Pictura de inspirație orientală a lui Theodor Aman

Instantaneele de factură istorică

Imaginea reprezentativă: Vlad Țepeș și solii turci, pictură de Theodor Aman

Sursă imagine: www.wikipeidia.org

de Elena-Luminița Hrițcu, profesor de limba și literatura română

Creația picturală românească reprezintă o importantă sursă de reprezentări privind Orientul. De-a lungul epocilor, devine evidentă modificarea de percepție asupra exponentului animat al arealului est-european. Odată ce perioada exercitării influenței otomane asupra Țărilor Române rămâne în urmă, imaginea turcului cunoaște metamorfoze de profunzime.

Cum raporturile româno-turce se mențin în aproximativ aceiași termeni timp de secole, până la obținerea independenței, nu este de mirare faptul că, în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, sub penelul profesioniștilor artei picturale, turcul continuă să dețină monopolul asupra poziției de adversar al națiunii române. Reverberație a romantismului prin atenția acordată subiectelor de factură istorică, pictura lui Theodor Aman se angajează, printr-un segment al ei, să redea relația conflictuală dintre poporul nostru și otomani. Din Vlad Țepeș și solii turci, tablou datat 1862-1863, ne reține atenția vestimentația celor două grupuri situate pe poziții divergente. Domnul român și curtenii săi sunt reprezentați în costume occidentale: uniforme strânse pe corp, cu găitane și fireturi. Explicația văditului anacronism, efect al abaterii de la realitățile secolului al XV-lea, o livrează Adrian-Silvian Ionescu, autorul studiului introductiv al volumului Theodor Aman, pictor și gravor:

 „Aman întreprinsese o serioasă documentație privind vestimentația, armamentul și fizionomiile domnitorilor români și ale luptătorilor pe care îi conduceau. […] Ce e drept, el își axase studiile pe epoca lui Mihai Viteazul și, de aceea, toate compozițiile plasate în timp mult înaintea vremurilor acestuia sunt tributare materialelor documentare provenind de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul următorului: aceleași tunici închise cu brandenburguri, aceleași cușme cu surguci, aceleași cizme moi și pantaloni mulați.”

Suntem de părere că amintita neconcordanță servește unui scop artistic: ea pune în lumină calitatea de adversari a celor două grupuri etnice înfățișate. Vestimentația apuseană a domnitorului român și a sfetnicilor săi se diferențiază net de costumul larg, oriental al trimișilor otomani, sugerându-se astfel dezacordul celor două părți ce se află în dialog, lipsa comuniunii de idei și interese, în sfârșit, poziția antiotomană a lui Vlad Țepeș și a curții sale. Costumul celor doi soli evocă strălucirea orientală, în special cel al figurii pictate cu fața, ce este de culoare galbenă, simbolizând, metonimic, metalul scump, atât de drag turcilor. Postura celor doi soli, redată în special prin maniera de a-și ține mâinile, modul în care privește spre tron trimisul zugrăvit frontal, chiar dispunerea față în față sunt elemente sugestive pentru situația tensionată în care se află cele două tabere.

Bătălia cu facle ilustrează un alt episod din relația predominant conflictuală a lui Vlad Țepeș cu Poarta, și anume aceea ce poartă numele de „Atacul de noapte”, asaltul întreprins de armata română, la 17 iunie 1462, asupra oștirii otomane.

Una dintre frescele din holul principal al Muzeului Theodor Aman din București îl înfățișează pe Mihai Viteazul în fruntea trupelor sale angajate în confruntarea cu turcii, eveniment cunoscut sub denumirea de „Bătălia de la Călugăreni”. Domnul ține steagul românesc în mâna dreaptă și arma, în stânga. Contextul este cel cunoscut: beligerant, belicos. Același eveniment istoric face obiectul tabloului intitulat Izgonirea turcilor la Călugăreni. Mihai Viteazul nu mai constituie figura proeminentă a tabloului, nu este nici măcar reprezentat. În prim-plan se situează armata otomană izgonită de oștirea țării, care se ghicește în fundal. Haosul, groaza au pus stăpânire pe soldații turci, din vitejia cărora care nu mai rămâne decât instinctul de conservare. Steagul verde, înățat spre motivarea trupelor lui Sinan Pașa, rămâne fără efectul scontat. Retragerea este o fugă din fața morții: trupuri de oameni și cai zac în calea oștirii care gonește sau sunt surprinse în cădere.

În mod evident, statutul ce le este atribuit musulmanilor în tablourile mai sus menționate trebuie pus pe seama contextului istoric și politic al vremii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură, educație și cercetare în procesul dezvoltării

Pictura interbelică a Balcicului

de Elena-Luminița Hrițcu, profesor de limba și literatura română Imagine: Familie de tătari, pictură de Iosif Iser Sursă imagine: https://mnar.ro/descopera/galerii-permanente/74-galeria-de-arta-romaneasca-moderna/lucrari-in-galeria-de-arta-romaneasca-moderna/75-familie-de-tatari Explorând țărmul Mării Negre, din Dobrogea și până în ținuturile Cadrilaterului, Alexandru Satmari – fiu al celebrului fotograf și pictor Carol Popp de Szathmári – are parte de o revelație privind frumuseții locurilor. Sub imperiul […]

Read More
Cultură, educație și cercetare în procesul dezvoltării Evenimente

Cuvântul și omul

de Antonia Mîndru, clasa a XII-a B Adaug și anul acesta în album o fotografie cu mine purtând ecuson, așezată sub un banner pe care se poate citi: „Olimpiada de limba și literatura română pentru clasele IX-XII, 24-28 aprilie”. Mai există altele două, dar pe spatele acesteia am notat: „OLLR 2024, Omul sfințește cuvântul”. Iar […]

Read More
Cultură, educație și cercetare în procesul dezvoltării

Theodor Aman: tablouri cu odalisce

de Elena-Luminița Hrițcu, profesor de limba și literatura română Imagine: Odaliscă, pictură de Theodor Aman, 1875 Sursă imagine: https://ro.wikipedia.org Filonul oriental din pictura lui Theodor Aman se definește prin prodigiozitate, creația acestui valoros artist incluzând și o altă categorie de compoziții, foarte bine reprezentată atât din punct de vedere numeric, cât și valoric. Mă refer […]

Read More