de Eliza Barbu, clasa a XII-a B
Sursă imagine: www.pinterest.com
Ce se poate ascunde în spatele unei măști? Un monstru sau un suflet rănit care își dorește, mai presus de orice, să fie iubit? Dacă încă nu aveți răspunsul la această întrebare, puteți încerca să vă formulați unul vizionând filmul „Fantoma de la Operă”. În regia lui Joel Schumacher și lansat în 2004, creația cinematografică ne invită să descoperim o poveste fascinantă, în care frumusețea muzicii contrastează cu întunericul singurătății.
Acțiunea filmului se desfășoară în Parisul secolului al XIX-lea, într-un teatru frecventat de apariții misterioase. Christine Daaé este unul dintre personajele memorabile ale poveștii. Tânăra soprană cu voce angelică îi captează atenția „fantomei”, un personaj enigmatic care o îndrumă pe plan muzical, însă pe parcursul acțiunii, ajunge să își dorească mai mult decât admirația acesteia.
Situația se complică atunci când Christine se reîntâlnește cu Raoul, prietenul ei din copilărie, de care aceasta se îndrăgostește. Orbit de gelozie și de teama de a o pierde pe Christine, Erik încearcă să o țină aproape de el, acest lucru declanșând o dramă în care se îmbină dragostea și obsesia.
Menționat mai sus drept cea mai enigmatică prezență a poveștii, Erik – „fantoma de la Operă” – este protagonistul creației cinematografice. Ascuns în subsolul teatrului și purtând o mască ce îi acoperă chipul, el trăiește în singurătate, stare care i-a modelat întreaga existență. În romanul lui Gaston Leroux (creatorul personajului), Erik s-a născut cu o înfățișare ce provoca teamă, fiind respins încă de la o vârstă fragedă. Deși este un muzician genial, dotat cu o sensibilitate aparte, respingerea pe care a simțit-o din partea celorlalți îl face să privească lumea într-un mod diferit. În Christine, vede nu doar talentul și frumusețea, ci și posibilitatea de a fi acceptat pentru ceea ce este. Însă dorința sa de iubire se transformă în obsesie, iar teama de a o pierde îl determină să îi îngrădească libertatea.
Ceea ce face din Erik un personaj fascinant este contrastul dintre talentul său și fragilitatea de care suferă. „Fantoma” nu este doar o prezență enigmatică, ci și simbolul unui om care a fost respins de ceilalți și care nu mai știe cum să se apropie de lume.
Poate că adevărata tragedie a lui Erik nu e provocată de chipul pe care îl ascunde, ci de convingerea că nu ar putea fi iubit dacă ar fi văzut în întregime.
Pentru mine, Erik reprezintă un personaj complex și cel mai tulburător al poveștii, deoarece, în spatele măștii și al acțiunilor, se ascunde un suflet ce dorește să fie iubit după o viață plină de respingere. Consider că trecutul lui ne ajută să înțelegem evenimentele pe care le-a produs, dar nu este suficient pentru a le și justifica.
Vizionat în întregime, filmul lasă în urmă un sentiment de melancolie și ne amintește că, uneori, cele mai impresionante povești nu sunt despre iubirea împlinită, ci acelea despre oamenii care învață prea târziu ca iubirea nu poate fi impusă.
