de Ana-Maria Dincă, clasa a IX-a B
Pentru el, nu contează că în față ar putea fi furtună, ceață, vânt puternic, caniculă, fire electrice, șoimi sau doar o zi perfectă pentru zbor, pentru el contează că vine spre casă. Folosit încă din Antichitate pentru a transmite mesaje în timp scurt pe distanțe mari, iar mai târziu, chiar și pentru a fotografia câmpurile de luptă în timpul războaielor mondiale, porumbelul voiajor a devenit, în zilele noastre, „atletul cerului”.
Organizați in federații naționale și internaționale, crescătorii de porumbei sau columbofilii se găsesc în toate colțurile lumii. Dintre aceștia, cei care cresc porumbei voiajori sau porumbei de concurs sunt singurii care încă exploatează capacitatea acestora de a se întoarce la casele lor de la distanțe considerabile. Înzestrați de la Dumnezeu, ca mai toate pasarile călătoare, cu o busolă internă, aceștia au fost selectați genetic să atingă viteze de la 60km/h, până la 120km/h.
Se deosebesc de celelalte rase prin prezența impunătoare, fiind supli si fibroși, iar pe picioare își poartă, acum, nu bilețele cu mesaje, ci inelul genealogic și cipul de concurs. Concursurile sunt organizate pe categorii de distanță: de la 100 la 350 km se numeste „viteză”, de la 350 la 500 km, „demifond”, de la 500 la 800 km, „fond”, iar peste 800 km, „maraton”.
Dar poate mulți se întreabă cum este posibil ca aceste păsări să parcurgă atâția kilometri și să ajungă acasă. Trebuie să știți că porumbeii sunt ca o busolă vie, ei se orientează după timp și spațiu, după poziția soarelui, dar mai ales după câmpul magnetic. Studiile au demonstrat că, în creierul porumbelului, există cristale fine de megnetită, ce îi oferă abilitatea de a percepe polii magnetici ai Pământului și de a parcurge sute de kilometri în doar o zi.
De asemenea, aceștia au văzul atât de bine dezvoltat, încât disting stelele, ce-i ghidează pe timp de noapte, de aceea, după un maraton, columbofilii pun picături în ochii porumbeilor.
Nu în ultimul rând, porumbeii se folosesc și de simțul olfactiv, aceștia recunosc mirosurile familiare din împrejurimi, memorează mirosurile pe parcursul traseului și se folosesc de acestea pentru a crea o „hartă” a drumului spre casă.
Ziua concursului începe cu lansarea porumbeilor, ei sunt duși cu o mașină mare, plină de compartimente pentru fiecare porumbel, pe un câmp pustiu, ca mai apoi să fie deschise în același timp, la răsăritul soarelui. Fiind păsări de stol, porumbeii sunt tentați să zboare împreună, dar când sunt lansați din mai multe localități, sunt nevoiți să se despartă și să-și continue traseul de unii singuri.
La apropierea de casă a porumbeilor, columbofilul îi așteaptă răbdător și se asigură că nu există niciun fel de zgomot în apropiere sau mișcări bruște ce ar putea speria pasărea ce încearcă să intre în volieră.
Pentru a înregistra timpul final, porumbelul trebuie să pășească pe trapa care citește cipul de la piciorul său, în care îi este înregistrat „CNP-ul”. Mai apoi, aceste date sunt transmise la un dispozitiv asemenea unei tablete, numit „ceas”, care înregistrează timpul exact de sosire a porumbelului și trimite această informație în clasament. Pe baza timpului, a coordonatelor locului de lansare și a locului de sosire, se calculează viteza medie a porumbului în m/s și se stabilesc locurile și premiile acordate.
Prin acest articol, mi-am dorit să ofer răspunsuri întrebărilor legate de porumbeii viajori și să trezesc interesul celor de vârsta mea față de columbofilie, o nobilă pasiune. Mie mi-a transmis-o tatăl meu și o prețuiesc nespus de mult.
Simpatic subiect și excelentă prezentare!❤️ Felicitări!