5 cărți care m-au ajutat să evadez din realitate

carti

Călătoria prin propria imaginație

de Daria Nastasă, clasa a IX-a B

Fotografie de Ana Chiriac

Am 15 ani și cea mai însemnată pasiune a mea este, cu siguranță, lectura. Citesc frecvent, dar mai ales când timpul este permisiv cu preocupările personale, adică în weekenduri și în vacanțe.

Parcursul anului școlar este dedicat exclusiv cărților incluse în programa şcolară, cum, de altfel, majoritatea timpului meu mi-o ocup cu asimilarea noțiunilor predate la clasă, cu redactarea temelor și cu implicarea în activitățile propuse de profesori.

Dar pauzele mele înseamnă citit și evadare în universurile pe care mi le oferă cărțile bune. Iată cinci cărți care mă ajută să iau o pauză de la învățat și pe care vi le recomand și vouă.

24 de ore în pielea unui doctor” de Pascal Prevot

Acțiunea se petrece într-un spital și descrie garda unui medic, care durează 24 de ore, în cadrul secției Primiri Urgențe. Interesant este faptul că doctorul este însuși cititorul, condus printre afecțiunile pacienților pe care trebuie să îi trateze: un băiețel suferind de apendicită, cu o teamă îngrozitoare față de medici; o femeie gravidă, care trebuie să nască gemeni; un obstetrician care suferă de amnezie. Însă șirul de cazuri ciudate nu se termină aici.

Această carte aduce în prim-plan complexitatea acțiunilor întreprinse de un medic, ilustrând adevărul care se află în spatele ușilor spitalului, dar mai ales, descrie lumea enigmatică a medicinei de urgență.

Acțiunea cărții reprezintă îmbinarea dintre adrenalină, rigurozitate și atenție.

Astfel, prin intermediul acestei povești impresionante, am descoperit pasiunea pentru cariera de medic. În opinia mea, medicii sunt eroi înzestrați cu putere divină. 

„Crima din Mesopotamia”, din seria Hercule Poirot a celebrei autoare Agatha Christie, este un roman incitant , învăluit în mister și suspans. Acțiunea se petrece în regiunea istorică Mesopotamia. Membrii unei expediții lucrează la situl arheologic ficțional de la Hassanieh. Tensiunea din timpul expediției este neobișnuită. Louise, soția profesorului Leatheran, se teme că va fi ucisă, fapt care se şi întâmplă. Din acest roman, nu putea lipsi nicicum Hercule Poirot, renumitul detectiv care izbuteşte să elucideze cu iscusință misterul crimei.

Acest roman demonstrează faptul că rezolvarea unui mister nu rămâne niciodată negăsită.

„Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade este una dintre lecturile de la clasă, dar a fost pentru mine tot un prilej de evadare.

Protagonistul romanului este autorul virtual al unui roman bazat pe viața acestuia. Opera ilustrează drama unui adolescent, care consideră scrierea romanului necesară, pentru a se răzbuna astfel pe profesorii, prietenii și fetele frumoase care l-au subapreciat. Personajul principal trece printr-o serie de întâmplări inedite, care îl ajută în evoluția propriei personalități. Încă din lectura primelor pagini, am identificat asemănarea mea cu personajul. Miopia, dragostea pentru lectură și relația defectuoasă cu societatea mă apropie sensibil de eroul lui Eliade.

„Pacienta tăcută” de Alex Michaelides era imposibil să nu facă parte din această listă, pentru că e un roman de tip thriller psihologic, iar eu sunt atrasă de acțiunile misterioase și, în mod special, de căutarea adevărului aflat în spatele unei crime.

Acest roman te ține suspans de la primul cuvânt parcurs, până la ultimul, cititorul încercând să găsească persoana care a comis crima. Alicia, protagonista romanului, o pictoriță cunoscută, este căsătorită cu un fotograf de modă. Gabriel, soțul acesteia, ajunge târziu acasă de la o ședință foto și este împușcat. După această oroare, Alicia rămâne tăcută timp de ani. Un psihoterapeut, numit Theo Faber, a urmărit oportunitatea de a discuta cu Alicia, însă drumul periculos pe care pășea amenința să-l distrugă.

Finalul romanului m-a șocat, iar ipotezele formulate cu privire la posibilul criminal nu corespund adevăratului sfârșit. Este cel mai bun thriller pe care l-am citit vreodată, de-a dreptul impresionant și terifiant.

„Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens, este o poveste sfâșietoare, ce merita aflată. Locul acțiunii este chiar o mlaștină, iar faptul că o fetiță trăiește acolo este de necrezut. Deținătoare a unor caracteristici impresionante, cum ar fi sensibilitatea și inteligența, reușește să supraviețuiască în acel loc umed și mlăștinos.

Acest roman surprinde modul în care afectează izolarea comportamentul uman, precum și efectul profund pe care îl poate avea respingerea asupra noastră, afirmație susținută de revista americană Vanity Fair.

***

În biblioteca fiecărui pasionat de lectură trebuie să existe o serie de cărți care i-au marcat existența. Uneori, trebuie să evadăm din realitate, trebuie să eliberăm subconștientul de gândurile negative. Cărțile ne ajută să ne creăm propriul univers ficțional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări de lectură

„Suicide notes” de Michael Thomas Ford, o carte ce merită citită

de Dobre Ramona, clasa a IX-a B A început școala de câteva luni și mulți dintre elevii claselor de a IX-a s-au confruntat cu o activitate ce nu le face mare plăcere: cititul cărților din bibliografia obligatorie, atât de puțin îndrăgită de elevi. Dacă ar trebui să indic un singur cuvânt care ar putea sintetiza […]

Read More
Recomandări de lectură

„Circul Nopții” și privilegiul frumosului

de Bianca Dică, clasa a XII-a B „Privilegiul frumosului” sau „pretty privilege”, cum este mai mult cunoscut, se referă la asocierea talentului cu frumosul; la o persoană care are mai multe oportunități în viață ca o consecință a faptului că lumea o percepe drept „frumoasă”. Este cazul acelor artiști extrem de problematici sau pur și […]

Read More
Recomandări de lectură

Dincolo de adevăr. „Verity” de Coleen Hoover

de Andreea Ologu, clasa a IX-a B Ca fiecare, am și eu o pasiune: iubesc să citesc. Am dezvoltat această pasiune de la o vârstă fragedă. Totul a început când eram în clasa a V-a, odată cu înființarea unui club de lectură. Îmi cumpăram mai tot timpul cărți, pe care, apoi, le devoram în timpul […]

Read More