăm începând cu ora 20:00!
Ada Adoc
Dan (indispus): Grozav! Nu am bani.
Silviu: Pentru ce îți trebuie bani?
Dan: Flori?
Silviu: Am gradină.
Dan: Care nu a mai fost îngrijită nici nu mai știi de când…
Silviu: Bine, vrei bani? (Îi aruncă niște bancnote pe jos)
Dan (adună banii, strângându-i strâns la piept și stând în genunchi, se uită în sus la Silviu): Mulțumesc!
Silviu se așează pe un scaun. După ce strânge toți banii, Dan se deplasează în genunchi spre Silviu.
Dan: Mai știi cum ți se spunea în război? Eroul! (rostind cuvântul „eroul”, se ajută de genunchii lui Silviu pentru a se ridica) Pentru mine, ești un erou acum, însă ce știu eu și nu știu „colegii” noștri de război este că nu ești cu adevărat un erou (pauză) , adică, nu mă înțelege greșit, m-ai salvat cu acești bani, dar știu că nu o să dureze mult până când mă vei da afară din casă, știm cu toții de ce ești aici, Silviu.
Silviu: Sunt aici pentru că e casa mea și da, am fost un adevarat erou în război și poate că te voi da afară din casă, dar aceasta pentru că am făcut o înțelegere pe care nu o respecți. Nu ai dreptul să mă judeci! (Se ridică și pleacă într-o altă cameră)
Tabloul III
La petrecere
Dan bate la ușă, Ada le deschide, îi îmbrățișează și îi poftește în casă.
Ada, Dan, Silviu, Anton
Dan: Spuneți-mi, domnule Lovett, se cuvine în țara dumneavoastră ca o femeie să va alerge cu o găleată?
Anton (mirat): Nu, dar în țara mea dacă se întâmplă ca un bărbat să fie alergat cu o găleată de către o femeie, nu se cuvine nici ca alți bărbați să sară în ajutorul femeii și să urmarească victima cu alte ustensile.
Silviu (scoate o oglindă din buzunar și se joacă cu ea): Ne pare nespus de rău! Am auzit țipete și am crezut că o femeie era pusă în pericol.
Anton (zâmbește): Mie îmi părea că eu sunt cel pus în pericol. (râde)
Dan (se leagănă cu scaunul): Nu vreau să vă stric dispoziția, domnule, însă nu vi se pare jalnic ca un bărbat să fie alergat și speriat de o femeie?
Anton (pierzându-și răbdarea): Domnule Vasilache, nu îmi dau seama dacă remarcile dumneavoastră sunt misogine sau dacă aveți o anumită ură față de țara din care proveniți. Poate mă ajutați să descifrez.
Dan (se oprește din legănat și adoptă o postură serioasă): Ce vreți să spuneți? Mă acuzați și nici nu ne cunoaștem.
Anton: Suferiți de bipolaritate sau de o anumită boală care vă face să uitați că dumneavoastră m-ați acuzat primul?
Ada: Cearta are scopurile sale, dar nu cred că trebuie să vorbim despre faptul că mi-am alergat logodnicul… am mai făcut-o și altă dată. Apoi, de ce ai vrea să vezi o întâmplare atât de inocentă dintr-o perspectivă atât de tendențioasă?
Dan (se uită la Ada, dar îi ignoră spusele): Crezi că nu sunt rezonabil?
Silviu (către Ada): Putem să plecam…
Ada (către Silviu, în șoaptă): Te rog!
Anton (îi privește pe cei doi puțin dezamăgit): Și unde este distracția în asta?
Silviu: Și unde este distracția în ceartă? Ani întregi de război nu au fost oare destui?
Dan (ironic): Întrebi pe cineva care nu a cunoscut războiul.
Ada: De unde știi?
Dan (surâde): Arată prea bine pentru cineva care ar trebui să fie traumatizat, imi vorbește mie de misoginism, mă acuză din nimic, iubește conflictul, îl amuză, e firesc un astfel de comportament de la o persoana care nu acum mulți ani a luptat împotriva dușmanilor?
Anton: Într-adevăr, nu am luptat, dar v-am îngrijit soldații cu medicamente și cu tehnici abia cunoscute.
Dan: Dacă tot cunoașteți atâtea lucruri, ce căutați într-o țară așa „prost” educată, care cu siguranță nu vă merită?
Anton: Pentru a îmi face tehnicile cunoscute și pentru a ajuta cât mai mulți oameni.
Dan: Războiul s-a terminat.
Anton: Oamenii nu au nevoie de doctor doar în timpul războiului, de exemplu, dumneavostră aveți nevoie de un psihiatru după război.
Dan poziționează oglinda pentru a se reflecta soarele în ea și reușește să îl ardă pe Anton, care geme de durere. Ada scoate o oglindă și repetă acțiunile pentru a îl arde pe Dan, care geme și el de durere, atunci Anton apucă o oglindă de pe dulap.
Silviu (își ridică mâinile în aer în mod defensiv): Pe mine nu!
Anton: Afara!
