Elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” medaliați la Zagreb, Croația

de Joavină Irina-Teodora, Trandafir Cristina-Ioana – clasa a X-a B

            În perioada 8-12 mai 2024, trei echipe de elevi ai Liceului Teoretic „Carmen Sylva” au răspuns invitației de a participa la a 24-a ediție a expoziției din cadrul Târgului de Inventică și Tehnologie „Inova-Youth” organizat de Facultatea de Inginerie Mecanică și Arhitectură Navală din Zagreb, Croația, unde elevi și deopotrivă studenți europeni au avut prilejul de a-și prezenta proiectele de cercetare. „Inova-Youth” este un program al Asociației Inventatorilor și al Asociațiilor Tinerilor Inovatori din Zagreb, care are scopul de a stimula dezvoltarea continuă a tinerilor în domeniul inovației, printr-un eveniment expozițional de amploare.

            Târgul s-a desfășurat pe patru secțiuni (școli primare, gimnaziul, juniori/„Junior thesis” și secțiunea facultăți/universități). „Inova-Youth” a reunit tineri din Croația, România, Ucraina, Bosnia și Herțegovina și chiar Taiwan, iar scopul expoziției a fost acela de a susține tinerii ce își exprimă abilitățile creative în curriculum sau activități extracurriculare în școli, asociații, universități sau în timpul liber. Au fost prezentate lucrări din domeniul tehnic, dar și proiecte de Robotică și Științe aplicate.

            Aventura delegației liceului nostru, formată din nouă elevi și un coordonator, domnul profesor Laurențiu Bulgaru, a început în dimineața zilei de miercuri. Am ajuns în Zagreb, în data de 9 mai, după un drum obositor cu autocarul, dar presărat cu amintiri de neuitat.

            Data de 10 mai avea să marcheze, în schimb, ziua în care elevii Liceului Teoretic „Carmen Sylva” au ocupat locurile pe podiumul internațional. Amenajarea standurilor a dat startul competiției, iar emoțiile au atins cote maxime. Totodată, am avut ocazia să vedem și alte proiecte pregătite de tinerii prezenți la această expoziție și am reușit să legăm prietenii cu elevi de vârsta noastră, pasionați de știință, din celelalte țări participante. Fiecare proiect a fost jurizat cu atenție, astfel încât participanții să beneficieze de o serie de recomandări primite din partea juraților.

            Premierea invitaților din străinătate a avut loc în seara concursului, iar la finalul procesului de jurizare Liceul Teoretic „Carmen Sylva” a obținut rezultate remarcabile. Instituția noastră de învățământ a câștigat la Zagreb titlul de Cel mai bun liceu INTERNAȚIONAL.

            Premiul al II-lea (Medalie de argint) a fost obținut cu proiectul „Stația meteo Carmen Sylva micro:bit”, realizat de către elevii Vranciu Maya Sofia și Gelmambet Ayan din clasa a VI-a A, avându-i drept profesori coordonatori pe doamna Mihaela Fulea și pe domnul Florin Șerbu.

            Premiul I (Medalie de aur) a fost decernat pentru lucrarea „Analiza cutremurelor înregistrate în 2023. Avertizor seismic”, aparținând elevilor Joavină Irina-Teodora, Trandafir Cristina-Ioana din clasa a X-a B și Vranciu David-Alexandru din clasa a X-A, care au fost coordonați pe domnul profesor Florin Șerbu.

            Premiul I (Medalie de aur) a fost obținut cu lucrarea „Calitatea apei”, realizată de către elevii Timofte Sabin Iulian, Ionescu Rareș Ștefan, Neagu Alexandru Marius și Nechita Alin, din clasa a IX-a A, profesori coordonatori fiind domnii Laurențiu Bulgaru și Florin Șerbu.

            11 mai, ultima zi petrecută în capitala Zagreb, a fost marcată de vizitarea unor obiective de atracție turistică precum Grădina Botanică a Universității, Centrul vechi al orașului, Catedrala din Zagreb, locuri cu o încărcătură istorică inestimabilă. Prima oprire a fost la catedrala din Zagreb, cea mai înaltă clădire din Croația. Catedrala este cunoscută și pentru cele două turnuri gemene, specifice stilului arhitectural gotic, care sunt simboluri ale orașului. Următorul obiectiv a fost Biserica Sfântul Mark recunoscută după acoperișul cu țigle smălțuite policrome albe, roșii și albastre deschis ce reproduc stemele medievale ale Croației, Dalmației și Slavoniei și emblema Zagrebului. În cele din urmă, ne-am continuat drumul pentru a ajunge la Grădina Botanică, întinsă pe o suprafață de 5 hectare, principalele atracții fiind imensele iazuri, amenajate special pentru plantele acvatice.

            Experiența Târgului „Inova-Youth” a reprezentat un test pe care l-am trecut cu brio. Atenția la detalii, implicarea și spiritul de echipă ne-au adus titulatura de „Cel mai bun liceu INTERNAȚIONAL”. De la lungul drum parcurs pentru a finaliza proiectele, până la emoția din clipa decernării premiilor, toate aceste momente ne-au adus trăiri și sentimente noi ce au contribuit la lărgirea orizonturilor personale și ne-au oferit noi idei pentru proiecte viitoare.

„Am participat recent la un concurs în Croația unde am avut bucuria de a câștiga o medalie de aur. A fost o experiență de neuitat, plină de distracție și momente frumoase alături de echipa mea. Cu toate acestea, drumul până acolo a fost destul de solicitant. În ciuda acestui inconvenient, succesul și amintirile create au făcut ca totul să merite efortul.”

Timofte Sabin Iulian, clasa a IX-a A

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Echipa Clubului de Robotică al liceului, invitată la deschiderea Eforie Colorat

Autor: Joavină Irina Teodora, clasa a XI-a B Eforie Colorat revine în vara 2025 cu un program bogat în evenimente culturale, desfășurate între 1 iulie și 24 august, în Grădina Cinemascop din Eforie Sud. Festivalul, organizat cu sprijinul Primăriei Orașului Eforie, al unor institute culturale naționale și europene, dar și al altor parteneri, propune zilnic […]

Read More
Cultură, educație și cercetare în procesul dezvoltării Evenimente

Echipa Liceului Teoretic „Carmen Sylva” Eforie pe podium la competiția CanSat 2025

Autor: Joavină Irina Teodora, clasa a XI-a B Echipa CarmenSylva5 CosmoCoders, coordonată de domnii profesori Șerbu Florin și Bulgaru Laurențiu și formată din elevii Timofte Iulian, Nechita Alin, Oprea Eric și Joavină Irina, a obținut premiul pentru Cea Mai Profesionistă Echipă, în cadrul etapei naționale a competiției CanSat 2025.CanSat este o competiție organizată de ESA […]

Read More
Limbi străine Uncategorized

How to Explore Mixed Feelings and Self-Talk by Means of a Play

Autor: prof. Bogdan Georgiana Sursă imagine: https://positivelypresent.com/2018/12/mixed-feelings.html The following two activities focus on a better understanding of how humans feel and the fact that a person can have more than one feeling at the same time and they can also use positive self-talk to direct their thoughts and behaviour. The teacher will start the activity […]

Read More