Melancolii nocturne

de Maria Laită, clasa a XII-a B

Amintiri apăsătoare

Mi-aș dori să aud cântecul vrabiuțelor

Și adierea vântului cald de primăvară,

Însă soarele nu mai strălucește în a mea direcție,

Iar luna nu-mi mai zâmbește în serile fatidice când nu pot  adormi.

Aș dori să pot simți căldură ce a fost

Și să-ți adun iar stele din firele de par jucăușe

Ce se mișcau în tandem cu bujorii zilelor de mai.

Tu, stea polară, te-ai risipit în tărâmuri ce nu-mi aparțin

Și ai dansat la scări de amfiteatru străine mie,

Departe de plânsetele amăgitoare ale codrilor pustii.

Fire încurcate

Și-am încercat să înțeleg

Firul nemilos al apei

Și am străpuns realitățile, cu gândul

Că aș putea să îi schimb cursul

Într-adevăr, zadarnic.

Pahare de cleștar căzute pe podele

Mult prea trecute de vreme să mai observe

Cioburile ce s-au spart inedit.

Mă aflu și eu printre ele,

Însă sângele a curs de mult,

Nu mai e loc și pentru tine

Odată ce porțile s-au închis…

Brațele nu te vor mai primi,

Ultimele clipe le petreci apatic lângă spini,

O alinare sfâșietoare te-ncearcă când ei te străpung.

Noaptea e amețitor de liniștită

Și stai pe prispă iar,

Veșnic plângând…

Scrum

Griul e de-o nuanță trecătoare

Ce înveșmântează pleoapele tale muribunde.

Aș vrea să te țin în vârful degetelor,

Să te feresc de necazuri,

Ce ți străpung inima, făclie, 

Și coastele tale înrămează

Ale noastre iernatice taine.

Surâs isteric, melancolic 

Prezent pe chipul blestemat 

De anii trecuți ce au lăsat 

O veșnicie de durere.

Un piedestal al iubirii

Aș vrea să-ți răpesc privirea pentru eternitate

Să privești puerila moarte ca o indulgență indispensabilă

A pânzelor de mătase ce ascund dorurile sculptate

În muzeele sufletelor neiertate. 

Cristalele de-un verde asemenea pajiștilor nu-ți mai încântă inima

Și se infig în învelișul superficial purtat de zeii

Al căror nume l-ai denigrat cu naivitate

Crezând în cruțarea ce îți va oferi salvarea.

Implorarea este de prisos,

Căci ai renunțat la aripile ce te înălțau spre absolut –

Un fapt mult prea decisiv

Pentru ceea ce considerai tu a fi „fericire”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Pe aripile fanteziei

Scrisoare României

de Antonia Mîndru, clasa a XI-a B Ce-ți ofer eu ție, dragă Românie,Într-o zi în care toți sărbătoresc?Când primești urale, flori și dedicații,Eu, un singur suflet, ce să-ți dăruiesc? Vrei manifestații, vrei postări în careSă-mi exprim cu patos ,,simțul românesc”?Vrei compătimire sau o listă mareCu schimbări pe care EU mi le doresc? Să-ți aduc aminte […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Tren

de Maria-Irina Giurgiu, clasa a XI-a B Aștepta de mult timp. Soarele îi despărțise vârful capului ca pe un buștean, drept pe mijloc, cu roșu ca o limbă. La început purta răbdarea ca un porumbel alb. Voia, voia, voia. Avea să merite. Întotdeauna crudă pe jumătate, la umbră pe jumătate, era lapte acru și iaurt […]

Read More
Pe aripile fanteziei

Verslibrism

de Maria-Irina Giurgiu, clasa a XI-a B În cuib Cerul păgân albastru indigo, cu ea şi ea şi ea, transparent şi disecat doar nouă se vindea. Simțeam ca 4 e o cifra prea egală de apucam .25 mereu din luna ca o para. Ştiam că pronunțând în cerc de patru ori ce spuneam noi ne […]

Read More