de Ana-Maria Chiriac, clasa a X-a B
În principal, oamenii care fac voluntariat sunt preocupați de semenii lor, sunt oameni care doresc să împartă câte puțin din timpul lor liber, cu ceilalți. Însă nu doar acestea sunt motivațiile din spatele pasiunii pentru voluntariat. Ca să le aflăm, stăm de vorbă cu Enache Gabriel, adolescent-voluntar în cadrul ISU Tuzla și totodată elev în clasa a XI-a C, la Liceul Teoretic „Carmen Sylva”, Eforie.
A.M.C: Cum ai luat decizia de a deveni voluntar și în ce constă, concret, activitatea ta de voluntariat la ISU?
E.G.: Încă de mic, eram pasionat de tot ce tine de pompieri și de situațiile de urgență. Astfel că, imediat ce am putut deveni voluntar, nu am ezitat. Activitatea mea de voluntariat constă în participarea la intervenții, indiferent de natura acestora (stingere, descarcerare, salvat animale, SMURD).
A.M.C: De ce consideri oportună pentru tine practicarea voluntariatului în cadrul ISU?
E.G: Practicarea voluntariatului mă va ajuta pe viitor, în cariera mea de pompier. Acumulând experiență încă de acum, voi deveni mai eficient în rezolvarea cazurilor.
A.M.C: Ce ai învățat până în prezent din această experiență?
E.G: Până acum, am învățat toate mijloacele prin care aș putea să salvez o persoană aflată în pericol, începând de la echipamentul de pe autospeciale, până la tehnici de prim ajutor.
A.M.C: Clar, există riscuri mari într-o astfel de profesie. În ce măsură intervențiile la care participi îți pun viața în pericol?
E.G: Toți salvatorii respectă principiul „siguranța salvatorului este pe primul loc”. În cadrul misiunilor de salvare, facem tot ceea ce putem, dar fără a ne risca și viața. Suntem predispuși anumitor vătămări, pentru că, desigur, persoana în cauză trebuie salvată.
A.M.C: Cine te susține cel mai mult din familie în acțiunile tale de voluntar ISU și în ce constă această susținere?
E.G: În parcursul meu de voluntar, mă susțin atât întreaga familie, colegii mei pompieri, cât și prietenii. În orice caz, consider că acest drum este menirea mea și nu o fac pentru a fi susținut neapărat.
A.M.C: Îți mulțumesc pentru timpul acordat și-ți urez succes în tot ce-ți propui să faci mai departe!