Dramă
de Bianca Damian, clasa a XI-a B
Imagine reprezentativă generată cu ChatGPT
Personajele:
Ada Adoc, fiica unui procuror înstărit
Dan Adamescu, soldat
Ștefan Adoc, procuror
Ion Vasilache, pensionar
Silviu Vasilache, soldat
Alte personaje episodice
Tabloul I
Valea Dacilor, 1943
Câteva case construite aproape una de cealaltă, una dintre acestea are o curte foarte mare, însă neîngrijită.
În depărtare, se aud puști și oameni țipând.
Ada Adoc și Ion Vasilache
Tânăra se apropie de curtea spațioasă și se ridică pe vârfuri pentru a vedea mai bine. După câteva clipe, se ivește de nicăieri Ion Vasilache – bătrân slab, adus de spate.
Ion Vasilache: Buna ziua și dumneavoastră, domnișoară. Este a treia oară cand veniți la vecinul meu, dar el niciodată nu este acasă.
Ada: Și de ce nu este acasă?
Ion (vizibil deranjat pentru că fata nu l-a salutat): Luptă în război… dar ce cauți dumneata aici?
Ada (ignorând întrebarea): Și când se intoarce?
Ion: Dacă se întoarce, când se termină războiul.
Ada: Și când se termină? (În tot acest timp, se uită prin curte.)
Ion: Când s-o termina, cand o vrea Dumnezeu. Ați face bine să nu mai stați pe aici, vă vor lovi, vă vor agresa.
Ada: Cine? (Continuă să examineze curtea.)
Ion: Soldații.
Ada: De ce ar face asta? (Începe să se urce pe gard.)
Ion: Auziți, domnișoară, pentru ce sunteți aici? Îl căutați pe nea Vasile, proprietarul? V-am spus ce s-a întâmplat cu dânsul…
Ada: Ascultați, domnule, am o idee…
Ion: O idee…?
Ada: O idee
Ion: ?…
Ada: Măreață, acesta este cuvântul, da!
Ion: Ce idee?
Ada (coboară de pe gard și se apropie de bătrân pentru a îi șopti la ureche): Daca vă spun, promiteți că nu spuneți nimănui?
Ion: Cui să îi spun, domnișoară? Sunt un om bătrân, singurul meu nepot e plecat și el în război…
Ada: Bine, voiam să îmi fac o afacere, iar această casă are pământul cel mai bun.
Ion (bufnește în râs): Acum sper să mai veniți pe aici pentru că mă faceți să râd într-un moment atât de tragic și înfricoșător. Dacă dumneavoastră (accent pe „dumneavoastră”) aveți o afacere, cine se va ocupa de aceasta în totalitate? Cine vă va asigura actele necesare, cine va reuși să convingă oamenii să vină aici?
Ada: Eu!
Ion: Și cât veți rezista, domnișoara? 3 luni? Cu copiii, acasă, cine va sta? Bărbatul dumitale?
Ada: Tata este procuror, va reuși să îmi asigure actele necesare pentru achiziție, de acolo voi prelua eu.
Ion: Nea Vasile, de care vă tot spun, are un nepot care este în spital, nu are dreptul de a vinde pământul, sau astfel era pe vremea mea, dar cine știe, poate află de ideea dumitale.
Ada urcă scările spitalului și intră în camera unui tânăr slab, cu păr negru care pare prea îngrijit pentru situația în care se află.
Ada: Vreau să cumpăr terenul!
Dan (se uită pe jos): Poftim?
Ada: Nu ești dumneata Dan Adamescu?
Dan (își ridică privirea spre tavan): Ba da, iar tu ești…?
Ada: Ada Adoc, fiica procurorului Adoc.
Dan (privește în stânga): Care procuror?
Ada: Am văzut casa unchiului tău și mi-a plăcut, mi-aș dori să o cumpăr.
Dan (privește în fața lui): Nu se poate!
Ada: De ce nu se poate?
Dan: Pentru ca nu este casa mea, deci, nu am dreptul să o vând.
Ada: Vasăzică, știi unde sunt actele acesteia.
Dan: Vasăzică știu, dar vasăzică nu voi zice.
Ada (se apropie de pat): De ce nu vei zice?
Dan: Pentru că este ilegal.
Ada: Doar dacă se află.
Dan: Și dacă nu se află.
Ada: Te asigur că nu se va afla
Dan: De unde am această certitudine?
