Totul despre adolescență – partea I

de Ana-Maria Chiriac, clasa a X-a B

Este știut faptul că adolescența reprezintă perioada care face trecerea de la stadiul de copil, la cel de adult, o etapă în care individul uman se dezvoltă nu doar fizic, ci și emoțional.

Subiectul „adolescență” a creat numeroase controverse în rândul psihopedagogilor, unii considerând-o perioada „vârstei de aur”, alții, drept „vârstă a anxietații și a nesiguranței”.

Însă nu ne propunem să intrăm în detalii științifice, de factură teoretică, ci încercăm să aflăm și să expunem cât mai la obiect, cum au stat lucrurile în trecut, față de prezent.

În acest sens, am adresat invitația la dialog doamnei ADRIANA ILICENCO, profesor de Științe Socio-Umane în liceul nostru, împreună cu care vom „călători în timp” pe aripi de cuvinte, pentru  o scurtă descriere a adolescenței anilor ’80-’90.

 A.M.C : Când vă gândiți la perioada adolescenței dvs., ce vă vin prima dată în minte: prietenii, lucruri noi, cuvinte precum „curaj” sau „teamă”, „identitate”, „independență”…? V-ați gândit vreodată la aceste aspecte ?

Prof. Adriana  Ilicenco – Dacă e să mă gândesc la ce a însemnat adolescența pentru mine… ei bine, pot spune că au fost ani frumoși, în ciuda constrângerilor impuse de regimul comunist. Referindu-mă cu precădere la perioada liceului, menționez că primii 2 ani i-am făcut în era ceaușistă, ceilalti 2, în perioada de început a democrației noastre.

Elevă pe atunci a Liceului Pedagogic „C.Negri” din Galați, iar asta însemna multă rigoare și strictețe pe vremea aceea, mi-amintesc că mă bucuram de toate avantajele fenomenului de gașcă, visam măreț la ce urma să devin, aveam frici, dar și un curaj enorm de a mă implica în tot ce mi se părea atractiv și aveam și o poftă de învățare maximă, care se cerea exprimată; „devoram” carte după carte.

Dar îmi aduc aminte că aveam și episoade de rebeliune față de părinții mei, care-și doreau să mă țină „cuminte și foarte devreme acasă”. De cele mai multe ori, le ieșea!

A.M.C. Poate că și astăzi dăm crezare unor mituri despre perioada adolescenței, cum este cel referitor la o perioadă de criză universală, totală şi inevitabilă, care se repercutează și asupra adulților; sau că reprezintă o perioada de rebeliune, când individul este dominat de propria-i biologie şi trece prin schimbări afective extreme şi impredictibile. Oare chiar așa este ?

Prof. Adriana Ilicenco – Eu nu cred să fie chiar așa! Adolescenţa este o perioadă mult mai paşnică şi mai stabilă. Și da… sunt emoții similare cu cele ale adulților, dar mai intense și mai fluctuante pe termen scurt, pentru că atunci învățăm despre acestea.

Nicio alta vârstă nu este mai receptivă la tot ce este mai bun și mai înțelept în comportamentul de adult. Într-un sol de natură psihică, se fixează în adolescență SEMINȚELE, atât cele bune, cât și cele rele, cu rădăcini foarte adânci și care rodesc puternic, rapid și sigur.

În adolescență se naște IMAGINAȚIA, dar această vârstă a euforiei este totodată plină de pericole, cum ar fi impulsivitatea, acțiuni îndrăznețe, modificări frecvente de dispoziție, lipsa de intuiție și o mai slabă judecată, uneori. De ce așa? Pentru că acum, în aceasta perioadă, se formează structuri și funcții pentru un creier sănătos și la capacitate maximă, pentru mai târziu.

Cu alte cuvinte, adolescența reprezintă o perioada de mari oportunități, deși conține și provocări din partea mediului și a bagajului genetic, care pot afecta sau potența dezvoltarea viitoare. Este perioada cu un puternic potențial de transformare care poate fi pus frumos în valoare dacă înțelegem cum.

