Oameni „normali”

de Corina Moraru, clasa a X-a B

Sursă imagine: www.pinterest.com

Miercuri, 22 septembrie 1993 – Oslo, Norvegia; ora 10:45
M-am ridicat în șezut pe pat și mi-am rezemat spatele pe perna de fulgi, oftând greu, apăsat. Am ajuns târziu seara trecută; lui Mahlon i se făcuse rău – tumora pe care o avea începea să îl învingă – și a trebuit să îl ducem la spital. Sincer să fiu, mi se rupea sufletul pentru el. Era un om atât de dulce și de cald, încât îmi intrase la inimă chiar din prima săptămână de lucrat împreună, la magazin.
Îl visasem noaptea trecută: eram pe undeva prin Grecia, pe o plajă și mâncam portocale; am mâncat atât de multe în vis, încât m-am trezit poftind, bineînțeles, la portocale.
Am oftat pentru o a doua oară și m-am ridicat din pat, îndreptându-mă spre baie. Casa lui Louve era atât de rece, încât mi s-a făcut pielea de găină în secunda în care am ieșit de sub pătură. Ei bine, faptul că am decis să dorm în boxeri – mi-a fost, sincer, prea lene să îmi caut o pereche de pijamale azi-noapte – nu ajuta prea mult.
Era o liniște mormântală în casă, semn că Louve încă dormea. Mi-am îndeplinit rutina matinală, mi-am spălat mâinile și fața și mi-am pieptănat părul, împletindu-l. Am decis să nu mă spăl pe dinți în dimineața asta, pe de-o parte pentru că îmi era frig și nu mai suportam să stau în baia care din nu știu ce motiv era și mai rece decât restul casei, și pe de altă parte pentru că mă dureau prea tare.
Când am terminat, m-am întors în camera mea, cautându-mi hainele pe care le-am aruncat de pe mine în momentul în care am ajuns acolo. M-am îmbrăcat și mi-am luat portofelul. Aveam tura de noapte în seara asta, începeam la ora 18:00 – lucram în ture cu un alt băiat, ceva mai tânăr decât mine, Ove – și un singur scop pentru ziua de azi: să îmi cumpăr și să mă îndop cu portocale; poate să îi duc câteva și lui Mahlon, la spital.

                                   🦷

Ora 11:39
Am ajuns acasă într-un final și eram ud leoarcă. Turna cu găleata afară și era destul de frig, totuși, eram prea pornit pe fructele pe care le visasem aseară, ca să rămân în casă.
Am intrat în bucătărie și am pus punga cu portocale pe dulap, apucând unul dintre fructe; am luat un cuțit și m-am apucat de curățat. Portocalele erau destul de zemoase și m-am umplut de zeamă pe mâini și pe bluza albă, de bumbac pe care o purtam – oricum ar fi trebuit să o bag la spălat pentru că era fleașcă din cauza ploii. În încercarea de a cresta coaja fructului, cuțitul mi-a alunecat și mi s-a oprit fix în palmă, tăind adânc în carne – am țipat – și pentru că ustura teribil, și de nervi, probabil, am aruncat un „la dracu!” , care era imposibil să nu se fi auzit în celelalte camere. Zeama de portocală îmi accentua usturimea.
M-am dus la chiuvetă și am dat drumul la apă, peste palma care sângera destul de mult, încercând să opresc sângele din a curge. Am auzit pași în spatele meu – era Louve, pe care, probabil, țipătul meu o trezise. Am oprit apa și mi-am întors privirea spre ea în timp ce căutam disperat șervețele cu cealaltă mână; nu am putut să nu observ felul în care se uita la mine – nu, de fapt, nu se uita la mine, ci la tăietura din palma mea, care încă sângera, acum puțin mai lent. Se uita în același mod în care un câine de vânătoare înfometat se uită la o căprioară care, întinsă pe pământ, nu se mai putea mișca. Privirea aceea era cel puțin tulburătoare, așa că mi-am ațintit ochii spre podea.

– Ai bandaje? am mormăit, presând o cârpă, găsită pe dulapul de bucătărie, peste rană.

Pe aripile fanteziei

Oglinzi străvechi, îndrumări reale

de Florin Cristache, clasa a X-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Osir fusese întotdeauna un băiat indecis. Nu pentru că nu avea visuri, ci pentru că se temea că, alegând un drum, le-ar putea pierde pe toate celelalte. Își dorea să devină regizor, să creeze povești care să îi ajute pe oameni să se simtă mai […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Casa fără ferestre

de Denisa Pătrășciuc, clasa a XI-a B Imagine reprezentativă generată cu inteligența artificială La marginea unui sat pe care nimeni nu și-l mai amintea în întregime, se afla o casă cu ferestre înalte și pereți albi. În fiecare dimineață, soarele pătrundea în camere, desenând pe podea dreptunghiuri de lumină. Dincolo de geamuri, un măr bătrân […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Firescul nefiresc

de Teodora Bobaru, clasa a XII-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Ești într-un gând ce atârnă de un fir de timp,Te întinzi între mine și noi ca un anotimp.Pe vertebre-ți înșiri un apus clar și senin,Cobori ca o boare din muntele tău divin. Ești radiantă în visul meu cronic și dur.Te mușc, te doresc visceral, te […]

Read More