de Antonia Mîndru, clasa a XII-a B
Sursa imaginii: Pinterest.
„Fără muzică, viața ar fi o greșeală.”
Friedrich Wilhelm Nietzsche
În calitate de artă, muzica este o expresie a frumosului, a unei individualități, a unei esențe (o emoție, un tablou, un fapt) și există pentru a crea un impact asupra individului. Însemnând – în esență – sunet, muzica propriu-zisă se apropie considerabil de statutul de fenomen. De multe ori, pătrunde involuntar în timpane și, mai apoi, în creier, neținând cont de preferințe ori de dispoziția individului de a o asculta sau nu. Astfel, în privința impactului și a universalității, muzica se află cu un pas înaintea celorlalte arte.
Fie că aducem în discuție piese clasice – capodopere muzicale în adevăratul sens al cuvântului -, fie că vorbim despre o melodie de succes a momentului sau că facem referire la ritmul pe care îl inventăm spontan, în momente de reverie, muzica este mult mai prezentă în viața cotidiană decât individul și-ar putea imagina. Devine, astfel, un factor care nu merită desconsiderat și ne îndeamnă să adresăm întrebarea: de ce muzica?
Așa cum deja am subliniat, această artă se înrudește cu fenomenul natural, cu manifestările independente de voința umană, care se desfășoară în univers după propriile legi. Există o gamă incredibil de largă de sunete naturale care pot fi considerate o formă rudimentară de muzică. De altfel, din sunete naturale a derivat această artă. Legile muzicii fiind strâns legate de cele ale matematicii și fizicii, iar muzica în sine caracterizându-se prin cadență, printr-o constantă care îi impune un domeniu de referință, se remarcă ușor o anumită ordine, o regularitate ce se stabilește în orice melodie. Modul în care sunetele muzicale au un caracter relativ finit, totuși pot fi asociate în așa fel încât să ofere piese de o spectaculoasă diversitate indică o asemănare cu modul în care, în univers, fiecare element se regăsește în nenumărate combinații, fiecare cu proprietăți distincte. Astfel, au fost emise teorii conform cărora există o muzică permanentă a moleculelor, o formă abstractă a muzicii, despre care se crede că s-ar afla la originea oricărui sunet armonios din univers, conducând la concluzia că legile care determină funcționarea fără cusur a universului se află în strânsă legătură cu această cadență identificabilă la nivel microscopic. O astfel de concepție este interesant ilustrată în volumul semnat de Madeleine L’Engle, Vântul bate la ușă, pe care îl recomand spre lectură oricărui cititor interesat de concepte abstracte, totuși surprinzător de tangibile.
Prin compatibilitatea sa impresionantă cu materia, muzica este un element esențial în viața oamenilor. Se cunosc utilizările acesteia în terapie, în virtutea impactului major pe care îl are asupra sistemului nervos. Deseori, capodoperele clasice muzicale, datorită complexității și esenței lor, vin în completarea tratamentelor medicamentoase. Ritmul muzicii, accentele, instrumentele la care este interpretată, variațiile de intensitate și alte astfel de aspecte s-au dovedit a avea diverse efecte asupra procesului de funcționare a creierului uman, grăbind acțiunea de regenerare a organismului.
Punând deoparte efectele pe care le are asupra sănătății fizice și a dispoziției psihice, muzica devine o manieră de a traduce emoții și stări într-un format imediat accesibil oricărei persoane capabile să perceapă sunete. Exemplele în acest sens sunt nenumărate, dar unul dintre cele mai cunoscute este istoria care se cristalizează în jurul „Sonatei lunii” a lui Ludwig van Beethoven. Se spune că, admirând răsăritul lunii de pe o bancă în parc, compozitorul abordează o fetiță așezată alături, spunându-i acesteia cât de impresionantă i se pare ridicarea astrului nocturn de la orizont. Când tânăra nu răspunde, continuând să privească în gol, cu ochii lipsiți de expresie, compozitorul este indignat de lipsa ei de sensibilitate, adresându-i reproșul cu voce tare. Răspunsul fetei îi revelează lui Beethoven că aceasta este nevăzătoare, moment în care compozitorul își propune să scrie „Sonata lunii”, o lucrare muzicală prin care să-i poată oferi fetei șansa de experimenta răsăritul lunii. Când i-o interpretează pentru prima oară, tânăra afirmă, lăcrimând: „Acum o văd.” Modul în care muzica poate deveni atât de expresivă, în special când este compusă sub influența unor emoții puternice, constituie un alt argument în favoarea importanței sale în viața individului. Persoanele pot comunica în mod eficient prin intermediul muzicii, acest tip de schimb emoțional fiind, poate, un mijloc mai avantajos decât cuvântul sau imaginea. Asemenea unui gest semnificativ, fără a se lovi de piedica unei percepții eronate, o melodie afectează direct sensibilitatea individului, asigurând o transmitere clară, intensă a stărilor de spirit.
Prin urmare, muzica poate fi considerată un limbaj al universului, o scurtătură între planurile emoționale ale indivizilor și un factor vindecător, ce restabilește ordinea și păstrează cadența ritmului cosmic. Acordând mai multă atenție tipului de muzică pe care îl ascultăm, preferințelor noastre în materie de stil și de ritm, este posibil să descoperim explicații pentru anumite comportamente și dispoziții. În același timp, o meditație profundă asupra melodiilor favorite poate da naștere unor neașteptate întrebări despre ordinea stabilită la nivelul subconștientului și inconștientului nostru. În ambele situații, transformarea muzicii în obiectul atenției noastre sporite reprezintă o binevenită oportunitate de a ne cunoaște mai bine și poate deveni o formă de evadare, în situația unei crize identitare.
