Confesiunile urechilor fără glas

de Antonia Mîndru, clasa a XII-a B

Tufișurile ne-ngrijite
Din spatele unui liceu
Sunt raiul de manifestare
Al unui tânăr derbedeu.

Și nu e loc în care sună
Mai bine, mai la locul lor
Injurii, bârfe și manele,
Decât acest unic decor.

Iar rotocoalele de fum
Și tufele nebărbierite
Nu pot feri de trecători
Diverse replici inedite.

La fel și azi – răzbate-n stradă
O voce batjocoritoare:
„Credea diriga că mă sperie,
Când m-a chemat la directoare.

Da’ ce-și închipuie ea, frate,
Că-mi place școala așa tare
Ca să mă sinchisesc când spune
Că-mi scade nota la purtare?

Să-mi scadă, dacă-i idioată!
La urma urmei, ce-am făcut?
Glumeam cu Grasu’, ca băieții,
Și i-am administrat un șut…”

Trage cu sete din țigară
Și își rotește ochii-n jur,
Să vadă dacă îi aprobă
Cu toții caracterul dur.

„Bă, stai, că asta nu-i nimica –
Îți zic eu una și mai tare,
Cu un mucos d-ăla, de-a noua,
Când i-am cerut bani de mâncare.

Zicea că e șantaj, că de-astea
Și una-două, m-a turnat.
Deci jur că spumega diriga,
Țipa că-mi face referat.

Da’ când i-am zis că vine mama
Și-i face un scandal în școală,
Gata! s-a stins locomotiva
Și și-a mai dat cu reveneală.”

Se-aude și-o a treia voce,
Ducând o geantă de Chanel:
„Și eu am râcă pe dirigu’,
Deși m-aveam bine cu el,

Da’ m-a bătut la cap o oră
Că «am exclus din colectiv»
Un puști, când doar am zis – pe bune –
Că taică-su e un bețiv

Și că am bani de buzunar
Cât are el salariu-ntreg.
Da’ ăștia, bă, nu știu de glumă –
Să mor io, dacă-i înțeleg!”

Și multe alte lamentații
Străbat prin gard, până-n șosea,
De parcă nu e curtea școlii,
Ci-o pitorească mahala.

Dar sunt și eu în colț, acolo,
Lângă tufișuri, ghemuit
Și dezlipesc o gumă-albastră
De pe caietul terfelit.

Îmi recompun, umil, ghiozdanul,
Tăcând și coborând privirea –
Am încă banii-n căptușeală
Și-abia-mi înăbuș fericirea.

Dar când observ că și manualul
E-ntreg, iar pixul nu s-a spart,
Uit orice fel de precauții
Și las să-mi scape un oftat.

Tot grupul mă fixează rece,
Cu niște ochi de prădători:
„Tu ce păzești, bă, coate-goale?
Ia marș de cumpără țigări!”


Și, cu un gest de rege darnic,
„Durul” mi-aruncă trei hârtii
Și două șuturi între coaste –
De ce, adică, s-ar zgârci?

Șontâcăind – încet, dar sigur –
Sar peste gard, cotesc și mint,
Ca să mă-ntorc, în scurtă vreme,
Cu buzunarul burdușit.

*
Azi am scăpat destul de ieftin –
Tricoul rupt și-o vânătaie –,
Că n-au avut bani pentru prafuri,
Nici dispoziție de bătaie.

Iar „durul” pleacă în vacanță,
Deci mâine iese și mai bine,
Că ceilalți doi fug de română
Și n-or să aibă timp de mine…

*
Nu facem ora de chimie,
Astăzi avem activitate:
Dezbateri despre violență
Și alte-aspecte importante.

Ne-nghesuim toți într-o clasă –
Pe bănci, pe scaun, câte doi –
Și ascultăm cuminți discursul
Pe care-l știm, de-acum, și noi.

„Știți ce e o infracțiune?”
„Desigur, doamna polițistă!
Știm de răspunderea penală,
Cunoaștem ce urmări există…”

„Consumul, la minori, de droguri
Devine tragic peste noapte.”
„Știm, doamna!” – și se-aude râset
În toate băncile din spate.

„Și bullyingul e o problemă
Ce capătă, treptat, amploare.”
Simt că-mi împung șira spinării
Priviri, ca o amenințare.


„O victimă să nu încerce
Să-și facă singură dreptate –
Va instiga doar agresorul
S-o hărțuiască mai departe.”

Dar știu! O știu și ei prea bine
Și nu ezită să profite,
Când, din instinct de conservare,
Am buzele pecetluite.

„Inițiativa cea corectă
Este să cereți ajutor,
Ca să putem trata problema
Spre beneficiul tuturor.”

Dar eu implor de-o viață-ntreagă,
Vă strig și nu mă observați!
Nu spun nimic fruntea-ncrețită
Și umerii încovoiați?

Nu strigă mâna tremurândă,
Arzând să pună o-ntrebare,
Care coboară îngrozită
După un ghiont de-avertizare?

Când, în avântul convorbirii,
Rotiți privirea peste clasă,
Ochi înroșiți, măriți de lacrimi
Cu ce impresie vă lasă?

Când țipă, mut, din adâncime,
Delfinul prins într-un năvod,
Deși consumă energie,
În apă doar bulbuci se văd.

Din barca voastră de salvare
Dresați delfinii sănătoși,
Care-au abandonat un semen
Și fac cascadorii, voioși.

Dar, iată, sună clopoțelul –
Am renunțat la întrebări.
Primesc un șut de-ncurajare
Și merg să cumpăr, iar, țigări…

Pe aripile fanteziei

Ziua judecății

de Bianca Damian, clasa a XII-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Este o sală mare, albă, dând impresia de imaculare. Deși oamenii sunt mulți, nu simți că rămâi fără aer, ba chiar pare că fiecare are locul lui, are atât de mult spațiu cât îi trebuie. Nimeni – și eu nu fac excepție – nu simte […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Halazia

de Eliza Barbu, clasa a XII-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Zgomotul aglomerării urbane, muzica și mai ales râsetele i-au făcut pe băieți să-și dea seama că orașul pe care l-au văzut atâția ani, orașul care trăia în liniște totală nu mai era la fel. Nu erau în lumea lor. După ce șocul călătoriei și durerea […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Acum e mort

de Teodora Bobaru, clasa a XII-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Nu mă atingi.Oricum nu simtȘi-ncet te stingi,Nici eu n-aprind. Nu mă distragi.Oricum n-am ochi.Nu mă atragi,Nu mă deochi. Nu ești prezent.Nici eu n-am oră.Ai fost moment,Undă sonoră. Uită de totȘi eu la fel.Acum e mortTot ce-a fost el.

Read More