Ada: Sunt Ada Adoc, fii…
Dan (o întrerupe): Am înțeles situația tatălui dumneavoastră, însă dacă vrei terenul pentru a face alte ilegalități ca cea de acum, te rog frumos să pleci.
Ada: Nu voi face ilegalități, voi vinde fructe și legume. De ce sunteți în spital?
Dan: Vin de pe front.
Ada: Și cum este în râzboi?
Dan: Cum să fie? Masacru, sânge cald vărsat de sânge rece.
Ada: V-ați întâlnit cu unchiul dumneavoastră?
Dan (cu un ton răstit): Aceste informații sunt private, nu știu de unde știți atâtea, dar vă rog să incetați! Voi accepta să vă vând terenul, pentru că nu știu daca unchiul meu se va întoarce și eu revin pe front, iar dacă îmi este scris să supraviețuiesc, voi găsi un loc de stat. Dă-mi trei zile să ies din spital.
Ada și Ștefan Adoc, Ion Vasilache, Dan. Familia Adoc ajunge la casa lui Vasile Adamescu.
Ion Vasilache (îi vede și strigă de la geam): O ține deschisă, are datorii.
Ștefan Adoc îi face semn de mulțumire cu mâna și îi aruncă o bancnotă de 50 de lei.
Ștefan Adoc (către Ada): Nu înțeleg de ce ai ales o casă dărăpânată, de care nu știe aproape nimeni!
Ada: Tată, are cel mai mare teren pe care l-am văzut până acum, am nevoie de el.
Ștefan: Și unde este băiatul? Stau în casa asta de juma’ de oră!
Intră Dan, se împiedică și respiră greu, are ochiii măriți, semn că era speriat.
Ștefan (speriat la vederea lui Dan): Ce s-a întâmplat? Au aflat?
Dan (în aceeași stare): Cine?
Ștefan: Poliția.
Dan: Nu.
Ștefan: Atunci?
Dan: Au tras.
Ștefan: În tine?
Dan: Nu.
Ștefan: Atunci?
Dan (încercând să trateze cu indiferență situația): Nimic.
Ștefan: Putem să trecem odată la treabă?
Dan (stă nemișcat în picioare): Sigur!
Ștefan (stăpân pe el, cu un ton răstit): Adu actele alea odată!
Dan iese repede din cameră și aproape se împiedică de prag. Se întoarce în grabă pentru a nu îl supăra pe procuror mai tare. Ada și Dan fac schimb de acte, formalitățile fiind dirijate de procuror. Își dau mâna, iar Dan părăsește locul. Tuturor le scapă un detaliu: vecinul Ion Vasilache privește curios de la geamul casei sale.
Tabloul II
Vale Dacilor, 1960
Dan pășește cu un rucsac uriaș în spate, merge repede, pare supărat. Din spate, se aude strigătul unui bărbat care îl ajunge pe Dan din urmă și sare pe el, dar nu reușește să îl dărâme.
Silviu Vasilache (un bărbat rotund la față și la burtă, cu părul ciufulit, cu un aer de fericire): Unde pleci așa grăbit, Dănuț? Ai unde sta măcar? Dacă nu, vino la mine. Am moștenit o casă foarte frumoasă după moartea bunicului meu.
Dan: De câte ori îmi vei mai spune despre moartea bunicului tău? Mulțumesc pentru ofertă, însă mă descurc.
În îndepărtare, se aud țipetele unui bărbat și ale unei femei. Cei doi se deplasează pentru a vedea ce se întămplă. Observă o femeie care aleargă un bărbat cu o găleată.
Femeia (supărată): De căte ori ți-am spus să nu mai pui asta aici?
Bărbatul (fuge, uitându-se tot timpul în spate): Niciodată!
Femeia (mai supărată, aleargă într-un ritm mai alert): Cum niciodată?
Dan și Silviu încearcă să o oprească pe femeie, dar nu reușesc, astfel, ridică doua greble de pe jos și încep să alerge și ei după bărbat câteva secunde, apoi se opresc toți.
Femeia (către bărbați): Bună ziua, domnilor! Ce vă aduce pe aici?
Silviu (încercând să își regleze respirația): Am auzit țipete și am venit să vedem ce s-a întămplat.
Dan (uitându-se la casă, realizează că este cea pe care a vândut-o în urmă cu17 ani): Sunt D…
Va urma!
