Școala online – o influență notabilă asupra sistemului educațional din România

de Daria Nastasă, clasa a IX-a B

Educația în mediul virtual a fost introdusă odată cu apariția virusului Covid-19, care a schimbat radical viețile tuturor oamenilor. Transpunerea în mediul online a produs asupra elevilor și a cadrelor didactice din România efectul unui cutremur de o mare magnitudine .

În urmă cu doi ani, am avut parte de prima interacțiune cu profesorii și colegii din gimnaziu pe platformele destinate studiului online. Inițial, am considerat că gravitatea situației se va diminua, că ne vom reîntoarce în format fizic, dar așteptările mele s-au dovedit a fi prea mari, raportându-mă la situația epidemiologică din țară. La început, am fost încântată de această experiență nouă. Fiind o fire deschisă în față provocărilor, am încercat să acord o șansă acestei schimbări, însă, pe parcurs, s-a dovedit a fi mai puțin plăcută, din pricina barierelor ivite în procesul de comunicare în raport cu colegii și profesorii. Starea de pozitivitate nu m-a abandonat în timpul acestui proces îndelungat numit „școală online “, astfel, am reușit să găsesc aspectele pozitive ale reformei din învățământ. Însă efectele negative pe care le-a creat studiul de la distanță – cele pe care le-am perceput eu, colegii de clasă, corpul didactic, dar și acelea înregistrate de studiile științifice efectuate – nu pot fi neglijate.

Primul aspect pozitiv se remarcă, mai ales, în unitățile de învățământ preuniversitar și în mediul online, constând în digitalizarea sistemului educațional din România. Liceul nostru este una dintre instituțiile de învățământ privilegiate, beneficiind de investiții orientate în direcția facilitării activității online: fiecare clasă a fost dotată cu tablă smart, care oferă posibilitatea de a interacționa direct cu imaginile afișate, exact ca pe o tableta electronică sau pe un ecran cu touch screen, transformând practic un curs care ar fi putut fi plictisitor într-o experiență interactivă. În mediul online, au fost dezvoltate platformele e-learning, ușor accesibile, care constituie un alt stimul pentru învățare, interacțiune și colaborare. Și liceul nostru are o platformă e-learning, intitulată eLearning „Carmen Sylva”, care poate fi accesată de elevii și profesorii școlii, fiecare persoană având un cont propriu.

Comunicarea cu profesorii a fost facilitată de platformele adaptate la un sistem video și audio și de rețelele de socializare. Însă, în pofida tehnologiei dezvoltate, informația transmisă de către cadrele didactice prin intermediul ecranelor nu a fost receptată de majoritatea elevilor la cel mai înalt nivel. Acest fapt se poate observa în dezechilibrul notelor obținute în mediul online, comparativ cu cele obținute în mediul fizic. Trecerea de la online la școala fizică și viceversa, atunci când mă aflam în ultimul an de gimnaziu, a fost de-a dreptul derutantă.

Există și alte impedimente apărute în mediul de predare-învățare online, pentru majoritatea elevilor și profesorilor, printre care se regăsesc deficiența conexiunii la rețeaua internet, lipsa de aparatură tehnică și competențele digitale insuficiente ale cadrelor didactice în utilizarea platformelor de învățare.

Desigur, a fost binevenită evitarea agomerației din școală. Prin mijloacele de prevenție adoptate, s-a oprit răspândirea virusului în rândul participanților la actul educațional. Situația putea fi critică, amenințând să genereze un colaps pentru țara noastră, în situația nerespectării măsurilor recomandate de specialiștii în sănătate publică, la acel moment.

Însă consecințele negative ale educației online nu au întârziat să apară la nivel psihologic. Elevii au fost afectați considerabil de distanțarea socială față de colegi, de interacțiunea redusă cu  profesorii și toate acestea s-au concretizat în diminuarea motivației pentru tot ceea ce ține de educație și în afectarea relațiilor sociale și a aptitudinilor de socializare ale copiilor.

Consider că unul dintre cele mai importante aspecte pozitive ale educației online este faptul că a constituit o provocare pentru mulți dintre elevi si profesori, care a fost de folos în depășirea limitelor personale.

Dar școala online a afectat procesul coerent de educație în mediile defavorizate, devenind o provocare pentru familiile care nu au putut face față schimbărilor. De asemenea, expunerea îndelungată în față ecranelor a creat pentru mulți dintre elevi migrene supărătoare, de unde a rezultat scăderea concentrării și a accentuat, în rândul adolescenților, sedentarismul.

Cu toate acestea, am ajuns la finalul unui proces de adaptare extrem de greu, din care am învățat lecții de viață importante, cum ar fi să apreciem libertatea, să fim mai prudenți sau faptul că orice lucru este posibil. Nu tot ceea ce este diferit creează un efect pozitiv asupra omenirii, însă situațiile critice cer soluții aspre.

„Totul este bine când se termină cu bine.” Apoftegma pe care William Shakespeare a ales-o ca titlu pentru una dintre piesele sale de teatru și-a dovedit, și în acest caz, valabilitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Evenimente Miscelanee

Ia-ți un vis și fă din el un drum!

de Antonia Mîndru, clasa a XI-a B Dacă existența mea ar fi un roman, acesta ar fi unul dintre cele mai concentrate capitole. O spun, fiindcă valoarea experiențelor ce urmează poate ușor scăpa unui lector detașat. Pentru mine, însă, patru zile petrecute în Sibiu, înconjurată de elita liceenilor din toată țara, înlocuiesc ani de izolare […]

Read More
Miscelanee

Influența aplicațiilor de socializare

de Bogdan Zamfirescu, clasa a XI-a B Aplicațiile de socializare au devenit deosebit de populare în secolul al XXI-lea, astfel încât au reușit să capteze atenția tuturor persoanelor care folosesc internetul în mod frecvent. Acest fapt se datorează tehnologiei, care s-a dezvoltat rapid, marcând progrese vizibile în zona dispozitivelor electronice.După ce a fost introdus mecanismul […]

Read More
Miscelanee

Despre Cella Serghi și fereastra cu pânză de păianjen

de Maria Giurgiu, clasa a XI-a B „Unii spun: «Sunt atâtea colțuri de lume pe care nu le-am văzut». Eu spun cu același regret: «Sunt atâtea cărți pe care nu le-am citit, sunt atâția oameni pe care aș fi vrut să îi cunosc».” Cella Serghi s-a născut în Dobrogea, în anul 1907. Pseudominul sub care […]

Read More