Anton ii apucă pe amândoi de ceafă și îi dă afară. După un boschete, se află o mulțime de oameni care ies după ce Anton închide ușa casei.
Mulțimea (strigă): Tu ești Silviu, eroul războiului?
Silviu (speriat, le face semn să vorbească încet, în șoaptă): Poftim?
Mulțimea: Spune-ne, spune-ne cum ți-ai salvat generalul în timpul războiului? Este adevărat că avusese o boală cumplită de care nu putea scăpa? I se facuse rău? Cum ai reușit să faci o altă strategie pe moment și să îl și salvezi, totul în același timp? Erou, erou, erou, erou de război, erou, erou de război, erou de război, erou!
Dan (zâmbește): Oameni buni, să vă spun, eram acolo când iubitul nostru general a căzut într-un somn profund și pot confirma că tot meritul îi revine lui Silviu. Povestea începe când amândoi împușcam inamici și am fost chemați să asistăm la un nou plan pe care generalul îl făcea. La un moment dat, acesta s-a prăbușit – s-a zvonit că fusese otrăvit. Planul nu era terminat, dușmanii veneau tot mai aproape, intrasem în criză. Atunci, a intervenit Silviu: a terminat repede planul și ne-a zis să acționăm, l-a ridicat pe brațe pe general, l-a dus în altă cameră, i-a făcut ce i-o fi făcut și în câteva minute totul a revenit la normal. Să nu mai zic că am reușit să alungăm armatele dușmane folosind planul lui Silviu.
Mulțimea (un glas): Tu cine ești, neghiobule?
Mulțimea (alt glas): Ce contează? Ne-a spus ce voiam să aflăm.
Mulțimea (unul): Și voiai să o auzi din gura lui?
Mulțimea (altul): Silviu, vino chiar tu să ne spui, organizează o întâlnire, vei avea succes.
Silviu: Dacă doriți… Voi anunța la ziar când ne vom vedea.
Silviu și Dan intră în casă după ce mulțimea se îndepărtează.
Dan (serios): Nu cred că este sănătos pentru tine ce se întâmplă.
Silviu (intrigat): Ce se întâmplă?
Dan: Vreau să spun… mulți oameni au reușit să afle unde stai și chiar au îndrăznit să dea buzna aici.
Silviu (plictisit): Dan, știi că sunt o persoană publică, iar curajul meu a fost mereu recunoscut.
Dan (surpins, începe să ridice tonul): Curaj? Ce e ăla curaj? Ce ai făcut tu o puteau face toți, doar că nu au fost nevoiți să o facă!
Silviu: Ei bine, eu am fost și acum sunt răsplătit pentru asta.
Dan (aparte): Bogatul devine mai bogat în timp ce săracul depinde de el. O să îl otrăvesc.
Tabloul IV
Dan coboară în subsol pentru a lua o otravă și a adăuga alte ingrediente necesare, apoi urcă.
Silviu (țipă): Otravă? Iar? Pentru cine?
Dan (își lasă capul pe spate în mod teatral): Ai auzit de un doctor pe nume Lovett?
Silviu (se miră): Așa de repede? Ada nici măcar nu te vrea.
Dan (zâmbește): Normal, e sub vraja lui Anton, tuturor le plac băiețeii de succes, doar ai văzut mai devreme.
Silviu: Știi că nu te descurci cu otrava.
Dan: Mă pricep atunci când alți proști își văd de treabă.
Silviu: Și cum ai de gănd să îl otrăvești după ce ai făcut scandal în casa lui? (pe un ton batjocoritor) O să îi faci o plăcintă în semn de împăcare? (râde) Il înviți la o petrecere cu ceai?
Dan: O să vezi, mă duc să îți plantez o floare, ai mănuși?
Silviu (îi întinde o pereche de mănuși): Vezi că n-am chef de cadavre la mine în curte!
Dan iese în curte, de cealaltă parte a gardului fiind și Anton. Își pune mănușile, apoi toarnă otravă pe una dintre ele și se îndreaptă spre Anton.
Dan și Anton
Dan (către Anton, binevoitor): Hai, vecine, hai să ne împăcăm!
Anton: Am zis eu că sunt supărat?
Dan: M-ai dat afară din casă.
Anton: Păi omul trebuie să mai stea și la casa lui, prea multă companie îl zăpăcește!
Dan: Adevărat!
Cu o mișcare bruscă, Dan se întinde peste gard și își apasă mâna cu mănușa otrăvită pe fața lui Anton, apoi îl împinge peste un tomberon și fuge.
În casă, Dan și Sivliu
Dan (către Silviu, care se uită pe geam): Crezi că moare?
Silviu: Nu știu, însă dacă o face, nu se va întâmpla în fața noastră, pentru că tocmai a dispărut.
Dan (alarmat): Poftim?! (îl împinge pe Silviu de la geam ca să se uite el) Cum a scăpat dobitocul?!
Silviu (plictisit) Ăsta a fost planul tău de a-l otrăvi: în văzul lumii, acasă la el?
Dan (enervat): Crezi că tu ai fi gândit-o mai bine?
