de Tanya Teleman, clasa a IX-a B
Imagine reprezentativă: Head of a man, Francis Bacon, 1960
De multe ori, m-am întrebat: De ce văd situațiile altfel decât o fac ceilalți? De ce consider că dramatizez atunci când mă gândesc la o problemă îndelung? De ce par o persoană pesimistă când îmi împărtășesc gândurile? Credeam că sunt întrebări la care nu voi putea găsi un răspuns, credeam că sunt întrebări la care nici măcar nu există răspunsuri și că doar mă contrazic. Totul până când am realizat că poate nu ar trebui să caut răspunsuri, poate că ar fi mult mai ușor să accept aceste nelămuriri și persoana care sunt.
Indivizii care gândesc profund – în engleză, așa-numiții „deep thinkers” –, nu au ales să fie astfel, dimpotrivă. Încă de la vârsta copilăriei, acești oameni pun mai multe întrebări decât ceilalți, nu dintr-o curiozitate pasageră, ci din nevoia disperată de a ști, de a primi un răspuns la o nelămurire. Acești copii își transformă nevoia de cunoaștere în ceea ce îi definește. Nu este o alegere, ci o sete constantă, aproape dureroasă, de a înțelege lumea și pe cei din jur.
Gândirea profundă nu vine din dorința de a părea diferit, ci din imposibilitatea de a accepta răspunsuri simple la întrebări complicate. Cei cu gândirea profundă tind să fie foarte atenți la detalii, să analizeze tot ce li se întâmplă, să observe, totuși să își țină gândurile pentru ei. Tind să fie persoane sensibile, care nu își pot pune ordine în cuvinte și în sentimente. Deși acești indivizi pot părea neorganizați, din punctul meu de vedere, gândirea profundă este o artă.
Conform psihologiei, INFJS (Introverted, Intuitive, Feeling, Judging) este una dintre cele mai rare personalități, 1-2% din populație având acest „dar” sau această „povară”. Totuși, mintea acestor oameni este un paradox, ei simt nevoia completă de afecțiune, dar își prețuiesc timpul pentru ei mai mult decât orice, apreciind momentele de singurătate, momentele în care au timp pentru ei și pentru gândurile lor.
Carl Gustav Jung considera „gânditorii profunzi” adesea potrivindu-se tipului său intuitiv și introvertit, ca indivizi care procesează informațiile intern, concentrându-se pe tipare, pe semnificații și pe inconștient. Deși oferă perspective profunde, acest tip de implicare poate duce la o izolare intensă, la un „blestem” de a vedea dincolo de iluziile sociale și la o tendință spre supraanaliză sau ruminație.
A gândi profund înseamnă să trăiești cu întrebări, nu mereu cu răspunsuri. Totuși, permanenta neliniște îi face pe acești oameni autentici, conștienți și vii. Poate că nu se potrivesc întotdeauna lumii, dar lumea are nevoie de ei mai mult decât crede.
În faimoasa piesă „Beautiful Boy (Darling Boy)”, John Lennon remarcă: „Life is what happens to you while you’re busy making other plans” – „Viața este ceea ce ți se întâmplă în timp ce ești ocupat să-ți faci alte planuri.” Din punctul meu de vedere, afirmația lui John Lennon descrie acest tip de persoană, iar cu siguranță, a fi un gânditor profund este un dar oferit unui individ copleșit de povară.
