Ce mai citesc adolescenții de astăzi?

de Beatrice Onofrei, clasa a IX-a B

Dintotdeauna, lectura a fost un mijloc prin care oamenii s-au relaxat și, totodată, au întreprins călătorii imaginare în lumile variate ale cărților citite, trecând dincolo de limitele ființei umane.
Chiar dacă mulți adolescenți din ziua de astăzi renunță la această activitate din diverse motive, precum lipsa de timp, existența unor distrageri ori tentația de a o înlocui cu tehnologia avansată, lectura continuă să îi ajute pe mulți dintre cei aflați în această etapă existențială, în mai multe moduri, mai ales în ceea ce privește emoțiile, stările și sentimentele. De aceea, pentru tinerii cititori care găsesc plăcere și confort în lectură, lucrurile menționate mai sus nu-i pot face să renunțe.
Odată cu trecerea timpului, gusturile adolescenților în materie de literatură au suferit modificări radicale. Adolescenții de astăzi preferă o varietate de genuri, de la fantasy și science-fiction, la romane de dragoste și non-ficțiune. Literatura Young Adult (YA) abordează teme precum prietenia, iubirea, identitatea, oferindu-le cititorilor o oglindă a propriilor experiențe. Este unul dintre genurile predilecte ale tinerilor cititori, deoarece îi ajuta pe ei înșiși sa se descopere și să se simtă înțeleși. Citind, adolescenții sunt captivați de o nouă lume, una care îi determină să uite de problemele din viața de cotidiană. Este o formă de evadare din realitate, care le permite să se relaxeze si să se distreze în același timp.
Câteva titluri agreate de către tinerii din ziua de astăzi sunt: „Jocurile foamei”, „Divergent”, seria „Twisted”, „Crima perfectă”, „O fată din bucăți”. Aceste cărți (și multe altele, pe care nu le-am mai amintit) sunt foarte apreciate pentru diversitatea personajelor, a emoțiilor acestora și a mesajelor transmise.

O carte citită de mine, care m-a impresionat pe deplin, este bestsellerul „Din Spania cu dragoste” de Elena Armas, o autoare spaniolă romantică, ce creează o poveste plină de surprize și de suspans. Catalina Martín, o tânără care se confruntă cu provocările și cu incertitudinile vieții, părăsindu-și țara natală, se mută în New York pentru a-și urma visurile și spre a-și reconstrui viața. Cartea explorează teme precum iubirea, prietenia și descoperirea de sine, fiind plină de momente emoționante și de situații amuzante. Relația dintre Catalina și tânărul Aaron Blackford este una complexă, ce evoluează pe parcursul narațiunii. Acesta este colegul ei de muncă, cu care este nevoita să zboare peste Atlantic pentru a-și convinge familia în trei zile ca este realmente îndragostită. Protagonista are mare nevoie de un partener pentru nunta surorii ei, mai ales că minciuna despre iubitul ei american a scăpat de sub control. Stilul autoarei este captivant și accesibil, făcând ca narațiunea să fie plăcută și ușor de parcurs. Această carte este ideală pentru cei care iubesc romanele în care dragostea este dublată de aventură și de autodescoperire.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miscelanee

Teama de eșec, dușman redutabil, dar și valoros prieten

de Miruna Zainea, clasa a IX-a B Imagine reprezentativă creată cu ChatGPT În viața fiecăruri elev, teama de eșec apare inevitabil. Fie că este provocat de un examen, fie că se manifestă în situația tratării unei sarcini de lucru în clasă ori acasă, acest sentiment ne poate influența profund modul de a învăța, dar și […]

Read More
Miscelanee

Adolescența și alegerile care sunt doar aparent bune

de Ilinca Constantin, clasa a IX-a B Sursă imagine: www.pinterest.com Adolescența, mai ales între 14 și 17 ani, este perioada în care individul uman începe să își dorească mai multă libertate. Este vârsta la care deciziile sunt frecvent luate din impuls, vârsta la care se manifestă dorința de a experimenta și nevoia de a fi […]

Read More
Miscelanee

Profunzimea gândirii: dar sau povară?

de Tanya Teleman, clasa a IX-a B Imagine reprezentativă: Head of a man, Francis Bacon, 1960 De multe ori, m-am întrebat: De ce văd situațiile altfel decât o fac ceilalți? De ce consider că dramatizez atunci când mă gândesc la o problemă îndelung? De ce par o persoană pesimistă când îmi împărtășesc gândurile? Credeam că […]

Read More