Silviu: Cred că ar trebui să te străduiești mai mult când omori pe cineva, mai ales când încerci să omori un doctor.
Dan: Te mai întreb o dată, crezi că tu ai fi gândit-o mai bine?
Silviu: Eu nu m-aș fi gândit să îl omor, în primul rând.
Dan: Și de ce nu? E un dușman!
Silviu: Pentru mine, nu ar fi fost dușman.
Dan (îl acuză): Spui asta pentru că nu ești în locul meu!
Silviu: Nu, spun asta pentru că nu are sens să omori pe cineva pentru greșeala ta! Nimeni nu te-a obligat să dai casa pentru nimic, Dan, sau să falsifici acte, mai mult decât atât, Anton nici nu era în plan, nici nu știe!
Dan: Mă duc să văd dacă în ce stare e. (Către Silviu) Mă însoțești?
Silviu: Nu, trebuie să rezerv un local și să pun afișe prin care anunț că organizez o întâlnire cu cei curioși cu privire la ce s-a petrecut pe front.
Dan își dă ochii peste cap. Pleacă să vadă unde a dispărut Anton. Intră în curtea casei și observă pe jos petale care duc în spatele curții. Le urmează, până o vede pe Ada cum se uită la un râu.
Dan: Petalele sunt pentru Anton?
Ada (îngrijorată): Mi-ai urmat petalele, ai grijă! Asta a făcut și Anton și când a ajuns la mine a căzut mort, unii ar zice că sunt niște petale criminale!
Dan: Petale criminale? Petalele sunt atât de frumoase și inocente, nu pot fi criminale și ești tu sigură că Anton e mort?
Ada: Uită-te chiar tu la el, dacă nu te înspăimântă!
Dan: Unde e?
Ada: În grădină.
Dan merge să verifice. Deși confirmarea morții lui Anton îl bucură, fața albă a otrăvitului îl sperie.
Dan: Care crezi că e cauza morții? Știi să fi fost bolnav?
Ada (sigură): A fost otrăvit!
Dan: Cum de ești așa sigură?
Ada: Știu că l-ai otrăvit, Dan.
Dan (cinic): Ai dovezi?
Ada (râde): Am cârpa cu care a trebuit să îl șterg pe față, însă nici tu nu ai dovezi când îți spun că nu asta l-a otrăvit!
Dan (deconcertat): Ce vrei sa zici?
Ada: Bărbații sunt construiți ca niște balauri, prea dezvoltați la corp și subdezvoltați la creier. Eu l-am otrăvit, Dan!
Dan e consternat. Între timp, apare Silviu.
Silviu: De când balaurii sunt subdezvoltați la creier?
Ada (se întoarce către el): Sunt ignoranți, mereu se îndoiesc de erou. Ce cauți aici?
Dan: Cum l-ai otrăvit? De ce l-ai otrăvit? Ce era în neregulă cu otrava mea?
Ada: Nu numai otrava ta a avut probleme, ci și planul tău, pui otravă pe fața cuiva, în curtea lui?
Dan (insistând): De ce l-ai otrăvit?
Ada: De ce contează? S-a îndeplinit ce ai vrut.
Dan: Nu am vrut așa…
Ada: L-ai vrut mort?
Dan: Da
Ada: Ei bine, e mort!
Dan: A fost infidel?
Ada: Nu
Dan: Era violent?
Ada: Nu
Dan: Nu văd de ce ți-ai omorî logodnicul.
Ada: Dan, am observat că îl vânezi, aveai ceva cu el, nu ai venit aici degeaba, doar că nu știu exact ce cauți, iar eu mereu aflu ce vreau! Vreau să văd de ce a trebuit să îl elimini pe Anton din joc, acum că e mort, ce vrei? Mai mult de atât, voia să te omoare după ce l-ai otrăvit, iar dacă tu mureai, nu mai aflam ce cauți aici.
Dan (se gândește): Ți-ai omorât logodnicul ca să vezi ce o să se întâmple mai departe? Și de ce mi-ai spune că tu l-ai omorât?
Ada: Pentru că vreau să știi să nu te joci cu mine! Ce o să faci acum, că ți-am spus? O să mă trădezi? O să mă spui poliției? Chiar crezi că o să aiba vreun efect?
Silviu: Știi, Ada, când Anton ne-a dat afară din casă am realizat că acțiunile mele eroice sunt mult mai cunoscute decăt credeam, din moment ce o avalanșă de fani a dat buzna peste noi, căutându-mă. Cum ar fi dacă aș spune eu adevărul despre decesul lui Anton?
Ada: Cam crud… și în același timp, o idee proastă.
Silviu: De ce?
Ada: Să zicem că mă denunți, mergem la tribunal, cei mai buni avocați o să dezbată asupra soartei noastre, pentru că știu că îți permiți unul, dar la un moment dat, o să se ceară dovezi concrete, pe care eu le am, iar tu nu, o să pierzi și faima ta o să dispară odată cu tine. Cum sună?
Silviu: Poate m-ai convis să tac, însă tot știu ce s-a întâmplat, pot să îți stric viața ani întregi!
Ada zâmbește.
