de Elena-Luminița Hrițcu, profesor de limba și literatura română
Sursă imagine: https://bloggercica.blogspot.com/2016/11/istoria-modei-barbatesti.html
Despre scriitorul Camil Petrescu, se poate afirma cu certitudine că a desfășurat o solidă activitate documentaristică în vederea conceperii celor trei romane ce îi poartă semnătura. Unii dintre apropiații autorului au lăsat mărturii privind dulapurile cu fișe realizate de prozatorul interesat să reflecte o epocă în multiplele aspecte caracteristice.
Pentru a realiza descrieri minuțioase ale vestimentației eroilor celor două romane interbelice, scriitorul a consultat reviste de modă ale vremii. Nu e greșit a considera că surprinderea tendințelor epocii în materie de îmbrăcăminte s-a numărat printre preocupările romancierului, dat fiin că „niciun alt scriitor român n-a făcut teoria modei cu atâta pasiune şi seriozitate precum Camil Petrescu” (Elena Zaharia-Filipaș, 1992, p. 334). Armonie cromatică, ţesături, croieli, accesorii sunt elemente care compun descripţiile de ordin vestimentar, care au un rol esenţial în individualizarea personajului.
Nu doar moda feminină se reflectă în Patul lui Procust, ci şi tendinţele vestimentare masculine ale epocii. Model al eleganţei, întotdeauna corect îmbrăcat, Fred Vasilescu formulează o adevărată filosofie a modei, într-un dialog cu Ladima. S-a observat că Fred reprezintă un G. evoluat. De fapt, din „vagul avocat” şi dansator, potenţial amant al Elei, autorul nu păstrează decât succesul social şi eleganţa înfăţişării, conferind complexitate tipologiei donjuanului, prin atribuirea unor disponibilităţi interioare multiple. Ca şi doamna T., fiul milionarului analfabet este o fiinţă de o sensibilitate exacerbată, manifestată uneori prin manii, o fiinţă reflexivă, lucidă. Reputaţia de monden, sportiv şi afemeiat este întreţinută prin atingerea unor recorduri, facilitată şi de situaţia materială avantajoasă. Prin urmare, făcând din Fred Vasilescu un individ de excepţie atât pe plan social, cât şi la nivel spiritual, Camil Petrescu marchează desprinderea de propria viziune din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, în care se vehiculează ideea că succesul social este în mod automat asociat superficialităţii, cel mult „deşteptăciunii”, niciodată „inteligenţei”.
Ins cerebral trăind în lumea ideilor livreşti, Ştefan Gheorghidiu judecă lumea în funcţie de criteriul resurselor intelectuale de care dispune individul. Propria înfăţişare nu constituie centrul preocupărilor sale. De aceea, Ştefan Gheroghidiu, deşi respectă normele igienei, este neatent cu propria vestimentaţie. Când Ela îi achiziţionează cravate şi batiste fine şi îi propune să îşi comande două costume noi, protagonistul conștientizează că soția sa îl plasează pe o poziție de inferioritate în raport cu bărbaţii eleganţi din noile medii frecventate. Chiar dacă recunoaşte că aceştia au o înfăţişare mai agreabilă datorită atenţiei acordate vestimentaţiei, Ştefan nu poate să nu considere intenţiile Elei drept dovadă a îndepărtării de el. Personajul pare a cunoaşte avertismentul formulat de Andreas Capellanus: „Dacă îţi găseşte mai multe cusururi decât de obicei, dacă cere lucruri pe care nu le ceruse înainte […], să ştii că iubirea ta nu va mai dura mult timp” (Andreas Capellanus, 2012, p. 246).
Perspectiva opusă, a individului pentru care alegerea ţinutei reprezintă o adevărată artă, o aflăm din Patul lui Procust. Fred îşi expune teoria asupra modei într-o convorbire cu Ladima, având intenţia de a-l determina pe aceasta să îşi schimbe înfăţişarea vetustă. Ideea pe care o susţine este aceea că moda uniformizează şi, prin opoziţie, cei care nu i se supun ies în evidenţă, şi nu invers, cum s-ar crede.
George Demetru Ladima este un astfel de individ, care se distinge dintr-o mulţime prin ţinuta sa demodată. Prima descriere a personajului apare sub forma unui portret indirect: „imagine de ordin secund, realizată prin descrierea altei forme care imită modelul” (Silviu Angelescu, 1985, p. 48). Fotografia lui Ladima, aşezată cu meticulozitate de Valeria deasupra teancului de scrisori, reflectă o imagine reluată ulterior prin câteva detalii: „Înalt, slab, cu ochii rotunzi şi orbitele mari, adâncite… cu o mustaţă de sergent-major şi cărare de frizer, cu haina lui neagră, de alpaca, iar cămaşa albă şi gulerul totdeauna prea larg, scrobită, cu manşete mari, rotunde, ca nişte burlane […] Ar fi fost un cap frumos, de n-ar fi fost atât de demodat… Nu cred că avea mai mult de 35-40 de ani…” (Camil Petrescu, 1985, p. 351)
Fenomenul de contragere este şi mai evident în cazul lui Ladima, scurtele referiri ulterioare la aspectul exterior al personajului amintind mustaţa adesea zbârlită şi manşetele ca nişte burlane. Aceste elemente reţin atenţia lui Fred cu prilejul primei lor întâlniri, iar impresia pe care i-o produce aspectul bărbatului necunoscut, care intervine pentru a apăra onoarea unei femei jignite în public, este aceea că are de-a face cu un lăutar sau cu un doctor. Cu altă ocazie, acelaşi Fred precizează că Ladima avea înfăţişare de profesor, o ţinută de intelectual.
Prin urmare, dacă am realiza o ierarhie a eleganţei masculine din romanele interbelice ale lui Camil Petrescu, pe treapta inferioară s-ar situa obscurul D., în care criticii au văzut o sosie a lui Ladima, iar unii chiar l-au confundat cu acesta. Detaliile fiziologice pe care le evocă doamna T. fac din D. o fiinţă dezagreabilă. Pe nivelul imediat următor, se plasează Ladima, care nu provoacă repulsie precum D., însă rămâne o prezenţă anacronică. Ştefan Gheorghidiu se află pe treapta superioară, remarcându-se prin neatenţia acordată modei masculine. Putem presupune că lipsa unui element fizionomic perimat precum musaţa şi tinereţea îi conferă lui Ştefan Gheorghidiu un avantaj în raport cu Ladima. În fruntea ierarhiei, se situează, incontestabil, Fred Vasilescu, poate cel mai bine îmbrăcat bărbat din Bucureşti, conform aprecierii lui George Demetru Ladima.
Bibliografie:
Angelescu, Silviu, Portretul literar, Univers, Bucureşti, 1985.
Capellanus, Andreas, Despre iubire, ediţie bilingvă, traducere de Eugenia Cristea, Polirom, Iaşi, 2012.
Petrescu, Camil, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Patul lui Procust, Eminescu, Bucureşti, 1985.
Zaharia-Filipaş, Elena, Postfaţă la Patul lui Procust, Minerva, Bucureşti, 1992.
