Golul pe care nu știm să-l explicăm

de Pătrășciuc Denisa, clasa a X-a B

Imagine creată cu GhatGPT

Există momente în care totul pare în regulă. Ai oameni în jur, ai lucruri de făcut, viața merge înainte. Și totuși, undeva în interior, apare un sentiment ciudat, greu de definit. Nu e tristețe clară, nu e o problemă concretă. E doar o senzație că… ceva lipsește.

Un gol.

E genul de sentiment pe care nu prea știi cum să-l explici altora, pentru că nici tu nu îl înțelegi complet. Apare poate seara, când rămâi singur cu gândurile tale. Sau poate se ivește chiar când te afli în mijlocul oamenilor, când râzi și vorbești, dar simți că nu ești complet acolo.

De multe ori, prima reacție este să crezi că e ceva în neregulă cu tine. Că poate nu ești suficient de fericit, suficient de recunoscător sau suficient de „bun”. Așa că încerci să ignori sentimentul. Îl acoperi cu muzică, cu telefonul, cu oameni, cu orice îți distrage atenția.

Și, pentru o vreme, funcționează.

Dar golul nu dispare. Revine. De fiecare dată când liniștea devine prea mare.

Acest gol nu apare fără motiv. Nu este doar o stare la întâmplare. De cele mai multe ori, el apare atunci când începi, fără să-ți dai seama, să te îndepărtezi de tine. Când faci lucruri doar pentru că „așa trebuie”, când te adaptezi constant la ce vor ceilalți sau când îți ignori propriile gânduri și emoții.

Într-un fel, golul este un semnal.

Un semnal că ceva nu este autentic. Că poate trăiești mai mult pe pilot automat decât conștient. Că poate nu te-ai oprit niciodată cu adevărat să te întrebi cine ești și ce contează pentru tine.

Și partea dificilă este că nu există o soluție rapidă. Nu există ceva concret care să „umple” golul imediat. Nu e ca o problemă de matematică ce are un răspuns clar.

De fapt, încercarea de a-l umple cu lucruri din exterior  (validare, distracție, rezultate) de multe ori doar îl face să revină mai puternic.

Poate că soluția nu este să scapi de gol, ci să îl înțelegi.

Golul pe care nu știm să-l explicăm nu este neapărat un semn că ceva lipsește definitiv din viața noastră. Poate este doar începutul unui proces. Un moment în care începem să ne cunoaștem mai bine.

Poate că nu trebuie să avem toate răspunsurile acum.

Poate că e suficient să începem să ne punem întrebările potrivite.

Pentru că, uneori, golul nu este despre lipsă.

Ci despre spațiul în care, pentru prima dată, apare acela care ești tu cu adevărat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miscelanee

Generația care simte prea mult sau prea puțin

de Daria Neacșu, clasa a IX-a A Imagine creată cu ChatGPT Facem parte dintr-o generație care pare să simtă totul foarte intens: stresul, anxietatea, presiunea, entuziasmul, comparațiile. Și totuși, în același timp, pare ca nu simțim nimic cu adevărat. Ne-am obișnuit să spunem „merge și așa” chiar și atunci când în interior lucrurile nu merg […]

Read More
Miscelanee

Femei care ne inspiră

de Ilinca Constantin, clasa a IX-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Curajul nu înseamnă să nu îți fie teamă, ci să mergi mai departe chiar și atunci când îți este. Luna martie este, fără îndoială, luna dedicată femeilor. În această perioadă, vorbim mai mult despre mame, profesoare, colege, despre femeile care ne sunt alături zi de […]

Read More
Miscelanee

Teama de eșec, dușman redutabil, dar și valoros prieten

de Miruna Zainea, clasa a IX-a B Imagine reprezentativă creată cu ChatGPT În viața fiecăruri elev, teama de eșec apare inevitabil. Fie că este provocat de un examen, fie că se manifestă în situația tratării unei sarcini de lucru în clasă ori acasă, acest sentiment ne poate influența profund modul de a învăța, dar și […]

Read More