de Elena-Luminița Hrițcu, profesor de limba și literatura română
Imagine: Odaliscă, pictură de Theodor Aman, 1875
Sursă imagine: https://ro.wikipedia.org
Filonul oriental din pictura lui Theodor Aman se definește prin prodigiozitate, creația acestui valoros artist incluzând și o altă categorie de compoziții, foarte bine reprezentată atât din punct de vedere numeric, cât și valoric. Mă refer la grupajul de picturi înfățișând odalisce, care corespund unei particularități a orientalismului, și anume fascinația femininului. Orientul lui Theodor Aman este, în primul rând, feminin. O întreagă suită de odalisce, cântând, fumând sau făcându-și siesta, reiau câteva motive cu valoare de obsesie în creația artistului. Mandolina este unul dintre cele mai frecvente. Reprezentate cântând (Cântăreața cu lăuta, Odaliscă cu mandolina, Interior turcesc) sau într-un moment de repaus, în vecinătatea unui asemenea instrument (Cadână, Odaliscă culcată), figurile feminine ale Orientului imaginat de Theodor Aman își dezvăluie sensibilitatea și propensiunea către frumos. Prin opoziție cu arma, care însoțește reprezentările figurilor masculine din pictura de inspirație istorică, instrumentul muzical este un simbol al fragilității condiției femeii orientale. Oglinda, măsuța cu încrustații, narghileaua, ciubucul, felegenele sunt alte obiecte recurente în acest grupaj de tablouri.
În viziunea pictorului de secol XIX, influențat de estetica romantică, dar și de stereotipurile orientalismului, femeia răsăriteană este neapărat frumoasă. Delicatețea fizionomiei, care, după cum s-a observat, nu reflectă particularitățile somatice mongoloide, este mai mult sau mai puțin subliniată. Ceea ce asigură însă efectul de înfrumusețare sunt vestimentația, podoabele și decorul. Autorul redă cu minuțiozitate portul oriental. Cadână și Odaliscă cu mandolină constituie mostre de virtuozitate obținută prin detalii și cromatică. Bluzele, în culori neutre, apropiate de cea a pielii, sunt vaporoase, permițând să se întrevadă contururile brațului. În Cântăreața cu lăută, veșmintele acoperă mai bine trupul, dar nu își pierd prețiozitatea. Costumația Odaliscei culcate exclude orice fel de imprimeu, iar culorile sunt pastelate. Această opțiune se justifică prin intenția de a evita supraîncărcarea, dată fiind policromia covorului pe care figura feminină este reprezentată dormind. Capul frumoaselor odalisce este cel mai adesea împodobit cu câte un turban și, uneori, cu flori, ca în Cadână. Șalvarii sunt omniprezenți, iar în picioare, dacă nu sunt zugrăvite desculțe, ca în cele mai multe compoziții, orientalele au papuci: înguști, delicați, prețioși.
Expresia chipurilor feminine trădează întristare, plictis sau este neutră, ca în Odaliscă culcată ori în Cântăreața cu lăută. Interior turcesc este un tablou de gen ce comunică stereotip stilul de viață oriental dintr-un harem de pe malurile Bosforului. Gratiile care acoperă fereastra și prin care privește trist, peste umăr, una dintre cadâne, poziția corpului celor două figuri situate în centrul tabloului sunt elemente relevante pentru condiția nefericită a femeii orientale. Pe de altă parte, se sugerează și lenea, lentoarea, moliciunea acestui stil de viață. Înghesuite pe divan, tolănite, femeile trăiesc într-o aparentă nesfârșită desfătare. Una dintre ele cântă la lăută, alta se oglindește. În colțul opus, o femeie bea cafea, în timp ce patru dintre ele privesc pe fereastră sau în gol. Senzația este de statism sau de mișcare lentă, leneșă. O servitoare aduce o tavă, iar la intrarea în harem, stând pe podea, turcește, eunucul asigură paza.
Frumusețea conferită de țesăturile multicolore și armonios îmbinate lipsește din Baia turcească, o altă pictură de gen reprezentând femei orientale. Complet sau parțial dezgolite, cele nouă figuri (dintr-una se ghicește doar jumătate de chip) interacționează mai mult decât în Interior turcesc, astfel încât se comunică un oarecare dinamism, o cvasiactivitate.
Un seminud este și Sultana la oglindă, executată în acvaforte. Contemplându-se admirativ în oglindă în timp ce o servitoare îi aranjează părul lung și ondulat, sultana, al cărei gât este ornat cu un șirag de perle, lasă ca pânza ce îi acoperă trupul să îi dezvelească un sân. La antipod, în Preumblarea sultanei, veșmintele largi ascund complet corpul, iar feregeaua, capul. Privite în paralel, cele două compoziții în acvaforte pe hârtie vorbesc despre cutumele unei lumi în care viața din interior se delimitează net de cea derulată în exterior, sub ochi străini.
Orientul feminin al pictorului Theodor Aman – exotic, fascinant – pune în lumină o condiție – a femeii – și un anume stil de viață.
