Confesiunile urechilor fără glas

de Antonia Mîndru, clasa a XII-a B

Tufișurile ne-ngrijite
Din spatele unui liceu
Sunt raiul de manifestare
Al unui tânăr derbedeu.

Și nu e loc în care sună
Mai bine, mai la locul lor
Injurii, bârfe și manele,
Decât acest unic decor.

Iar rotocoalele de fum
Și tufele nebărbierite
Nu pot feri de trecători
Diverse replici inedite.

La fel și azi – răzbate-n stradă
O voce batjocoritoare:
„Credea diriga că mă sperie,
Când m-a chemat la directoare.

Da’ ce-și închipuie ea, frate,
Că-mi place școala așa tare
Ca să mă sinchisesc când spune
Că-mi scade nota la purtare?

Să-mi scadă, dacă-i idioată!
La urma urmei, ce-am făcut?
Glumeam cu Grasu’, ca băieții,
Și i-am administrat un șut…”

Trage cu sete din țigară
Și își rotește ochii-n jur,
Să vadă dacă îi aprobă
Cu toții caracterul dur.

„Bă, stai, că asta nu-i nimica –
Îți zic eu una și mai tare,
Cu un mucos d-ăla, de-a noua,
Când i-am cerut bani de mâncare.

Zicea că e șantaj, că de-astea
Și una-două, m-a turnat.
Deci jur că spumega diriga,
Țipa că-mi face referat.

Da’ când i-am zis că vine mama
Și-i face un scandal în școală,
Gata! s-a stins locomotiva
Și și-a mai dat cu reveneală.”

Se-aude și-o a treia voce,
Ducând o geantă de Chanel:
„Și eu am râcă pe dirigu’,
Deși m-aveam bine cu el,

Da’ m-a bătut la cap o oră
Că «am exclus din colectiv»
Un puști, când doar am zis – pe bune –
Că taică-su e un bețiv

Și că am bani de buzunar
Cât are el salariu-ntreg.
Da’ ăștia, bă, nu știu de glumă –
Să mor io, dacă-i înțeleg!”

Și multe alte lamentații
Străbat prin gard, până-n șosea,
De parcă nu e curtea școlii,
Ci-o pitorească mahala.

Dar sunt și eu în colț, acolo,
Lângă tufișuri, ghemuit
Și dezlipesc o gumă-albastră
De pe caietul terfelit.

Îmi recompun, umil, ghiozdanul,
Tăcând și coborând privirea –
Am încă banii-n căptușeală
Și-abia-mi înăbuș fericirea.

Dar când observ că și manualul
E-ntreg, iar pixul nu s-a spart,
Uit orice fel de precauții
Și las să-mi scape un oftat.

Tot grupul mă fixează rece,
Cu niște ochi de prădători:
„Tu ce păzești, bă, coate-goale?
Ia marș de cumpără țigări!”


Și, cu un gest de rege darnic,
„Durul” mi-aruncă trei hârtii
Și două șuturi între coaste –
De ce, adică, s-ar zgârci?

Șontâcăind – încet, dar sigur –
Sar peste gard, cotesc și mint,
Ca să mă-ntorc, în scurtă vreme,
Cu buzunarul burdușit.

*
Azi am scăpat destul de ieftin –
Tricoul rupt și-o vânătaie –,
Că n-au avut bani pentru prafuri,
Nici dispoziție de bătaie.

Iar „durul” pleacă în vacanță,
Deci mâine iese și mai bine,
Că ceilalți doi fug de română
Și n-or să aibă timp de mine…

*
Nu facem ora de chimie,
Astăzi avem activitate:
Dezbateri despre violență
Și alte-aspecte importante.

Ne-nghesuim toți într-o clasă –
Pe bănci, pe scaun, câte doi –
Și ascultăm cuminți discursul
Pe care-l știm, de-acum, și noi.

„Știți ce e o infracțiune?”
„Desigur, doamna polițistă!
Știm de răspunderea penală,
Cunoaștem ce urmări există…”

„Consumul, la minori, de droguri
Devine tragic peste noapte.”
„Știm, doamna!” – și se-aude râset
În toate băncile din spate.

„Și bullyingul e o problemă
Ce capătă, treptat, amploare.”
Simt că-mi împung șira spinării
Priviri, ca o amenințare.


„O victimă să nu încerce
Să-și facă singură dreptate –
Va instiga doar agresorul
S-o hărțuiască mai departe.”

Dar știu! O știu și ei prea bine
Și nu ezită să profite,
Când, din instinct de conservare,
Am buzele pecetluite.

„Inițiativa cea corectă
Este să cereți ajutor,
Ca să putem trata problema
Spre beneficiul tuturor.”

Dar eu implor de-o viață-ntreagă,
Vă strig și nu mă observați!
Nu spun nimic fruntea-ncrețită
Și umerii încovoiați?

Nu strigă mâna tremurândă,
Arzând să pună o-ntrebare,
Care coboară îngrozită
După un ghiont de-avertizare?

Când, în avântul convorbirii,
Rotiți privirea peste clasă,
Ochi înroșiți, măriți de lacrimi
Cu ce impresie vă lasă?

Când țipă, mut, din adâncime,
Delfinul prins într-un năvod,
Deși consumă energie,
În apă doar bulbuci se văd.

Din barca voastră de salvare
Dresați delfinii sănătoși,
Care-au abandonat un semen
Și fac cascadorii, voioși.

Dar, iată, sună clopoțelul –
Am renunțat la întrebări.
Primesc un șut de-ncurajare
Și merg să cumpăr, iar, țigări…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pe aripile fanteziei Uncategorized

Ziua Culturii Naționale – zbor printre cuvinte

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” de Cristina-Ioana Trandafir, clasa a X-a B Creații plastice realizate de Eric Ștefan Oprea, clasa a VI-a A Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? să rămâi o frântură din inima mea! Codrii tăi deși, nestrăbătuți, să istorisească etern povestea neamului! Pieptul de piatră al Munților Carpați să îmbrățișeze cerul […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Ziua Culturii – prilej de poezie

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie?” de Antonia Mîndru, clasa a XII-a B Imagine: Nicolae Grigorescu, „Țărăncuță cu turmă de oi, pe Valea Muscelului” Leagănu-ți de lauri nască frunți senine,De-ale căror gânduri numele să-ţi crească,Nască mâini ce lirei fură pentru tineOde să te-ncânte, imn să te slăvească!Tălpi ca să zdrobească viperele careLibertății tale nimbul îi […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Scrisoare României

de Antonia Mîndru, clasa a XI-a B Ce-ți ofer eu ție, dragă Românie,Într-o zi în care toți sărbătoresc?Când primești urale, flori și dedicații,Eu, un singur suflet, ce să-ți dăruiesc? Vrei manifestații, vrei postări în careSă-mi exprim cu patos ,,simțul românesc”?Vrei compătimire sau o listă mareCu schimbări pe care EU mi le doresc? Să-ți aduc aminte […]

Read More