de Daria Neacșu, clasa a IX-a A
Imagine creată cu ChatGPT
Facem parte dintr-o generație care pare să simtă totul foarte intens: stresul, anxietatea, presiunea, entuziasmul, comparațiile. Și totuși, în același timp, pare ca nu simțim nimic cu adevărat. Ne-am obișnuit să spunem „merge și așa” chiar și atunci când în interior lucrurile nu merg deloc.
Presiunea notelor
Notele nu mai sunt „doar note”. Sunt etichete. Sunt dovezi. Sunt termeni pentru comparații.
Pentru mulți elevi, o notă mică nu înseamnă „mai am de învățat”, ci „nu sunt suficient de bun”. Iar rețelele de socializare amplifică această presiune. Pe platforme precum Instagram sau TikTok, vedem doar reușite: premii, rezultate la olimpiade, corpuri perfecte, vieți „aesthetic”. Rareori vedem eșecul, nesiguranța, lacrimile înainte de un test. Și atunci apare comparația. Iar comparația repetată devine îndoială.
Presiunea poate veni din mai multe direcții. Familia joacă un rol esențial: părinții își doresc ce este mai bun pentru copiii lor, însă așteptările foarte ridicate pot transmite mesajul că iubirea și aprecierea sunt condiționate de rezultate.
Afirmații precum „Trebuie să iei doar note mari”, „Vreau sa fii prima/primul în clasă” ori comparațiile cu alți copii pot amplifica anxietatea.
Burnoutul la adolescenți
„Burnout” sau sindromul epuizării profesionale este o stare de extenuare fizică, emoțională și mintală, cauzată de stresul prelungit și excesiv, apărută în special în context profesional.
Din păcate, nu mai este un termen rezervat adulților, adolescenții experimentând această formă de epuizare din ce în ce mai des, din cauze diverse, printre care se numără: temele prea multe, ce consumă mult timp și care sunt de multe ori terminate noaptea târziu, meditațiile, competițiile, presiunea din partea părinților, presiunea propriilor ambitii, dorința de a nu dezamăgi persoane dragi.
Burnoutul poate fi confundat adesea cu „lipsa de chef” sau cu „lenea”, însă semnele sunt mult mai profunde: oboseală constantă, iritabilitate, scăderea performanței școlare, sentiment intens de gol interior sau inutilitate. Adolescenții perfecționiști sau cei care leagă valoarea personală de rezultate sunt cei mai vulnerabili. Netratat, burnoutul poate afecta stima de sine, relațiile sociale și atitudinea față de învățare. În plus, dacă tinerii învață să ignore semnalele corpului și emoțiilor, pot duce acest tipar în viața adultă.
Nevoia de validare online
Un „like” durează o secundă. Dar absența lui? Absența lui poate dura o zi întreagă, chiar mai mult.
Trăim într-un spațiu în care validarea este publică și măsurabilă, fie ca vorbim despre numărul de aprecieri, de urmăritori, fie de vizualizări.
În timp, începem să ne măsurăm valoarea personală în cifre. Și fără să ne dăm seama, ajungem să simțim prea mult atunci când suntem criticați și prea puțin atunci când lucrurile sunt cu adevărat importante.
Sigur, toți oamenii au nevoie de validare, mai ales în adolescență, când individul uman își construiește identitatea, care nu se bazează doar pe numărul de aprecieri sau pe cât de „virală” este o anumită postare, ci pe încrederea în propriile valori și calități.
Diferența dintre „a părea ok” și „a fi ok”
Cea mai folosită mască este „sunt bine”. Poate cea mai mare problemă nu este că simțim prea mult sau prea puțin, ci faptul că nu mai știm cum să vorbim sincer despre ce simțim.
De cele mai multe ori, spunem „sunt bine”, deoarece nu vrem să complicăm lucrurile, nu vrem să părem slabi și, cel mai mult, nu ne dorim să fim suspectați de exagerarea gravității unor situații sau evenimente. Doar pentru că ne spunem problemele și ne deschidem nu înseamnă ca dramatizăm și că vrem să atragem atenția asupra noastră. Suntem adeseori considerați „prea sensibili” – poate că nu excesul de sensibilitate ne definește, ci măsura în care conștientizăm emoțiile. Ignorate, ele nu dispar, ci se acumulează.
Suntem o generație care simte prea mult sau prea puțin? Nu, suntem o generație care învață să simtă diferit. Învățăm că performanța nu înseamnă valoare umană, că vulnerabilitatea nu înseamnă slăbiciune sau că „nu sunt bine” poate fi cea mai curajoasă propoziție. Și poate adevărata maturitate nu înseamnă să simți mai puțin, ci să înveți să înțelegi emoțiile fără să te lași definit de ele.
