Nu cunoșteam aproape niciun coleg din clasa în care am intrat, dar o întâmplare neprevăzută ne-a adus pe toți laolaltă și ne-a dat ocazia să ne împrietenim.
de Andreea Ologu, clasa a IX-a B
Fotografie de Mihaela Safta
Când am intrat în clasa a IX-a, în toamna anului 2021, nu știam dacă mă voi înțelege cu noii colegi sau dacă mă voi putea integra în noul colectiv. Pot spune că eram speriată. Veneam din școala generală, care au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Cel puțin asta credeam la finalul clasei a VIII-a. Eram foarte apropiați, ne acceptam atât calitățile, cât și defectele, dar cel mai important este faptul că eram uniți. Doar patru colege au ales să urmeze același profil ca și mine, anume cel umanist, specializarea Filologie.
În noul colectiv, la liceu, vedeam în jurul meu zâmbete, fericire și voie bună. Se simțea că e o atmosferă primitoare. Dar îmi petreceam pauzele în preajma colegelor mele din gimnaziu. Chiar și ele erau destul de retrase, nu socializau cu cei noi, fapt ce m-a înspăimântat o bună bucată de vreme.
Într-o zi de marți, pe la jumătatea lunii octombrie, într-o pauză, o colegă a deschis ușa brusc, iar pe fața acesteia se putea citi panica. În acel moment, ne-am oprit din ceea ce făceam și am mers lângă ea, încercând să o liniștim. În câteva clipe, am aflat ce s-a întâmplat: își pierduse portofelul. Am început să ne gândim la tot felul de variante, iar nu după mult timp, am hotărât să mergem în toate locurile prin care trecuse, pentru a-l căuta. Am mers în baie, pe holuri și în curtea liceului. În timp ce mă uitam prin curte, de departe, s-a auzit un strigăt victorios: „L-am găsit !”. Ne-am adunat cu toții și am plecat spre sala de clasă.
Atunci am înțeles că nu am niciun motiv să mă tem. Noii mei colegi s-au dovedit a fi niște persoane minunate, niște oameni de încredere care ar sări imediat în ajutorul oricui.
În lunile următoare, mi-am făcut o mulțime de prieteni, descoperind faptul că, de multe ori, teama de necunoscut se dovedește foarte ușor de înfrânt. Chiar și acum, după luni bune, ne amintim de întâmplarea ce ne-a apropiat, râzând pe înfundate. Acum, pauzele sunt mult mai distractive. Nu mai stăm în grupuri restrânse, ci toți împreună. În unele pauze, cand știm că urmează un test sau o ascultare, ne întrebăm reciproc aspecte din lecțiile pe care trebuie sa le pregătim, pentru a vedea unde mai avem de lucrat. În alte pauze, tot ce facem este să vorbim, să râdem de amintiri din școala generală și să ne jucăm diverse jocuri.
Astăzi, pot afirma că Liceul Teoretic „Carmen Sylva” este cea mai bună alegere pentru cei care vor sa învețe, pentru cei care își doresc susținere din partea profesorilor, dar mai ales pentru cei care își doresc să rămână cu amintiri minunate din perioada anilor de liceu. Profesorii m-au îndrumat la fiecare pas pe care voiam să-l fac. Mi-a fost explicat ce este bine, de ce anume ar trebui să mă feresc și multe alte lucruri interesante. Am participat la o mulțime de olimpiade, îndrumată de persoane minunate, care întotdeauna mi-au fost alături în procesul de învățare.
Până la urmă, anii de liceu sunt și vor rămâne mereu cei mai frumoși ani din viața oricărui om, mai ales dacă sunt petrecuți lângă persoanele potrivite. Iar liceul nostru nu duce lipsă de oameni valoroşi. De aceea, te îndemn şi pe tine, elev indecis de clasa a VIII-a, să te alături colectivului nostru. Nu vei regreta!
