de Antonia Mîndru, clasa a X-a B
Calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română (OLLR) nu a constituit, pentru mine, numai o realizare. A însemnat ocazia de a lua contact cu persoane noi și de a concura cu elita țării. Alături de colegele din lotul județean, Negrișan Ioana-Bianca, Scîrtocea Bianca-Ioana, și de doamna profesoară Popa Ana-Maria, pot afirma că am avut parte de o experiență inedită, care a adus un plus de valoare bagajului meu intelectual și emoțional.
Ne-am întâlnit, sub imperiul emoțiilor de rigoare, la gară. Primăvara părea să țină cu noi, căci era o dimineață încântătoare, prima însorită, după multe zile ploioase. Mă simțeam încordată, colegele mele, la fel, însă jovialitatea doamnei profesoare ne-a determinat să zâmbim. Cu puțin timp înainte de ora 8, ne-am îndreptat către linia 1, unde aștepta trenul, și am urcat în vagoane, luându-ne rămas bun de la părinți, care ne transmiteau din priviri toată încrederea și urările lor de bine. Peisajul gării a început să ne fugă de sub ochi și, în curând, dincolo de geam se desfășura batista în carouri a Câmpiei Române.
N-am pierdut ocazia de a ne cunoaște mai bine, pe durata orelor de călătorie. Atmosfera s-a destins rapid, iar fiecare dintre noi s-a simțit liberă să se exprime. Am aflat că Ioana și Bianca, clasa a IX-a, respectiv a XII-a, învață la Liceul Teoretic „Ovidius”, una la specializarea Științe ale naturii, cealaltă la Matematică – Informatică. Detaliul m-a surprins, dar s-a dovedit că și doamna profesoară era absolventă a unui profil real. Presimțeam, deja, că aveam de-a face cu persoane interesante. Discuția a alunecat, astfel, spre spațiul școlar, impresiile noastre de liceu, evenimente inedite și, ușor-ușor, emoția s-a transformat în entuziasm. Personal, temerile mi se risipiseră. Oricare ar fi rezultatul, îmi spuneam, experiența de neratat îl va compensa. Iar acesta era numai începutul…
La Ciulnița, am schimbat trenul, urcând în cel cu destinația Slobozia Veche.
În Slobozia, ne-am făcut intrarea triumfală, întâmpinate cu flori și deviza „Ai noștri, ca brazii!”. Doamna profesoară responsabilă de lotul constănțean ne-a înmânat câte un buchet delicat de lăcrămioare, gest profund emoționant (pentru mine, cel puțin). S-au făcut prezentările, apoi am fost conduse cu promptitudine la hotel „Select” – curată și plăcută, unitatea de cazare își merită numele. La recepție, elevi voluntari din Slobozia ne-au înmânat legitimații, un program și mici cadouri din partea Comisiei de organizare, după care ne-au îndrumat către camera noastră. În scurtă vreme, eram instalate comod, chiar tentate să ne completăm somnul întrerupt dis-de-dimineață. Până la 17:30, ora deschiderii oficiale, am avut vreme și de o scurtă plimbare prin orașul-gazdă.
În cele din urmă, a sosit și momentul inaugurării competiției. Ne-am îndreptat către Sala Europa, unde s-a ținut evenimentul. Aceiași voluntari, îmbrăcați în costume naționale, ne-au făcut o primire frumoasă. Printre discursuri motivaționale, susținute de profesori, autorități locale și chiar membri ai Ministerului Educației, s-a strecurat și un moment artistic: corul local a interpretat „Sara pe deal” și câteva creații folclorice muzicale, pe care publicul le-a apreciat cu furtunoase aplauze. Per ansamblu, a fost un eveniment bine gândit, potrivit pătrunderii în atmosfera de concurs și cultură.
Festivității i-a urmat cina, animată și destinsă. Am apreciat enorm faptul că loturile celorlalte județe au fost deschise, dornice de comunicare, atitudine ce lipsise cu desăvârșire în experiența mea anterioară.
Agitația de peste zi și energia răpită de noile experiențe ne-au îndemnat, curând, spre odihna absolut necesară. Am adormit fără drept de apel, dar nu înainte de a schimba o privire încurajatoare cu fetele: a doua zi, ne aștepta proba scrisă.
27 aprilie
După amânarea câtorva alarme preventive, doamna profesoară ne-a dat startul în forță. La ora 7:10, coboram în ritm vioi scările, cu somnul alungat de importanța situației.
La pas, în jurul orei 8, am intrat în incinta Liceului Pedagogic „Matei Basarab”, unitate de învățământ care a găzduit competiția. Ne-am îmbrățișat, urându-ne succes, iar doamna profesoară a afișat din nou zâmbetul încurajator. Și să-mi fi dorit, ar fi fost dificil să intru în sala de concurs indispusă. Mi-am propus, deci, să dau tot ce aveam mai bun, aspect care mi-a reușit, în mare măsură.
Trei ore alocate probei au trecut pe neobservate și iată-ne, din nou, în furnicarul de elevi și profesori din curtea liceului. După ce ne-am reunit, am pornit spre hotel, discutând aprins subiectele probei, și făcându-ne datoria de a-i informa pe cei de acasă. Drumul a fost insuficient, pentru câte erau de spus, iar discuția a continuat și după masa de prânz.
