Despre muzică și adolescență

de Darius Szasz, clasa a IX-a B

Sursă imagine: www. reddit.com

Muzica este omniprezentă în viața noastră, o auzim când mergem pe stradă, când deschidem telefonul, în mașină, la radio. Dar te-ai întrebat vreodată cu ce ne ajută pe noi, adolescenții? Eu mi-am adresat această întrebare și cred că am obținut câteva răspunsuri.

Muzica are un efect de relaxare. După o zi lungă și stresantă de școală, când simțim că totul devine prea greu, o melodie a unui artist preferat poate să ne calmeze. De multe ori, muzica este ca un prieten care ne ascultă fără să ne judece. Audiind fie un beat rapid, fie o piesă mai lentă, simțim că stresul se diminuează.

Muzica ne dă curaj. Sunt momente în care simțim ca nu putem să trecem peste ceva greu, iar în astfel de situații, o melodie motivațională, care vorbește despre visuri sau despre a nu renunța, ne face să credem ca totul este posibil. Pe lângă asta, ne putem regăsi în versurile unei piese, indiferent dacă este una tristă ori ritmată.

De asemenea, muzica este o formă de exprimare, pe care noi, adolescenții, când nu știm exact cum să spunem ce simțim, o utilizăm. Într-o creație muzicală, putem găsi versuri care parcă sunt scrise pentru noi. Poate avem o zi urâtă, o inimă frântă, poate ne bucurăm de ceva frumos, muzica este acolo, răspunzând fiecărui sentiment.

Am observat că noi, adolescenții, punem mult accent pe identitatea artistului nostru preferat, căreia îi atribuim capacitatea de a comunica ceva despre noi, ceea ce îi ajută pe ceilalți să ne cunoască mai bine. Artistul sau trupa pe care îl/o ascultăm cel mai frecvent devine, cumva, o parte din identitatea noastră. El/Ea ajunge să ne reprezintă emoțiile, valorile și chiar stilul de viață. De multe ori, discuțiile dintre adolescenți încep cu întrebarea: ,,Cine este artistul tău preferat?” sau ,,Ce gen de muzică asculți?”. Opțiunile muzicale pot dezvălui ce fel de persoană ești.

Nu în ultimul rând, muzica ne ajută să ne apropiem de ceilalți. Fie că e vorba despre momentele în care cântăm împreună cu prietenii noștri, fie de momentele în care descoperim că altcineva are aceeași melodie preferată, muzica generează legături, ne permite să simțim că facem parte dintr-o comunitate.

Pe mine, muzica mă ajută enorm să îmi gestionez emoțiile. Sunt momente în care mă simt trist, pierdut sau plictisit. Atunci, îmi pun căștile pe urechi și aleg o melodie care să mă ajute să mă descarc sau să mă încarc cu energie. Uneori, muzica mă face să plâng și simt că astfel mă eliberez de greutatea care mă apasă. Alteori, mă face să simt ca lucrurile nu sunt chiar atât de rele pe cât le vedeam eu.

Astfel, muzica ne ajută pe noi, adolescenții, să ne regăsim, să mergem mai departe, indiferent de dificultățile cu care ne confruntăm uneori. Ea este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase daruri pe care le avem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miscelanee

Arta de a spune „Nu”: cum refuzi presiunea grupului

de Alexia Oaie, clasa a X-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Vrei să mergi acasă să te odihnești, dar toată gașca pleacă în parc și îți spune că ești plictisitor dacă nu vii. Sau, mai grav, ești presat să faci o prostie doar ca să demonstrezi că ești „cool”. Să fii acceptat de ceilalți este o […]

Read More
Miscelanee

Iubirea față de viață

de Ana-Maria Dincă, clasa a X-a B Adolescența nu este doar o etapă a vieții, ci și un prag de sticlă între inocența care apune și o lume care ne cere, brutal, să fim impecabili. Ne simțim adesea ca niște actori aruncați sub lumina crudă a reflectoarelor, într-un film în care nu ni se permite […]

Read More
Evenimente Miscelanee

Între emoții, tăcere și curaj: vocea mea la „Vocea unei Generații”, ediția a II-a

de Darius Szasz, clasa a X-a B Sunt momente când inima bate mai tare, iar emoțiile eclipsează gândurile pe care, cuminte, le dictează rațiunea. Sunt clipe în care liniștea din jur pare să apese mai greu decât orice cuvânt rostit. O astfel de experiență a fost cea a urcării mele pe scena concursului de discursuri publice ,,Vocea unei Generații”, ediția a II-a. Competiția „Vocea unei Generații” este destinată elevilor de liceu din toată țara și își propune să încurajeze tinerii să-și exprime opiniile, să gândească critic și să participe activ la discuții despre societatea în care trăim. Nu este doar un concurs, ci este un mediu în care ideile sunt exprimate și curajul devine auzit. Tema ediției a II-a a fost ,,Modelele generației Z: între like-uri și valori”, un subiect profund și actual, care propune o analiză a influenței mediului online asupra valorilor reale ale tinerilor de ziua de azi. Tema evidențiaza modul în care, uneori, tinerii din generația noastră își aleg modelele și reperele mai mult în funcție de perfecțiunea afișată în fața camerei, decât de valorile autentice pe care acestea le reprezintă în realitate. Fiecare discurs a reprezentat o analiză a modului în care suntem afectați de ceea ce vedem online și a diferenței între aparență  și autenticitate. […]

Read More