de Darius Szasz, clasa a IX-a B
Un aspect al adolescenței care mă preocupă foarte mult este anxietatea. Din cauza acestei stări, am dificultăți în a vorbi cu cineva despre problemele mele, pentru că mi-e teamă că voi fi judecat. Tot astfel, când vreau să spun ceva legat de un subiect, îmi e teamă că aș putea greși. Mă copleșește gândul că cei din jurul meu vă vor judeca, că vor rade de mine. Chiar dacă simt nevoia să mă descarc și să împărtășesc ceea ce mă deranjează ori mă preocupă, gândul că ceilalți ar putea fie să nu mă înțeleagă, fie să mă critice mă oprește.
Această teamă mă face să mă închid în mine, să mă detașez de cei din preajmă și să păstrez pentru propria persoană sentimentele, stările sau gândurile, ceea ce mă obosește și mai mult.
În ceea ce mă privește, anxietatea nu este doar o stare temporară de neliniște, ci o prezență constantă, care influențează percepția mea asupra realității. Mintea mea construiește mereu scenarii negative, iar aceste gânduri repetate mă copleșesc uneori. Deși știu că a vorbi despre problemele pe care le întâmpinăm este important, teama de judecata celorlalți mă blochează și mă determină să cred că este mai sigur să tac.
Această situație mă face să mă simt izolat, deși nu îmi doresc solitudinea. Încerc să învăț să fiu mai deschis, pentru că știu că astfel pot ajunge să gestionez anxietatea. Uneori, persoanele din jur râd de această emoție care apare odată cu adolescența, pentru că nu o înțeleg și o vad ca pe un lucru rău, dar cei la care mă refer uită că în cazul fiecărui individ, cel mai important și valoros aspect sunt emoțiile, care dezvăluie adevăratul sine.
