de Antonia Mîndru, clasa a X-a B
O dilemă comună oricărei generații o constituie momentul în care, îndemnat de avântul specific vârstei, tânărul decide ruperea de universul natal, în favoarea unor noi orizonturi. Unii își iau zborul devreme, câțiva întârzie, alții nu o fac niciodată, important este modul în care fiecare ajunge la decizia finală. Este esențială elaborarea unui raționament viabil, pentru a stabili dacă e sănătos sau nu a ne părăsi originile. Mulți chiar îşi adresează întrebarea: va fi „bine” altundeva decât „acasă”?
În viziunea mea, oameni diferiți implică medii de viață diferite. Fiecare persoană se orientează către spațiul care i se potrivește, în care stilul de viață și nevoile îi sunt integrate, respectiv satisfăcute. Acest spațiu, acest mediu propice unei vieți împlinite nu sunt întotdeauna meleagurile natale.
În primul rând, se pune problema caracteristicilor mediului originar. Atunci când spațiul din care provenim este unul nesănătos, cu perspectivă limitată sau pur și simplu nepropice dezvoltării după bunul nostru plac, părăsirea sa și integrarea în alte medii devin aproape inevitabile. În acest caz, sentimentul de „bine” indus de alteritatea spațiilor diferite de cel natal rezultă prin comparație. Nu realizăm, în primele momente, dacă ne simțim „bine” sau doar „mai bine”, diferență de nuanță care poate conduce la neîmplinirea așteptărilor pe care le avem în privința unui nou mediu de viață.
Evident, deși astfel de situații sunt numeroase, nu este necesar ca problema să fie abordată exclusiv din această perspectivă a individului nemulțumit, dezamăgit de spațiul natal. Există, pur și simplu, spații ce merită explorate, locuri ce ne pot uimi cu frumusețile ori bizareriile lor, cămine unde oamenii sunt primitori și comunități în care ocupațiile, convingerile ne sunt împărtășite. Toate aceste aspect nu ne pot lăsa indiferenți, astfel că buna dispoziție și adoptarea emoțională a spațiului rezultă, uneori chiar involuntar. În acest caz, exemplul oferit de Regina Maria a României este unul grăitor. Așa cum afirmă în volumul „Țara pe care o iubesc”, în situația sa este vorba de o „dragoste la prima vedere”, ale cărei obiecte sunt pitorescul orășel Balcic, respectiv inedita peninsulă Caliacra. Pentru firea poetică a Reginei, caracteristică ce reiese din textul cu accente lirice, toposurile menționate sunt caracterizate de un farmec sporit, atât de oameni, cât și de priveliști. Într-adevăr, pitorescul orășelului tip stup, accentuat de furnicarul etnic, este întotdeauna impresionant pentru turiști, iar litoralul Mării Negre, transfigurat de paloarea lunii, intimitatea farului și sumedenia florilor crescute din piatră conduc, inevitabil, la sensibilizarea persoanelor iubitoare de frumos. Nici nu e dificil să te simți minunat, divin, într-un spațiu precum Peninsula Balcanică, unde spiritul oriental își face simțită prezența, iar frumusețile mediteraneene creează impresia pătrunderii într-un alt univers. Drept urmare, și Regina României visează să privilegieze Balcicul cu o reședință regală, dovadă a atașamentului său față de un alt spațiu decât cel natal. Privind retrospectiv, acest atașament al Reginei față de medii noi, dar frumoase, reiese și din loialitatea cu care se dedică României, țara sa de adopție.
Cu toate acestea, legătura unui om cu spațiul natal este una care dăinuie, datorită amintirilor și puternicelor impresii pe care oricine le-a experimentat în copilărie. „Orice loc natal constituie o geografie sacră”, afirmă M. Eliade. El reprezintă acel univers, mare sau mic, rural sau urban, în care ne petrecem primii ani ai vieții, ani în care ne formăm caracterul și prima viziune asupra lumii. De aceea, impactul său asupra conștiinței umane este unul inegalabil, de unde îi rezultă unicitatea, situarea pe un piedestal greu de atins. Nu toți oamenii au amintiri plăcute, bine conturate, ale locurilor de baștină, dar toți sunt conștienți de statutul de „axis mundi” pe care îl concentrează spațiul originar, în care s-au născut ori au crescut.
Prin urmare, oamenii se pot simți bine într-o mulțime de alte locuri ce nu coincid cu universul lor natal. Factori precum priveliști magnifice, ambianțe primitoare, posibilitatea de a ne urma pasiunile îi îndeamnă, pe majoritatea, să părăsească spațiul natal, fără a ști dacă vor reveni definitiv. Consider absolut normal, obișnuit, acest fenomen și sunt de părere că, așa cum spune proverbul, „omul sfințește locul”. Atâta vreme cât un spațiu ne îndeplinește standardele, cât suntem mulțumiți de locul în care ne aflăm, nu este nimic neașteptat sau greșit să afirmăm că ne simțim bine, poate chiar „ca acasă”.