Efortul matinal depus ne stimulase pofta de mâncare, ba chiar ne îmbia la siestă. Așa că, eliberate de grija examenului scris, am alocat timp și odihnei. Nu mult, căci a urmat vizita la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Slobozia, instituție deopotrivă impunătoare și frumoasă, unde una dintre concurente ne-a încântat cu vocea sa. Timpul rămas până la ora cinei l-am petrecut în parcurile încărcate de vegetație, vorbind cu precădere despre apropiata probă orală. Eu și Ioana, lipsite de experiența anterioară, i-am adresat întrebări doamnei profesoare, hotărâte să oferim o prestație impecabilă (am încercat chiar să ne propunem teme și să susținem discursuri de antrenament). Au urmat întoarcerea la hotel și masa de seară.
28 aprilie
Cu deșteptarea dată de o întreagă suită de alarme, ne-am ridicat repejor, puțin buimăcite. Primul meu gând a fost dedicat probei orale, care plana deasupra conștiinței mele, ca orice umbră de necunoscut. Am coborât la micul-dejun și, de data aceasta, am consumat câte o cafea – ca să fim „fresh” în fața juriului -, apoi am revenit în cameră, pentru a adopta ținute elegante. Conform graficelor primite de la Comisia de organizare, elevii programați de dimineață la proba orală erau împărțiți în două serii: eu mă aflam pe lista seriei de la ora 9:00, iar colegele, pe a celei de la ora 11:00. Am pornit, deci, mai devreme, urându-le, anticipat, succes.
Deși am plecat cât se poate de optimistă, încurajările doamnei profesoare au fost binevenite. La drept vorbind, primul examen oral vine cu ceva emoții la pachet. Am pătruns în liceu și am fost direcționată către o sală de așteptare, alături de alți elevi. Mi-am recăpătat calmul și am purtat scurte dialoguri cu ceilalți participanți, deși mă simțeam încordată. Elevi care intraseră înaintea noastră se întorceau și discutau cu profesoarele. Unii aveau ochii în lacrimi, alții păreau încrezători, astfel încât nu știam ce să cred.
În scurt timp, mi-am auzit numele, alături de alte trei concurente. Am fost conduse în sala comisiei, pentru a extrage biletele, apoi ni s-au alocat 15 minute alcătuirii discursului. În ordine alfabetică, am vorbit în fața comisiei formate din două doamne profesoare. Am apreciat sincer prestația elevei din Bihor, al cărei monolog a fost, consider eu, impecabil (motiv pentru care i-am și adresat felicitări, după terminarea probei). Nu am fost surprinsă când i-a fost acordat premiul I, la finalul competiției.
După masa de prânz, era programată vizita la Muzeul Județean Ialomița. Instituția ne-a uimit prin multitudinea exponatelor. Ni s-a oferit un tur ghidat al expoziției arheologice „Evoluția comunităților umane în bazinul Ialomiței – Omul și Râul” și plăcerea de a admira două galerii de pictură. Erau expuse tablouri pe sticlă, lucrate într-o tehnică inedită, abordând tematica Sărbătorilor Pascale, dar și creații avangardiste, grupate în colecția de arte vizuale intitulată „Geneza”. Momente din pitoreasca existență a agricultorului român, imortalizate de Costică Acsinte, am admirat în temporara expoziție fotografică a aceluiași muzeu.
29 aprilie
Am început ziua cu buna dispoziție a unor persoane ce se știu fără griji. După micul-dejun, am participat la o activitate a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” din Slobozia. Aici, am luat contact cu trei scriitori ialomițeni, într-o activitate organizată de Biblioteca Județeană „Ștefan Bănulescu”. Unul dintre aceștia, profesor de limba română, a susținut o conferință intitulată „Noblețea limbii române”. Întâlnirea a fost deopotrivă instructivă și plăcută.
Părăsind Centrul Cultural, am străbătut orașul către Muzeul Național al Agriculturii, care ne-a făcut o impresie excelentă. Expoziția surprindea evoluția vieții agrare pe întinsul Câmpiei Române, iar mașinile și uneltele stăteau alături de ilustrații pe pânză sau chiar de picturi murale. Etajul muzeului cuprindea spații amenajate în stilul diverselor puncte de interes ale mediului rural, integrând, bineînțeles, și o reprezentare fidelă a casei tradiționale românești. Am părăsit incinta plăcut surprinse de complexitatea instituțiilor culturale ialomițene.
După-amiază, a urmat festivitatea de premiere. Rezultatele în urma contestațiilor fuseseră deja anunțate, nu însă și clasamentul, motiv pentru care toți participanții așteptau cu nerăbdare evenimentul. Din nou în ținută elegantă, ne-am îndreptat către Sala Europa.
Ultimele momente ale acestei experiențe au fost emoționante și îmbucurătoare. Este impresionant să vezi tânăra generație urcând pe scenă, pentru a primi recompensa unor calități precum inteligență, dedicație, intelectualitate. Spun asta din perspectiva spectatorului. Pe de altă parte, nu-ți poți reține zâmbetul, când privești la mulțimea de cadre didactice, care aplaudă frenetic rezultatul unui anevoios drum peste care și-au pus amprenta. Personal, i-am aplaudat entuziasmată pe colegii mei de pe podium, știind că o merită din plin. Și-a făcut loc și motivația, șoptindu-mi că, cine știe, poate anul următor îmi va aduce și mie perspectiva laureatului de pe scenă.
Cuvintele de încheiere, susținute de profesori și elevi, au fost încărcate de emoțiile pe care le experimenta întreaga sală: entuziasm, recunoștință, admirație, e drept, și o ușoară nostalgie. În urma unor zile petrecute sub auspiciile culturii, e greu să te întorci la cotidian, fără a simți nevoia de a mai petrece puțin timp alături de persoane care îți înțeleg, respectă și împărtășesc pasiunea.
