de Elena-Luminița Hrițcu, profesor de limba și literatura română
Sursă imagine: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2013/02/02/istoria-sindipii-povesti-orientale/
„Ştim prea bine: în Principatele secolului al XVIII-lea nu se citea. Este secolul deplinei decadenţe intelectuale a românilor, nu numai a celei morale şi politice”. Afirmaţia reprodusă anterior, excerptată din lucrarea de referință a lui Pompiliu Eliade, Influența franceză asupra spiritului public în România, redă o viziune uşor deformată, dacă luăm în considerare informaţiile pe care le deţinem cu privire la tipurile de lectură efectuate concret în mediile aristocrate. Este drept că, într-un anumit punct, constatările cercetătorilor concordă: „A avea o bibliotecă nu presupune lectura, iar cartea rămâne pentru mult timp încă un obiect de lux. Chiar şi pentru boieri”, este una dintre constatările Constanței Vintilă-Ghițulescu, din Patimă și desfătare: Despre lucrurile mărunte ale vieţii cotidiene în societatea românească: 1750-1860. Altfel spus, nobilii români îşi alcătuiesc biblioteci (începuseră să o facă din secolul al XVII-lea, cunoscute fiind colecțiile particulare ale lui Udriște Năsturel, Constantin Cantacuzino și Matei Crețulescu); probabil că celebra bibliotecă a Mavrocordaţilor, găzduită de Mănăstirea Văcăreşti, le-a servit drept impuls membrilor aristocrației române, dar iniţiativa îşi are originea în snobismul constitutiv al clasei boiereşti, căci „lectura, ca practică culturală şi de consum, rămânea nesistematizată”, observă Alex Drace-Francis. Nu doar bibliotecile particulare se înmulțesc în această perioadă, ci și cele organizate în cadrul unor instituții precum Academiile Domnești ori mitropolii, episcopii și așezăminte monahale.
În perioada regimului fanariot, genul predilect este cel al aşa-ziselor cărţi populare, opere traduse în româneşte şi difuzate ca anonime, deşi aveau, la origine, autor cunoscut. Volumele Alexandria, Varlaam şi Ioasaf, Sindipa, Archirie şi Anadan, Floarea darurilor, Pilde filosofeşti, Prorocirea lui Agatanghel, Fiziologul, Troada, Erotocritul, Istoria lui Imberie, Istoria lui Alţidilas şi a Zelidei, Istoria lui Filerot cu Antusa, Esopia, Bertoldo, Porikologos ş.a. se situează în fruntea preferinţelor cititorilor din Principate. Analiza conţinutului acestor opere, efectuată în Istoria critică a literaturii române, i-a permis lui Nicolae Manolescu să identifice o evoluție a gusturilor literare ale receptorilor de text, reflectând traseul de la „religios” spre „laic” şi de la „eroic” spre „erotic”.
În bibliotecile boierilor de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, mai sunt prezente opera filosofică a lui Voltaire şi volumele autorilor clasici francezi. Dar tranziţia către naraţiunile în care morala se estompează şi în prim-plan trec sentimentele a fost favorizată de lectura romanului francez. Citit cu precădere de segmentul feminin al publicului receptor, romanul ajunge să fie blamat pentru conţinutul său neconform principiilor moralei, răspunzător de liberalizarea moravurilor şi a mentalităţilor. Și acest lucru se întâmplă pentru că, în pofida laicizării progresive a gândirii, al cărei simptom îl constituie predilecția față de literatura profană, în secolul fanariot continuă să subziste mentalitatea religioasă. Perpetuarea influenței acelui ansamblu de idei pe care ideologia iluministă l-a supus unei critici severe se explică, la noi, prin aprecierea de care s-a bucurat Biserica Ortodoxă, considerată indispensabilă în exercitarea unor funcții socio-culturale: Mitropolia este în continuare instituția care judecă procese din sfera vieții familiale; ea îndeplinește funcția de asistență socială pentru cei neajutorați – orfani, săraci, descendenți ai unor familii aristocrate decăzute; mănăstirile reprezintă spațiul de recluziune pentru nebuni ori pentru păcătoșii care execută o pedeapsă în urma unei condamnări. Nu în ultimul rând, episcopiile și mitropoliile sunt centre de cultură, în care se derulează activități precum traducere ori copiere de manuscrise, dar și tipărire de cărți. În jurul bisericilor, continuă să funcționeze școli, cu precădere în mediul rural.