A.M.C: Cum era, pentru un adolescent, viața de elev, în perioada regimului ceaușist ?

Prof. Adriana Ilicenco – Școala în timpul adolescenței mele era una mai închistată, dar mai plină de motivație, de curiozitate intelectuală și, mai ales, de respect. Existau, firește, ca și astăzi, simpatii, antipatii, profesori care te ungeau la suflet, alții care te inhibau, dar se făcea carte în adevăratul sens al cuvântului. Exista un soi de smerenie ce izvora din felul în care stimam școala în general, ceea ce nu prea mai găsești în sistemul actual de învățământ, pentru că totul „aleargă” în era tehnologiei, școala are un iz de superficialitate încurajată, din păcate, chiar de societate și de instituțiile ei. În comunism, erau multe rigori, dar și multe aberații. Cu siguranță, cei din generația mea își amintesc de cravata de pionier, de matricola cusută pe sarafan sau de haina bleumarin, fără de care erai raportat la UTC (Uniunea Tineretului Comunist). Dar am avut parte și de libertate, am știut cumva să ne bucurăm mai mult unii de alții, să interacționam natural, deschis, eram NOI ÎNȘINE.

A.M.C: Spuneați că ați citit foarte mult în adolescență. Care erau scriitorii dvs. preferați?

Prof. Adriana Ilicenco – Marin Preda, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade au fost reperele mele în literatură. Și am iubit mult poeziile lui Adrian Păunescu.

A.M.C: Ce gen de muzică v-a însoțit în adolescență?

Prof. Adriana Ilicenco – O să rămâi surprinsă, dar ascultam foarte mult genul heavy metal… Am crescut cu Bon Jovi, Guns N’ Roses, Scorpions, dar și cu Compact, Iris și Holograf. Era o adevărată sărbătoare cand se anunțau concerte în oraș; nu lipseam de la niciunul.

A.M.C:  Care a fost vârsta la care au apărut îndatoririle serioase ?

Prof. Adriana Ilicenco – Pai, fiind din „generatia cu cheia la gât”, cred că responsabilizarea noastră a început devreme, încă din preadolescență. „Generatia cu cheia de gât” îi reunește pe toți cei care au copilărit în anii ’80, începutul anilor ’90. Șnurul era pentru cheie precum azi căștile pentru iPod.  Cheia – asta era practic temelia! Aici se vedea cine erai și de unde. Aveai cheie banală, însemna că ești mutat în bloc de la început, toți aveau aceleași yale, același rând de chei. Aveai cheie mai veche? Atunci stăteai la bunici. Dacă aveai privilegiul de a avea yala pe bile, deci cheie fără zimți, însemna că ai rude pe-afară, deci, implicit aveai și gumă, și ciocolată, Pepsi, nebunie curată.

Copii crescuți cu greu, cu toate astea, copii responsabili în care părinții aveau încredere. Mai aproape de natură și mereu cu râsete sănătoase pe chip.  Nu știam ce e aceea depresie, anxietate, bullying etc.

A.M.C: Fiecare generație, cu greutățile ei, totuși, din ce ne-ați povestit, parcă erau mai frumoase copilăria și adolescența pe-atunci, mai vii, mai pline de substanță socială, fără grija telefonului mobil uitat acasă ori rămas fără baterie, fără spleenul adolescenților de astăzi.

Prof. Adriana Ilicenco– Totul evoluează, deci, e firesc și ca generațiile să se schimbe, să se conecteze la nou. Avantaje si dezavantaje vor exista dintotdeauna, indiferent de tipare. Fără o umbră de îndoială, ceea ce îi definește cel mai mult pe adolescenții generației actuale este relația cu tehnologia.

A.M.C.: Vă mulțumesc pentru timpul acordat!

Voi reveni, în partea a II-a, cu un alt invitat, de data aceasta un reprezentant al generației Z.